sâmbătă, 18 iunie 2011

ULTIMILE 3 LUNI DE ZILE (4)

ULTIMELE, dar vor urma şi ALTELE ...


AŞTEPTAREA

…………………………………..
Venirea: Mă uit pe calendar: 13 aprilie …. Am eu noroc cu numărul de 13 ….

Aici măsurarea timpului a rămas în sarcina ceasului biologic şi al clipelor trăite; Pobeda mea  a rămas odată neîntoarsă şi deci şi ora exactă este cam după ureche. Nici calendar nu am decât unul bisericesc din 1957, negru de timp şi muştele credincioase care şi-au găsit odihna pe hârtia sfântă … Sunt optimist şi mereu la câte o problemă grea legată de lipsa electricităţii – găsesc soluţii şi alinare în Robinson Crusoe:

Cu logistica limitată a anilor 1960, anumite cărţi (Robinson …, Cu toate pânzele …, Tăunul, Mizerabilii, ……, …..,) erau deschise la întâmplare şi citite până apărea ceva „nou” la schimb de la vecini, prieteni, biblioteca Astra …, astfel că anumite texte şi pasaje erau citite/recitite/parcurse şi „trăite”  de zeci şi sute de ori …
În consecinţă dintr-un ruginit satâr cu care bunica sfărâma dovlecii pentru prietenul anual/văratic Ghiţă (când ajungeam noi vara în „concediu” în six-jours de circa două luni) am realizat prin îndelungată pilire pe o piatră - o adevărată  macetă pe care o luam în peregrinările mele pe coclauri …
M-am jurat şi am reuşit a mă ţine de cuvânt ca la micul gadget cu căşti să nu ascult decât muzică; nu ştiri, nu timp probabil, nu ora exactă … îmi făcusem un ceas solar dintr-un băţ înfipt în mijlocul unui arc de cerc trasat pe pământul neted din faţa bucătăriei de vară; ora 12-amiaza era când băţul nu avea umbră … evident că odată cu trecerea timpului, semnul de 12 se tot deplasa spre dreapta; uite aşa vedeam concret teoria cu sistemul solar şi rotitul Pământului …
Câteva zile după sosire am bolit pe patul tare cu scânduri din bucătăria de vară; mi-am adunat gândurile deja gândite până atunci, am gândit altele,  … eram într-o continuă mirare şi confuzie: nu făceam nimic, dar nimic şi totuşi nu se întâmpla NIMIC; eu, acela care de când mă ştiu am stat cu ceasul în mână şi „listuţa cu sarcini” (moştenire de la profesorul meu; tot dânsul/D.S./dumnealui m-a şi lămurit după vreo 20 de ani că TIMPUL rezolvă orice problemă … trebuia să las hârtiuţa pe luna/săptămâna în curs în sertar şi un sfert din sarcini nu mai erau de actualitate, alt sfert erau minore şi inutile, alt sfert erau rezolvate de alţii  şi ultimul sfert se regăsea în primele trei sferturi ….. evident asta după cei 20 de ani irosiţi când eu alergasem DEGEABA/INUTIL/FĂRĂ SENS şi ROST !!!) acum nu aveam NIMIC de făcut ….
După nu ştiu cât timp de „staţionare”/ „convalescenţă de veste proastă”, neadormitul spirit de conservare şi supravieţuire mi-a amintit că mai trebuie să şi mănânc; am început cu verdeţurile şi legumele din grădina bine întreţinută a Ţaţei Severa – vecina de la kilometrul 4 (?) şi terminam cu crudităţile de prin pomi … Am aflat pe rând că şi zarzării sunt de trei feluri, prunii cel puţin cinci soiuri cu timp de coacere şi gust diferit şi tot aşa cu merele, perele, cireşele … chiar şi nucile unele sunt mai mari şi rare, altele mai mici, multe dar dificil de curăţat …

EXTAZ şi VIS
Sunt în pat şi mă trezeşte soarele orbitor şi dulce cald; nu mă pot mişca paralizat de plăcere decât când focul mângâietor trece de geam  …
Aşezat pe burtă lângă un muşuroi de furnici, le urmăresc fascinat activitatea … tot aşa probabil suntem şi noi „monitorizaţi” … nu este nici o exagerare  că aud iarba crescând … cerul este de un albastru cutremurător şi zdrenţele de nori dau fantasme infinite … aud greierii şi zumzetul naturii;
… mic fiind, mergeam asemenea pe un câmp cu flori şi maci; după melodie, identificam direcţia şi la o analiză la rasul ierbii descopeream în pământul uscat gaura cântătorului boem. Aveam o sticla (de sticlă !) cu apă pe care o turnam în orificiul respectiv; gândăcelul negru ieşea speriat şi noi, cu oarecare teamă şi oroare ca de scârboasele coropişniţe, îi „prizonieram” în cutii de chibrituri. Evident era întrecere între băieţi, cine are mai multe „voci frânte”; locuiam „la comun” (împărţeam un hol uriaş plin cu lăzi de lemn cu leandrii, lămâi şi philodendron cu frunza ruptă) cu o venerabilă doamnă care nu suporta zgomotul şi lumina … am pus „bine” cutia cu „recolta” din ziua respectivă, uitând de ea … noaptea a început „concertul” … săraca doamnă din high-life, înainte să înnebunească a apelat şi la pisici de împrumut din vecini … cu timpul, au tăcut şi bieţii mei „greieraşi de oraş” …


POMANA
Ca orice om modern care se respectă, am vrut fără rezultat să ajung la greutatea ideală … NU s-a putut, dar nu din cauza mâncării/alimentelor, ci a lipsei de voinţă şi stress-ului … acum arătam superb, mâncând orice fără restricţii, dar cam totul numai crud şi maxim fiert sau cel mult fript/copt: porumb, dovleac, cartofi (în coajă !), ciuperci şi bureţi ...
Un loc aparte îl reprezintă poamele; sunt fie simple felii de fruct uscate la soare şi vânt (mere, pere şi tot soiul de prune; ciuperci pentru murat sau pentru gătit iarna) sau şi uşor afumate. Se face o afumătoare simplă, pe un teren în pantă; jos o groapă mică pentru focar, un şanţ care apoi este acoperit cu table (sau în lipsă, cu crengi uscate şi pământ !) şi o groapă ceva mai mare sus pentru „gratie” (o împletitură de beţe flexibile de alun sau corn, decojite, pe o ramă simplă de lemn). Cărnurile, slănina, caşcavalele sunt vopsite în maro-ocru-cărămiziu în afumătoarea din pod …
Ciupercile şi peştele sunt ceva premergător a ceea ce vom găsi în rai: inepuizabile feluri şi arome, miros şi parfumuri înnebunitoare pentru tot elementul de gurmand din om şi delicii fine şi sofisticate pe care le percepe fără efort şi cel din urmă prost (NU este cazul meu care sunt un rafinat şi introvertit întortochiat şi plin de contradicţii şi nonsensuri …)
Şmecheria constă în „preludiu”; atâta te gândeşti înainte, îţi faci planuri şi socoteli care nu se prea pot pune concret în practică, înghiţi fum, te arzi, tot guşti produsele în stadii intermediare, că în final te saturi numai privind minunăţia şi ştiind cât te-ai chinuit – nu prea îţi mai vine să o strici/prăduieşti şi să o mai mănânci. Totul devine o operă de artă în sine, fără valoare gastronomică …
Acum să vedem pentru POMANĂ la ce mă pot gândi şi ce pot face; orice mort care se respectă, se gândeşte şi la cele de după ….
Apropo de pomană; au fost nenumărate cazuri când în interfaţa cu societatea, am fost lezat şi păgubit (cu banii, bată-i vina !); asta după criteriile mele: cât sunt de frumos, deştept şi dat în origini … După alţii – dimpotrivă; lăsând lucrurile şi criteriile la mijloc – nici ca mine/nici ca ei, tot ar fi trebuit să obţin ceva … În neputinţă şi sictirit pe viaţă până dincolo, blestemam: „să dea Dumnezeu, de banii respectivi să-şi facă colivă şi eu să mănânc în compensaţie din ea”. Total greşit; acum mă ruşinez de aste gânduri negre şi urâte; nici nu am ajuns însă la stadiul de a întoarce şi celălalt obraz sau să dau şi restul din banii care-i mai am prin buzunare …
Revenind la meniul de adio, cu bucate a la Robinson, lista ar fi aceasta:
§         un sfert de litru de lichior natural de fructe de pădure (natural fără zahăr !), deci un fermentat la soare dintr-un amestec de afine, mure, zmeură, pere, caise, cătină, coarne şi dude; poate să mai fi scăpat şi vreo prună, dar deliberat astea au fost destinate exclusiv pentru ţuică (dacă oi mai ajunge să o consum ) – pentru „coraj” şi voie bună în astfel de momente grele;
§         o ciorbă de lobodă cu dovleac copt, dreasă/îngroşată cu ou, lapte bătut şi amestec copt de morcov şi ardei iute;
§         un curcan umplut, copt la proţap - numai la jar; umplerea cu amestec de afine, bureţi muraţi, rozinchine (struguraşi sau coacăze !), prune afumate fără sâmbure, boia de ardei iute şi tocătură sărată de verdeţuri: mentă-busuioc-coriandru-mărar;
§         un litru jumătate de vin negru, gros şi acru de ţi se străpezesc dinţii  (mie îmi place licoarea cea dulce de „salon” – a la Sue Ellen Ewing din Dallas, cu toate că din punct de vedere artistic/dorinţe ascunse (sexual) şi pervesiuni mentale o preferam pe Pamela !); dar, asta este calitatea elixirului care se poate obţine la faţa locului …
§         pentru desert aş pregăti o clătită uriaşă (de fapt un fel de lipie, un blat de pitzza, o şhaorma etc., ş.a.m.d.) umplută cu dulceaţă de mure (de fapt un gem legat de-l tăi cu cuţitul pentru că la preparare, din lipsă de experienţă, îl voi fierbe eu prea mult timp şi se va seca tot siropul iniţial !); ca să mă dau ocean/rotund/planetar, voi mai avea şi pere zemoase şi parfumate, poame zaharisite din gutui şi glazură de zahăr ars şi nucă zdrobită şi bucăţele de caşcavea afumată (cumpărată  de la un iarmaroc de pe la Pucioasa) care cam vor avea miros de capră şi pe care deliberat le voi păstra să iau „faţa” eventualilor musafiri/invitaţi/participanţi de comeseni etc.;  până la urmă tot eu le voi mânca în vreo dimineaţă cu mămăligă rece când nu prea voi mai aveam altceva pe ce pune gura !
§         ar urma o cafea aromată şi o ţigară subţirică mentolată, dar în lipsa specifică pays/paysans, se va mai rade şi scurge ce va mai fost limpede şi curat în ulcica cu fructele pădurii fermentate natural (prea mult nu va mai fi pentru că pe parcurs tot voi  controla produsul ca să ştiu dacă este maturizat pentru parastas; cu capul limpede şi nebăut deloc cred că un astfel de eveniment chiar este o dramă … sau o tragedie ? … ce este mai cumplit şi al dracului de trist şi cam fără sens ?!?) ....

UIMIREA. CONSTERNAREA. SPERANŢA
…………………………………………………………………………………………………………..
A trecut vara; am prins şi ploile mărunte şi nesfârşite ale toamnei … ziua s-a micşorat; fiecare anotimp are farmecul lui ...

Nu apuci să regreţi vremea trecută că te entuziasmezi de minunăţiile uitate ale timpului care vine …
…………………………………………………………………………………………………………….

Azi văd pe ochiul de geam nişte fulgi mari, care dansează în căderea lor ca într-o frumoasă poveste …… Mă simt transfigurat … Tombe la neige

HAPPY END

Dumnezeule-Doamne, dar înseamnă că au trecut cele trei luni ?!?

Adică au trecut fatidicele  3 luni ?       Şi … NIMIC ?!?

 Chiar nimic - NIMIC ?!?

Adică, poate … TOTUŞI ?!?



…. „Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine Tu te-ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val, ca valul trece; ….”