… "Vechea Gardă moare, dar nu
se predă!" sau „Speranta
moare ultima” … Cand sunt spuse
aceste vorbe ? Cand ti-ai mobilizat intrega fiinta intr-un anume proiect care
parca-parca numa’ si numa’ nu vrea sa mearga cum trebuie si/sau cum ai vrea. Atunci
strangi din dinti si scrâşneşti din pumni (sau invers) zicand: … "Vechea
Gardă moare, dar nu se predă!" sau
„Speranta moare ultima” … In ciuda tuturor evidentelor, speri ca
totusi la capat va fi bine. Te chiar incapatanezi sa speri. Oare o fi buna incapatanarea
asta ?
Nu am niciun talent si totusi ma
regasesc adesea/mai mereu partial/pe aproape/tangential/collateral/conjunctural
in poezi si texte, melodii, picturi/pictoriale; poate astfel se explica si
pacatul meu si “pofta” multora pentru “pps.-urile” de pe net/web,
“minivideo-clipurile” de pe youtube sau actiunile de “like/imi
place-comenteaza-distribuie” de pe facebook ….
…
adica fiecare dintre noi –“vechea garda” refuza sa se predea dar nici
nu-I prea vine a muri si a nu mai SPERA !
Intrebarea
fundamentala/capitala/esentiala : “ce mai poate spera ???”
EU – ce mai pot sper ???
…
raspuns: sper … SPERANTA !!!
Pe strada mea luminile nu ard
de Elyanna Dorina Omota
(01.10.2014)
E timpul să îmi iau la revedere
Sau poate mai degrabă un adio,
De la tristeţea grea, de la durere
Şi să le depăşesc cu brio ...
E timpul să fiu iar eu însămi,
Să râd din nou şi să iubesc,
Fără sa-mi fie incontinuu teamă,
Că-n viaţa n-am să izbutesc !
E timpul să vorbesc cu sufletul,
Sa-l cert pentru atâta disperare.
Să alung din mine întunericul,
Să văd numai lumină şi culoare.
E timpul să arunc înspre uitare,
Bagajul ce mă leagă de trecut
Şi să prefac în ploaie de petale,
Tot ce-a fost rău şi m-a durut ...
E timpul dar nu pot să fac nimic,
În visul meu nu este loc de alb
Şi nu am cum să ies din întuneric,
Pe strada mea luminile nu ard ...
Sau poate mai degrabă un adio,
De la tristeţea grea, de la durere
Şi să le depăşesc cu brio ...
E timpul să fiu iar eu însămi,
Să râd din nou şi să iubesc,
Fără sa-mi fie incontinuu teamă,
Că-n viaţa n-am să izbutesc !
E timpul să vorbesc cu sufletul,
Sa-l cert pentru atâta disperare.
Să alung din mine întunericul,
Să văd numai lumină şi culoare.
E timpul să arunc înspre uitare,
Bagajul ce mă leagă de trecut
Şi să prefac în ploaie de petale,
Tot ce-a fost rău şi m-a durut ...
E timpul dar nu pot să fac nimic,
În visul meu nu este loc de alb
Şi nu am cum să ies din întuneric,
Pe strada mea luminile nu ard ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu