Dupa treapta de la clasa 7-a si intrarea in liceu,
in vacanta care a urmat s-a luat „marea” hotarare sa mergem la MARE; era si o
aventura si o „mare” realizare … mergeam in regim de „pe cont propriu”.
Plecarea era o rasplata pentru treapta trecuta care
nu reprezenta mare lucru pentru colegii mei; pentru mine a fost o izbanda avand
in vedere ca avusesem un grav accident cu bicicleta imprumutata de la bunul meu
coleg si prieten Crinel Vartolomei (mai tarziu vestit si cunoscut chirurg,
plecat dintre noi la numai 61 de ani in urma unui stop cardiac; Dumnezeu sa-l
odihneasca !). Accidentul s-a soldat cu o comotie cerebrala pentru care
statusem internat vreo trei saptamani la Spitalul Militar si treapta am
sustinut-o toamna cu restantierii/neadmisii/picatii si neprezentatii din vara …
cred ca tot de atunci am ramas, uneori/cateodata, „cazut in cap” …
Deci vara lu’ 1961:
Ajungem seara la Bucuresti, ne cazam la un hotel de
langa Gara de Nord - Marea Neagra (vis-a-vis de cinematograful Dacia de pe
Grivita; amanuntele mi-au ramas, prin unicitatea lor, intiparite in memorie si
mi s-au definitivat apoi cand am venit in 1964 la facultate la Institutul
Politehnic chiar la Polizu). Sus era hotelul si jos era o gradina de vara; am
coborat sa cinam dar mamei nu i-a facut o impresie prea buna localul si ne-am
dus la un restaurant pe Duca pe langa viitorul magazin Sora de mai tarziu.
Dimineata am savurat cate o oranjata la pahar „mare”
de sticla (inca nu aparusera consumabilele de unica folosinta din plastic !); apa
de robinet se amesteca cu niste granule portocalii care ramaneau pe fundul
paharului, dar inca probabil nu aparusera „E”-urile caci nu am auzit sa fi
murit cineva. Chiar era o bautura gustoasa si racoritoare; de la un magazin de
lux si unicate realizat intr-o ladita din lemn, cu rafturi de lustruit pantofi,
ne-am dotat cu cate o pereche de ochelari „originali” de soare realizati din
niste lentile de plastic prinse pe o rama de sarma nichelata – evident de unica
folosinta.
Ajungem la Constanta (evident gara veche) si suntem
preluati de un hotelier ambulant care ni s-a parut mai curatel si mai
ne-bronzat (realitatea ca toti locuitorii litoralului erau cam bronzati; peste
ani am constat, fara sa jignesc pe nimeni, ca si locuitorii de pe langa
Ploiesti sunt mai brumarii probabil de la vant si clima), care ne-a ajutat si
la cele doua bagaje.
„Hotelul” era undeva pe langa port/santier naval (?;
in fundal, in departare, se zareau ceva
macarale si lumini de la aparate de sudat); o casa care se sprijinea pe niste
coceni de floarea soarelui si stalpi metalici cu o retea de sarma pentru
cresterea vitei de vie, cu ferestre scorojite dar cu gratii metalice si care nu
avea tavan lasand sa se vada direct un acoperis rosu de tabla. De la sine
inteles ca mama a hotarat pe loc sa renuntam si sa ne reintoarcem la gara; pe
drum am gasit un hotel mic, gri, prapadit. Nu retin nimic din interiorul
acestuia decat o scara spiralata puchinoasa pe care s-a angajat plin si gata de
orice sacrificiu – tata. Am lasat cele doua valize (mandria familiei, din piele
de vitel si protejate cu huse verzi de doc/foaie de cort, cu coltare tot din
piele) in camera si ne-am indreptat spre „MARE” …
Am fost mirat nu de marea cea albastra/negra ci de
lacrimile mamei; prin forta lucrurilor nu mai fusese pana atunci la Constanta
si deci era, ca si in cazul meu, prima data cand vedea marea … acum inteleg
perfect acele lacrimi de emotie si regret; si mie imi dau lacrimile la gandul
ca, prin forta lucrurilor, poate/mai mult ca sigur nu am sa mai vad niciodata
marea …
…………………………………………………………………………………………………..
Anul doi de facultate se termina in vara lui 1966 cu
rezultate remarcabile la invatatura; de frica „picatului” intotdeauna invatam
mai mult decat trebuia pentru un cinci de trecere. Un lucru bun intr-un fel
pentru ca apoi am avut si o bursa republicana Gheorghe-Gheorghiu Dej (de 850
lei pe luna; cartela la cantina costa 270, cazarea la camin 30 lei s.a.m.d.)
care mi-a permis sa nu scap niciun spectacol de teatru alaturi de prietenul meu
Titus, venit la facultate din „productie” si dupa un an de seminar la Sibiu.
Mai mare ca mine cu 6 ani, Titus era constient ca studentia este o sansa a
trairii tineretii („ai noştri tineri la Paris învaţă
…”) si era obsedat ca peste 2 – 3 ani va veni momentul parasirii
Bucurestiului; alaturi de el am invatat sa simt/gandesc „viata ca o prada”.
Revin la vara 1966: prin U.A.S.C. prind bilet in tabara la Costinesti, astfel
ca impreuna cu Rodica aveam un cap de pod pe litoral.
Rodica studenta la medicina la Cluj va face si ea
rost de bilete fie la tabara studenteasca de la Costinesti fie bilet de 18 zile
la tratament la Techirghiol; in fiecare an unul dintre noi avea bilet in tabara
si completam cu o cazare la Dna Vera – angajata /salariata la tabara si
localnica care avea gospodaria undeva pe langa mica si cocheta gara a
statiunii, impreuna cu colegi de facultate de la Bucuresti sau Cluj sau fosti
colegi sibieni de liceu (facand acelasi liceu cu Rodica, aveam colegi numai
sibieni). Titus s-a atasat de Schitu, dar asta nu ne impiedica sa fim zile
intregi impreuna. Biletul il utilizam la cantina taberei (inca nu exista
hotelul Forum !) unde Dna Vera ne mai facea rost de o cartela. Mai tarziu s-au
deschis doua terase cu autoserviri chiar in centru; dupa cele doua saptamani
ale biletului, stateam la Dna Vera, „pe cont propriu”, pana tarziu, in
septembrie, cand se inchideau autoservirile si venea oarecum frigul …
…………………………………………………………………………………………………….
Marea si Costinesti; tineretea si timpul care se
asterneau inaintea nostra. Valurile care se spargeau de stabilopozi si stelele
pe care le urmaream noaptea stand culcati pe nisipul inca fierbinte. Muzica si dansul
care se auzeau de la estrada de la cantina din deal sau gradina de vara de
langa monumentul X de la intrarea in tabara. Toate formau MAREA, marea tinerete
care a trecut/sfarsit ca orice lucru bun/minunat pe lumea aceasta …
……………………………………………………………………………………………………
Inca tineri si plini de speranta, casatoriti, trecem
de Costinesti si ne oprim la Cap Aurora – noua stea a litoralului putin
frecventata din cauza stancilor care blocau accesul la apa si valuri; noua ne
placea: liniste, faleza, briza si plimbari …
Primul an am fost cu Andruta; Alina era pe drum in
burtica la Rodica … Eram cazati la Rubin; Andra avea probleme cu dintii de
lapte pe care Rodica si nimeni nu aveau cum sa le rezolve si „aline” … Intr-o
dupa masa ca sa nu deranjam vecinii cu plansul Andrutei scancit si interminabil
am iesit cu ea in brate (inca nu putea sa mearga desi avea 3 anisori !) si m-am
dus pe malul marii in spatele unui teren de volei. O leganam si ii sarutam
ochisorii negri ca doua mure; cu manuta cu pernite imi lua aratatorul si mi-l
ducea la gurita ei … mi-a venit ideea sa-i suflu in gurita … aerul mai rece ii
facea bine si o calma … pentru scurte momente atipea si nu mai scancea … o
leganam si vantul imi usca lacrimile pe obraz … MAREA se zbatea neputincioasa
asistand la marea noastra durere … apoi Dumnezeu ne-a dat-o pe Alina ca sa ne „aline”
durerea !
……………………………………………………………………………………………………
Cu arme, bagaje si cei doi ingerasi ne mutam la Mangalia
in apartamentul de vacanta al Puitei … alta perioada (ultima !!!) de fericire
la MARE si vacanta !
…………………………………………………………………………………………………..
Ca orice pe lumea asta, totul are un sfarsit;
TIMP-ul distruge/consuma TOT-ul; s-a terminat si cu MAREA !!!
Au ramas amintirile, pozele cu maimutica Cici („Alo,
alo … dragi parinti nu dati banii pe prostii … faceti poze la copii !!! Cici – Cici
maimutica frumusica – face hop si iese poza aurita !!!” s.a.m.d.) si regretele …
…………………………………………………………………………………………………
Ca orice pe lumea asta, totul are un sfarsit;
TIMP-ul distruge/consuma TOT-ul; s-a terminat si cu MAREA !!! … scancesc: vreau
la MARE; macar o zi ! … zice Rodica: liber ! cand ??? uiti ca maine Anisia are …,
Alex zis Nicolas se duce la …, Tudor trebuie sa faca …, si Tu ? Cum o sa ajungi
pana acolo cu durerile tale ??? s.a.m.d. …
… ramane MAREA si marea intrebare:
ŞI CÂT SĂ MAI AŞTEPT ?
de Elyanna Dorina Omota
(01.03.2015)
De
ce mă laşi să-ngheţ pe ram de dor iubite ?
De ce-mi pui rouă-nsângerată pe obraz ?
Îmi mor pe buze arse, sute de cuvinte,
Iar tu nu eşti, să-mi faci lumină-tristul azi !
Fluturi se-ntorc şi înfloresc din nou petale,
E primăvară peste tot dar nu şi-n noi,
Iar amintirea ta mă doare tot mai tare,
De ce nu vi ? De ce nu suntem doi ?
În verde crud şi-n alb e floarea de cais
Şi peste tot se-aud privighetori cântând,
În mine însă neaua disperării-a nins
De ce-mi pui rouă-nsângerată pe obraz ?
Îmi mor pe buze arse, sute de cuvinte,
Iar tu nu eşti, să-mi faci lumină-tristul azi !
Fluturi se-ntorc şi înfloresc din nou petale,
E primăvară peste tot dar nu şi-n noi,
Iar amintirea ta mă doare tot mai tare,
De ce nu vi ? De ce nu suntem doi ?
În verde crud şi-n alb e floarea de cais
Şi peste tot se-aud privighetori cântând,
În mine însă neaua disperării-a nins
Şi-un marş funebru-mi fură orice gând !
Şi cât să mai aştept ? Şi cât să mai visez ! ?
Şi cât să mai adun clipele dintr-un ieri ?
Nu văd vreun rost în suflet să păstrez,
Visul pierdut în MAREA, de lacrimi şi tăceri !
