Eram micuţ şi odată vara, la o „ţară” - undeva printre nişte dealuri, pe rafturi prăfuite am dat peste / am descoperit o broşurică jerpelită cu opera lui Arthur Schopenhauer; cu mintea de atunci am reţinut că forţa motrice universală (de la animale, la plante şi oameni) este atracţia / motivaţia sexuală.
Tot atunci, de la un student bucureştean venit şi el în vacanţă la bunici ca şi mine, mi-a rămas spre studiu şi aprofundare o cărţulie albă şi diafană cu cele 365 de sonete dedicate de Francesco Petrarca iubitei sale Laura de Noves (o fi aflat ea vreodată cât de muză a fost ?!?).
Pentru ziua 13-a din an:
„Cu CÂt Sunt Mai Aproape De Cel Din UrmĂ Ceas
Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas -
Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.
Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simţirii în tumult.
Cu trupul deodată, speranţa se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Şi lacrima, şi râsul, şi teama, şi mânia.
E limpede cum printre păcatele năuce
Şi sterpe, regăsita se - nalţă omenia.
Şi cum ades zadarnic oftăm şi suferim !”
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas -
Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.
Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simţirii în tumult.
Cu trupul deodată, speranţa se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Şi lacrima, şi râsul, şi teama, şi mânia.
E limpede cum printre păcatele năuce
Şi sterpe, regăsita se - nalţă omenia.
Şi cum ades zadarnic oftăm şi suferim !”
Mic şi naiv copil eram prins între sexologia şi primatului „voinţei” în sfera reprezentării lumii şi caracterizării comportamentului uman şi iubirea pură / dragostea absolută de „pe lângă plopii fără soţ …”
Evident contradicţiile principiale m-au confuzat, stare care se accentuează odată cu senilitatea vârstei; ca să fiu exact, acum mi se conturează „contondent” o altă forţă motrice: BANII !?!
Mai mult ca sigur postulate unanim exprimate („banii nu aduc fericirea dar fac viaţa mai frumoasă / uşoară”, etc. & ş.a.m.d.) sunt discutabile / interpretabile şi variat aplicabile de la caz la individ / situaţie şi mărimea sumei de bani în cauză: nu există incoruptibili / situaţie nerezolvabilă / necaz / probleme de la un anume număr de zerouri în sus !!!
Banii îţi rulează momente / situaţii de fericire; îţi dau putere şi încredere în sine. Te optimizează; banii te motivează !
Banii te şi rafinează / tupeitizează / agresivizează; puterea banilor se răsfrânge asupra ta ca şi marca maşinii: cu Dacia respecţi regulile de circulaţie, iar cu SUV-ul tai tu şosele în jurul tău.
Sofisticarea bogăţiei trece de la fashion Armani şi Versace la respectul de sine:
Care este durerea mea ???
Lipsa de forţă motrice sau neproporţionalitatea ( … mult prea frumos şi deştept şi bani prea puţini prin comparaţie cu alţii …) ori neparitatea schimbului (bani trecători pe sentimente sincere şi durabile); mâhnirea că şi rude, şi prieteni, şi toţi din jur – la o altă mărime a forţei mele motrice ar fi şi mai „rude de rude”, şi mai „prieteni de prieteni”, şi cu cei din jur aş fi mult mai „eu ca EU”, care acum, fără plăcere şi în totală silă şi desgust suport situaţii şi posturi contrare sufletului meu.
Nu ai acelaşi sentiment ? Să fiu eu prea sensibil şi suspicios ?
