Se apropie Sfintele Pasti. La fel
ca Revelionul este un moment/ocazie de reculegere/trecere in revista/analiza a
realizarilor si neimplinirilor. Bucuros/optimist ca am prins-o si o traiesc –
trist si cu pareri de rau ca a mai trecut un an si am mai avansat un metru spre
plecare/sfarsit.
Merg
cu greutate; din ce in ce mai greu din cauza durerilor articulare de nedescris.
Picioarele mele parca sunt senile/planetare ale unor vehicole deja
casate/scoase din uz/dezmembrate … merg cu greutate si cand sunt cuser/O.K. cu mansarda/unitatea
centrala de comanda si control ar trebui sa ma bucur ca inca mai pot merge;
intotdeauna, conform legilor lui Murphy, se merge/ajunge din rau in mai rau.
Adica acum e bine si parfum …
Evident/de
la sine inteles ca targetul/scopul este mielul traditional; bun/savuros
gastronomic si datator/insuflator de speranta/optimism ca sacrificiul lui Isus
ne salveaza/izbaveste, cat de cat, in general si pe noi, si in particular, in special,
pe mine.
Brusc
ma musca un gand negru: daca o fi sa fie ultimul meu „miel” ???
Primul … cat de
minunat este; un inceput cu o continuare. Ori cum o fi – „mai urmeaza” ! Prima zi – cand te
nasti, primul an – cand pasesti in viata, prima zi de scoala – cand incepi
instructia/cunoasterea/invatatul fara de sfarsit, cu multe parti/capitole
inutile si cu paradoxul ca cu cat stii mai multe cu atat esti mai coplesit de
cele ne-stiute ! Urmeaza prima iubire/deziluzie/ura, si toate cele specifice
omului, care toate sunt un sir Indian cu un INCEPUT !
Ultimul … cat de
inspaimantator este; un sfarsit si NIMIC ! Paradoxul consta in faptul ca esti
ingrozit de o stare pe care de fapt nu o ai inca/nu o simti/nu o traiesti …
mort esti intangibil/de neatins de toate relele/urat-urile lumesti. E rau dar si
bine: scapi de tot; si totusi parca nu te induri/nu te grabesti/nu te hotarasti
sa scapi ...
Chiar
si cu bolile cele mai cumplite stai si astepti: CE ??? Pai sa mai prinzi o
clipa, o zi, o suflare, o lumina … putini care au curajul/vointa/hotararea sa
roteasca comutatorul, gest/actiune specifice/attribute numai Creatorului !!!
Traiesc,
oricum supravietuiesc, ma tarai sau alerg, ma bucur sau plang, sunt fericit sau
nefericit si totusi …
Brusc
ma musca un gand negru: daca o fi sa fie ultimul meu „miel” ???
Stau singură pe o bancă în peronul vieţii
Aşteptând să sosească ultimul meu tren.
Bagaj am numai amintirea tinereţii,
Iar visele le ţin ascunse-ntr-un poem.
Aştept scriind tăceri cu praf de vânt,
Tăceri ce ard de atâta dor pe al meu gând.
Peronul gării s-a umplut cu mii de fluturi,
Ce zboară-n dans de aripi şi săruturi.
Clepsidra se învârte şi mă duce înapoi,
Acolo unde visele erau încă în doi.
Şi ştiu acum că nu, nu-i prea târziu,
Ca să uităm tot ce-a durut şi ce a fost pustiu ...
Şi împreună pe băncuţa din peronul vieţii
Vom aştepta sosirea ultimului tren,
Zâmbind înspre amintirea tinereţii
Din toamna dulce a dorului etern ...
ULTIMUL TREN IN DOI
de Elyanna Dorina Omota
(07.09.2014)
Aşteptând să sosească ultimul meu tren.
Bagaj am numai amintirea tinereţii,
Iar visele le ţin ascunse-ntr-un poem.
Aştept scriind tăceri cu praf de vânt,
Tăceri ce ard de atâta dor pe al meu gând.
Peronul gării s-a umplut cu mii de fluturi,
Ce zboară-n dans de aripi şi săruturi.
Clepsidra se învârte şi mă duce înapoi,
Acolo unde visele erau încă în doi.
Şi ştiu acum că nu, nu-i prea târziu,
Ca să uităm tot ce-a durut şi ce a fost pustiu ...
Şi împreună pe băncuţa din peronul vieţii
Vom aştepta sosirea ultimului tren,
Zâmbind înspre amintirea tinereţii
Din toamna dulce a dorului etern ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu