IMBRATISAREA

… exista o infinitate de tipuri de “imbratisari” pornind de la unicitatea subiectilor, motivul/cauza/scopul gestului si pana la TIMP-ul cand s-a petrecut/a trecut/in trecut …

Pentru TINE care a fost imbratisarea fundamentala care te-a marcat si ti-a conturat destinul ???

+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+

… imbratisarea mea:

… ziua/noapte, alb/negru, viata/moarte …

In toate, iubire-dragoste-imbratisare, sunt doi parteneri/o pereche … numai fericirea, durerea, dorul nu au “pereche” si sunt unice …

… de prin 2000, locuind la etajul 4 in bloc fara lift, din cauza inimioarei suferinde a Andrei, nu am mai coborat din casa cu ea; dupa doi – trei ani nu se mai putea da jos nici din pat, decat cat mergeam cu “trenuletul” la toaleta … asa au trecut alti 13 ani; ultimii 13 ani …

Avea zeci de casete/CD cu muzica, desene animate, videocasete cu evenimente din familie; ma duceam la Billa si filmam cu un stick-spy live evenimentul, cu comentariile de riguare … sau in parc cu copii lui “surorul meu” care erau ca si ai ei … apoi faceam “vizionare” …

Seara sau in momentele de pauza ii spuneam povesti … la inceput cele clasice sau ii puneam discuri vinil, iar apoi inventam … hazli, vesele, interactive, sa radem si sa uitam/sa ne facem ca nu vedem patul, durerea, viitorul …

O “inventie” care-I placea nespus era sceneta cu barza beata care a adus-o pe ea si de beata ce era, noaptea pe furtuna, a scapat-o din cos in fata usii apartamentului 13 al nostru si astfel ea s-a lovit si din acesta cauza este acum bolnavioara … urma descrierea sanctiunii/pedepsirii, cum apucam barza de singurul ei picior, o invarteam si-o roteam si o aruncam in inaltul cerului … cand treceam cu masina spre Sibiu si vedeam cate-o barza pe camp, Andra ma atentiona: “Danu, Danu – vajjjjjj/poc !” …
… apoi, in ideea ca eram predestinati unul altuia … faptul ca locul ei este numai in familia noastra ca sa avem grija ei (“medicina” Alinei tot in acest sens a fost urmata), jucam sceneta/povestea “imbratisarii” … se facea ca ea se naste in alta familie, nu stiam nimic unul de altul si intr-o zi iese pe strada la plimbare; eu, de asemenea, eram in capatul celalalt al trotuarului … deodata ne vedem unul pe altul; desfacem bratele larg, alergam unul spre altul si tipam de bucurie/surpriza/emotie: Andraaaa … Dariiii … chiar faceam fizic momentul si ne strangeam puternic in brate; Rodica ne apostrofa: “mai incet nebunilor – ca ne aud vecinii !” … ma striga “Dari” pentru ca asa ar fi vorbit ea cand era mica; numai mai tarziu a putut sa-mi zica “Danu” (sau “bunu-nebunu” pentru zbenguielile/giumbuslucurile facute ca sa o distrez) …

… asta este IMBRATISAREA mea/a familiei noastre …

… ne strangeam in brate unul pe altul … acum strangem in brate numai amintirea si durerea si peste toate DORUL, dorul nebun/irational/infinit … cand vom trece poarta TIMP-ului si se va roti lespedea de pe mormant ne vom duce si ii vom cauta sufletelul ei, vom alerga unul spre altul si vom striga in tacerea neagra: Andraaaaaaaaa …

… deci “in veci impreuna/uniti si dincolo de moarte” …