... fericirea morţii ...

… deşi pentru majoritatea dintre noi ar părea un paradox – MOARTEA are, totuşi, frumuseţea ei greu de descoperit, absconsă dar care nu ar trebui neglijată şi respectiv s-ar impune a fi valorificată; aforismul lui Horaţiu „Carpe diem, quam minimum credula postero” în sensul larg de „ TRĂIEŞTE CLIPA !, a se bucura, a apuca, de folosire, a face uz de” ne ajută să cuantificăm elementele de frumuseţe ale MORŢII.

Să mă explic şi să detaliez:

Înainte de ’89 când auzeam de persoane „fugite” (în general şi frecvent în America sau R.F.G.) mă gândeam că respectivii sunt puţin „sonaţi” şi fără frică de moarte; numai astfel era posibil să facă un astfel de gest care presupunea anihilarea spiritului de conservare, curaj nebun, renunţarea la orice norme convenţionale, nesocotirea tuturor rigorilor şi cutumelor legate de societatea de atunci, ceva ieşit din comun şi o îndrăzneală/sfidare/lipsă de bun-simţ de neconceput pentru un om normal/obişnuit.

Cu alte cuvinte dacă vrei să te sinucizi, din varii motive - reale/închipuite, motivate/neîntemeiate, atunci logic ar fi ca mai înainte să „fugi”, să faci „ceva” ce în mod obişnuit ar fi/părea o enormitate. Iată deci un exemplu (poate oarecum forţat) de frumuseţe a morţii.

La multele sinucideri din zilele noastre (unele din dragoste/iubire neîmpărtăşită) ar fi logic ca înainte de tragicul gest să te oferi voluntar pentru testarea unui medicament anti SIDA/cancer, să-ţi cedeazi organele pentru transplanturi salvatoare de vieţi şi evitarea de drame, să te duci într-o călătorie - de bună voie pe Marte într-o navă spaţială experimentală, să cercetezi posibilităţile de supravieţuire în junglă numai în costumul lui Adam ş.a.m.d.; adica/deci trăznăi, trăiri ieşite din comun, năzbâtii, acţiuni îndrăzneţe cu iz de SF.

https://www.youtube.com/watch?v=Ai4do-or2fg

… şi s-ar impune MINTE/CAP/JUDECATĂ să vezi/să desluşeşti cele două feţe ale lucrurilor/întâmplărilor/situaţiilor conform legii universale a unităţii contrariilor: viaţă/moarte, alb/negru, zi/noapte, dulce/amar, rau/bine, pozitiv/negativ, unu/zero,  … Yin (loc întunecos, pantă/deal nordic, mal/râu sudic; noros, sumbru; este elementul întunecat; YIN este vesel, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, şi corespunde nopţii; YIN este adeseori simbolizat de apă şi de pământ)/Yang (loc însorit, pantă/deal sudic, mal/râu nordic; strălucire solară; YANG este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunde zilei; YANG este simbolizat de foc şi vânt) … şi, cu voia dumneavoastră – ultima poziţie dar nu cea din urmă, FRUMOS/URĂT …

… deci/adică FRUMOSUL (vieţii)/URÂTULUI (morţii) tocmai/chiar/întocmai/taman/îndeosebi ş.a.m.d. pentru a fundamenta şi opusul/contrariul adică FRUMOSUL (morţii) / URÂTULUI (vieţii) …

… în acest sens vezi şi aminteşte-ţi şi de:

Florile răului

Charles-Pierre Baudelaire

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Frumuseţe ? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru ? Cobori din lumi stelare ?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;


Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe ! monstru naiv şi fioros !
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios ?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o ! singura-mi regină !
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea ?