joi, 1 martie 2018

… frumuseţea morţii …





… deşi pentru majoritatea dintre noi ar părea un paradox – MOARTEA are, totuşi, frumuseţea ei greu de descoperit, absconsă dar care nu ar trebui neglijată şi respectiv s-ar impune a fi valorificată; aforismul lui Horaţiu „Carpe diem, quam minimum credula postero” în sensul larg de „TRĂIEȘTE CLIPA ! ... a se bucura, a apuca, de folosire, a face uz de” ne ajută să cuantificăm elementele de frumuseţe ale MORŢII.
Să mă explic şi să detaliez:
Înainte de ’89 când auzeam de persoane fugite” (în general şi frecvent în America sau R.F.G.) mă gândeam că respectivii sunt puţin „sonaţi şi fără frică de moarte; numai astfel era posibil să facă un astfel de gest care presupunea anihilarea spiritului de conservare, curaj nebun, renunţarea la orice norme convenţionale, nesocotirea tuturor rigorilor şi cutumelor legate de societatea de atunci, ceva ieşit din comun şi o îndrăzneală/sfidare/lipsă de bun-simţ de neconceput pentru un om normal/obişnuit.
Cu alte cuvinte dacă vrei să te sinucizi, din varii motive - reale/închipuite, motivate/neîntemeiate, atunci logic ar fi ca mai înainte să „fugi”, să faci ceva” ce în mod obişnuit ar fi/părea o enormitate. Iată deci un exemplu (poate oarecum forţat) de frumuseţe a morţii.
La multele sinucideri din zilele noastre (unele din dragoste neîmpărtăşită) ar fi logic ca înainte de tragicul gest să te oferi voluntar pentru testarea unui medicament anti SIDA/cancer, să-ţi cedeazi organele pentru transplanturi salvatoare de vieţi şi evitarea de drame, să te duci într-o călătorie - de bună voie pe Marte într-o navă spaţială experimentală, să cercetezi posibilităţile de supravieţuire în junglă numai în costumul lui Adam ş.a.m.d.; adica/deci trăznăi, trăiri ieşite din comun, năzbâtii, acţiuni îndrăzneţe cu iz de SF.
Pentru mine frumusetea mortii, evident și fără nicio îndoială, ar consta în nebunescul gând/arzătoarea dorinta/veşnica speranţă că aş întâlni-o pe ANDRA; infinita IUBIRE face astfel din rău/negru/moarte - FERICIRE, INFINITĂ FERICIRE ...

… concluziv, în final, pentru acesta s-ar impune MINTE/CAP/JUDECATĂ să vezi/să desluşeşti cele două feţe ale lucrurilor/întâmplărilor/situaţiilor conform legii universale a unităţii contrariilor: viaţă/moarte, alb/negru, zi/noapte, dulce/amar, rau/bine, pozitiv/negativ, unu/zero,  Yin (loc întunecos, pantă/deal nordic, mal/râu sudic; noros, sumbru; este elementul întunecat; YIN este vesel, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, şi corespunde nopţii; YIN este adeseori simbolizat de apă şi de pământ)/Yang (loc însorit, pantă/deal sudic, mal/râu nordic; strălucire solară; YANG este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunde zilei; YANG este simbolizat de foc şi vânt) … şi, cu voia dumneavoastră – ultima poziţie dar nu cea din urmă, FRUMOS/URĂT
… deci/adică FRUMOSUL (vieţii)/URÂTULUI (morţii) tocmai/chiar/întocmai/taman/îndeosebi ş.a.m.d. pentru a fundamenta şi opusul/contrariul adică FRUMOSUL (morţii) / URÂTULUI (vieţii) …



… în acest sens vezi şi aminteşte-ţi şi de:

Florile răului

Charles-Pierre Baudelaire


Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Frumuseţe ? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru ? Cobori din lumi stelare ?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;


Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe ! monstru naiv şi fioros !
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios ?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o ! singura-mi regină !
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea ?

miercuri, 1 martie 2017

manipulari ...





Pornim de la o simpatica trupa de umor care facea vorbire de „zvonari si raspandaci” pentru a va manipula spre zilele acestea din anul cocosului chinezesc.
Pentru toti este evident ca „sistemul” este structurat piramidal si are sufletul format din celule autoreproducatoare: se taie un „cap” apar (pe rau in jos) alte trei (poduri) mai mandre si eficiente …
Ce vedem noi simplu pe F.B.: raspandacii; postatori care nu fac nimic decat sa distribuie texte si imagini care le vin de sus/de la centru; nu au nicio idee, nici un comentariu, parere proprie, duh sau spirit; isi schimba culoarea si pozitia la ordin, inclusiv nick-name/fotografia de coperta; bieti pioni care au pacatul scuzat/motivat de prostie si saracie, care-si sacrifica viata lor si a familiei, TIMP/ul si energia pe o cauza, daca nu pierduta, cel putin la care nu are nicio tangenta. Pentru eficienta si marirea cadentei se fac (de catre ei sau administratorul retelei sistemului) conturi false; estimarea unanima este de cca. un milion si jumatate, realizate in majoritate inaintea turului doi de la alegerile prezidentiale si activate apoi conjunctural/tactic in „campul strategic”.



Zvonarii; nivel superior, imaginatie, mulare pe subiect, chiar acte de creatie; cred ca se dau teme/subiecte, profesionistii sunt storsi de idei, au loc brainstorming-uri in TIMP-i scurti si alerti, se face o selectie si un coafat/facelift pentru varianta eurovision care este abrobata in final de consiliul director pentru aplicare/difuzare. Punerea in scena este esentiala: textul/mesajul/manipularea sunt sustinute de sunet si lumini care sa ia fata prostilor si sa se constituie ca bruion pentru urmatoarele actiuni/activitati; desfasurarea/spectacolul este in priza directa, recizorul situat undeva la inaltime ca sa aiba perspectiva evenimentului comanda cinetica figurantilor, laserele, lozincile, luminile violete si tablourile „tatare”: cer de stele, stele U.E., animale/pasari/portrete, stop cadru pe chipuri hade fara dinti, figuri tumefiate, copii nevinovati, caini cu optiuni politice, bis-uri sau ridicari/inchideri de cortina. Se da cu flit pentru bruma de oameni naivi si bine intentionati: jos comunismul/comunistii si ciuma rosie, DNA sa faca politica, ruperea Ardealului, federalizarea tarii, desfintarea parlamentului, depolitizarea CCR, rezistam prin cititul tip posta in piata unirii, jos/sus sau la est/vest ori cu-fara UE/SUA/V4=Visegrad … un pic de zahar pudra de la ambasada SUA/Germania, niste mustati de la hamsterul lu’ Dragnea, o bombita de la Ghita, o cucuvea neaparat mov si cam asta este cocktail-ul serilor de la 11 decembrie, probabil dupa modelul de prostire de la 9 septembrie …
Ei, dar mai „sus” ? … „este, este” ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti …



In continuare o „parere personala” a unui ins de la balcon/a unei rotite din ceasul sistemului:  Autor = Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni (vezi pentru aducere aminte şi epopeea ŢIGARETA II şi aventurile colonelului SPP Gheorghe Truţulescu = TRUTI de la Unitatea de Cercetare si Diversiune Buzau, de unde in dec. 1989  au venit la Sibiu cu Rombac-ul, la Nicusor, cei 44 de „sportivi” s.a.m.d.)



C O N T R A P R O P A G A N D Ă


gandeste.org
(...)"intre ceea ce stii si ceea ce nu stii este ceea ce presupui(...)"










1. Ce înseamna PSYOPS ?
Divizia operatiuni sub acoperire a CIA si Pentagonul, prin Directia Operatii si Comandamentul Fortelor Speciale, au remarcat ca aparitia noilor tehnologii, cu impact asupra unor mase mari de oameni, ar fi adaptate la domeniul militar. Ceea ce a extins sfera confruntarii militare, în alte medii neconventionale (informational, psihologic, etc), a condus la  aparitia de noi procedee de actiune, specifice acestor medii de confruntare si la crearea de forte neconventionale.
În cazul confruntarilor armate efectul urmarit este decesul luptatorilor si rani fizice care pot fi tratate în sistemul sanitar si pentru care exista mijloace de recuperare. Campaniile secolului XXI au depasit faza în care soldatii se ucideau între ei. În cazul operatiilor informationale PSYOPS  nu se urmareste nimicirea fizica adversarului, ci influentarea si controlul gîndirii lui. Distrugerile provocate prin PSYOPS se recunosc prin schimbari la nivel cognitiv, mental. Operatiile informationale nu au ca tinta individul, ci o zonala geografica cît mai mare. Cele mai elaborate agresiuni informationale sunt cele de generatia a doua care monitorizeaza timp îndelungat infrastructura informationala a statului tinta, urmarind momentul potrivit pentru destabilizarea si blocare acesteia. Chiar daca statul tinta aplica masuri de protectie psihologica, acestea nu sunt îndeajuns de eficiente pentru contracararea agresiunii PSYOPS.

2. PSYOPS ca instrument de declansare a revoltelor sociale
Pe timpul contra manifestatiei ordonate de Ceausescu, din 21.12.1989, din fata Comitetului Central, care a precedat lovitura de stat din România, structurile specializate în razboi psihologic ale armatei române au reusit spargerea mitingului. Prin inducerea în multime a unei stari de agitatie si panica, create cu boxe de amplificare de mare putere. Sonorizarea mitingului a fost asigurata de armata, prin 10 vehicule, dispuse astfel încît sa nu fie vizibile dar si într-un anumit unghi, încat prin ecoul din piata, sa produca acel sunet. Transportoarele blindate si camioanele autospeciale ale armatei, dotate cu aparatura PSYOPS, au emis un zgomot de joasa frecventa, perceput ca o vibratie puternica. Structura de PSYOPS a armatei române care detinea acel vehicule se numea ”Sectia Asigurare Tehnica pentru Propaganda Speciala”.
Între timp, costurile tot mai reduse ale microprocesoarelor a permis ca tehnologia informatiei sa înregistreze salturi spectaculoase, mai ales în aplicatiile sale precum televiziunea prin cablu, telefonia mobila si retelele internet. Una din consecintele utilizarii acestui tip de tehnologie a fost aceea ca a permis constituirea si organizarea instant a unor grupuri numeroase si virtuale, membrii lor avînd ca pretext acelasi hobby, unii dintre ei aflîndu-se la distante mari fata de ceilalti.
Fenomenul în sine a luat amploare în tarile occidentale si a fost denumit ”Smart Mobs”. Utilizind structura si tehnologia derivata din Smart Mobs, anumite grupuri si-au propus sa subordoneze acest proces de comunicare, unuia care sa implice si actiuni de tip fulger (Flash Mobs). Adica grupul sa se adune la un moment bine precizat, într-un loc public, unde urma sa comita ceva neobisnuit pentru o scurta perioada de timp, dupa care sa se disperseze rapid.
Reteaua de internet Twitter sau Facebook sunt canale publice de transmitere de date, nimic mai mult. Cum este utilizat Twitter sau Facebook pentru a produce efectul scontat e deja o arta a profesionistilor PSYOPS. Care pleaca de la experienta în utilizarea canalele militare dedicate.  Numai ca în armata mai trebuie tinut cont în plus si de posibilitatea de bruiaj si mai rau, de „deceiving”. Ceea ce nu este valabil în ceea ce priveste canalului Twitter sau Facebook.

3.     Aplicatie PSYOPS în Piata Victoriei ?
Exista voci avizate care spun ca protestele din România din 2017 ar fi fost opera structurilor PSYOPS nationale. Totul s-a derulat prin retelele de socializare si prin contagiune, s-a reusit sa se adune peste 600 000 de români, în principalele zece mari orase ale tarii. Reteta folosita pare a fi mitingul de protest a peste 100.0000 de locuitori ai Capitalei, din 21 august 1968, care condamnau invazia sovietica asupra Cehoslovaciei. Decizia de organizare a mitingului pleca de la ideea ca un act de opozitie fata de Moscova, avea nevoie de suportul populatiei. Securitatea a utilizat canalele existente atunci, radiodifuziunea, televiziunea româna si retelele informative pentru a pregati psihologic populatia si a asigura prezenta la adunarea din Piata Palatului, în fata Comitetului Central.
Ironia sortii, aceste proteste din România anului 2017, fara un motiv clar si justificat, au angrenat cu precadere oameni bogati, într-o tara care are peste cinci milioane de saraci. Bogatii au manifestat pasnic, proiectînd sloganuri cu raze laser pe cladiri, într-o atmosfera de carnaval. Ceea ce contrasteaza flagrant cu un protest real, în care oamenii sunt nevoiti sa iasa în strada si devin violenti pentru ca nu îsi mai pot satisface nevoile primare (hrana, îmbracaminte, etc ).
Asadar, spre deosebire de ”primaverile arabe” protestele din România, par a fi fost planificate astfel încît sa nu existe interferente exerne, sa nu scape de sub control si din ele sa nu rezulte nicio finalitate. Pentru ca cel mai probabil au fost controlate nonstop de structurile PSYOPS românesti si ele nu si-au propus rasturnarea guvernului Grindeanu. Pare a fi fost doar o aplicatie la scara larga, cu scopul verificarii gradului de penetrare în populatia româneasca, în cazul unei PSYOPS derulata de o putere straina. Verificîndu-se totodata si capacitatea de mobilizare a populatiei, prin noile canale social-media aparute, în cazul repetarii situatiei din 1968, din Cehoslovacia. Daca se confirma aceasta ipoteza, singura întrebare interesanta ar fi  : PSD a fost parte în aceasta operatiune ? Pentru ca  PSD este partidul care gurverneaza România si are ministrii, secretari de stat, inclusiv la ministerul Apararii.
Un fapt extrem de relevant a fost prezenta unor echipe ale CNN, Al Jazeera, CCTV ( Televiziunea Chinenza ) si BBC News care au transmis imagini live de la proteste. Totusi Russia Today a fost si ea prezenta dar si veteranul Nikolay Morozov care a relatat si evenimentele din decembrie 1989.  Nu se mai îndoieste nimeni ca aceste echipe au avut în compunere si specialisti în PSYOPS care au urmarit si pastrat pentru ei, detaliile PSYOPS.  Acestea fiind cele care i-au interesat cu adevarat. Ce anume i-a interesat pe acestia ?
În cazul planificarii si executarii PSYOPS iese în evidenta un termen consacrat din arta militara care este cunoscut drept structura conducerii si care este de tip ierarhic. Pentru a-si exercita actul de comanda în derularea operatiei, dupa un algoritm prestabilit, conducerea dispune de retele de transmitere a ordinelor si dispozitiilor. În sens invers vin informatiile legate de dinamica situatiei din teren (rapoartele de lupta), necesare pentru evaluarea consecintelor survenite prin aparitia variabilelor aleatorii.
Pe baza acestora se iau deciziile oportune pentru modificarea Hotarîrii initiale pentru atingerea scopurilor si obiectivelor pentru care a fost declansata operatia. Toate aceste elemente de baza ale luptei armate au fost transferate si adaptate celui mai nou tip de confruntare, cea care are ca obiect mintea oamenilor, adica razboiul psihologic. Cine a analizat în profunzime mesajele vehiculate prin reteaua Twitter si Facebook, a descoperit si ceea ce se numeste „nodurile retelei” PSYOPS, adica statele majore, angrenate în operatiune. Ele sunt cele instruite cu privire la procedeele de control ale multimilor, în formularea mesajelor psihologice de tip actional, menite sa creeze contagiunea indivizilor disparati.
Tot specialistii PSYOPS au putut sa precizeze, în timp si spatiu, fiecare etapa a protestelor, sa colecteze si sa prelucreze instant fotografia situatiei din teren etc.Asadar “Statele majore” au fost usor de localizat de ”cunoscatori”, motiv pentru care unele canale media românesti au ocolit detaliile PSYOPS sau le-au interpretat voit eronat, cu scopul de a-i camufla pe autorii ei.

4.     În România, SUA a creat cea mai puternica structura PSYOPS din NATO
Au institutiile românesti capacitatea de a organiza asa ceva ? În România, stat membru, aflat la granita de est a NATO, Pentagonul a creat cea mai performanta structura PSYOPS din cadrul aliantei. Comandamentul pentru Operatiuni Speciale (COS) al Trupelor de Uscat al armatei romane, detine gama completa de structuri capabile sa execute orice misiuni neconventionale în Romania si în afara granitelor. Directia Actiuni Psihologice (PSYOPS) este cel mai important element subordonat COS si functioneaza în cadrul Directiei Operatii a Statului Major General. Ea este fiind compusa din Serviciul Analiza a Tintelor si Evaluare,  din Serviciul Planificare si Conducere a Operatiilor Psihologice si din Serviciul de Influentare Psihologica a Inamicului.
A fost creat un Centru de Operatii Psihologice, încadrat cu cei mai buni profesori universitari în domeniul sociologiei, cercetatori în sfera psihologiei, experimentati realizatori de televiziune, experti în relatii publice, instructori PSYOPS americani, etc. În Afganistan, militarii romani din structura PSYOPS, sunt de fapt trupe de ocupatie. Ei tiparesc si difuzeaza revista „Sada e azadi” („Vocea Libertatii”), cu un tiraj de 400.000 de exemplare, cu articole în trei limbi: engleza, dari si pashtu si este destinata localnicilor. Exista si un post de radio cu acelasi nume care emite non-stop.
5.     Fortele pentru Operatiuni Speciale, o prelungire a PSYOPS
Conceptul de trupe pentru operatiuni speciale a fost inventat din nevoia de a executa misiuni considerate neconventionale de catre armata americana. Dupa experienta din Vietnam, armata SUA si-a creat pe lânga cele patru categorii de forte armate si un comandament pentru operatiuni speciale (US Special Operations Command). Cunoscuti ca “beretele verzi”, militarii acestui comandament sunt repartizati pe cinci Grupuri pentru operatiuni speciale (SF), fiecare grup fiind repartizat unui comandament continental (USEUCOM-Europa, USCENTCOM-Asia, USAFRICOM-Africa, USPACOM-Pacific, USSOUTHCOM-America de sud) care opereaza într-o zona geografica bine delimitata de pe glob. Membrii subunitatilor fiecarui grup cunosc limbile vorbite si sunt antrenati în cunoasterea obiceiurilor popoarelor în aria geografica de responsabilitate.

6.     PSYOPS si Fortele pentru Operatiuni Speciale sunt folosite pentru loviturile de stat.
Ghidul „Luptei nonviolente în 50 de puncte” elaborat de col. Robert Helveya, veteran al beretelor Verzi, a stat la baza tuturor ”revolutiilor” din spatiul ex-sovietic. Ghidul descrie metodele utilizate de profesionistii actiunilor de protest, cu scopul de a învinge frica si de a subordona afectiv multimile. Prin intermediul fundatiei Freedom House a lui George Soros si a institutului International Republican, finantat de Departamentul de Stat american si de USAID, trupele pentru operatiuni speciale ale SUA au format „reformatori politici si sociali”, specializati în razboiul de guerila urbana în statele foste socialiste din Europa.
Unul din exemple ar fi miscarea Otpor de nesupunere civila si rezistenta pasnica, fondat în 1998 la Belgrad, pentru rasturnarea de la putere a presedintelui iugoslav Slobodan Milosevici. Ulterior, „Revolutia trandafirilor” din Georgia din 2003, cea „Portocalie” din Ucraina din 2004, cea a „Lalelelor” din Kârgâzstan din 2005, cea din R. Moldova din 2009 si Euromaidanul din 2014 de la Kiev, toate au beneficiat de serviciile specialistilor în operatiuni speciale.
Fortele pentru Operatiuni Speciale executa misiuni considerate antiteroriste de statul care le detine. Numai ca ofensiva si apararea sînt doua forme ale luptei, cunoscute în stiinta militara si uneori, situatia impune unui comandant adoptarea unui dispozitiv de aparare, pentru ca, dupa un interval scurt de timp, sa fie create conditiile pentru trecerea la ofensiva. Asa cum de multe ori s-a dovedit ca fortele antiteroriste ale unui serviciu de informatii al unui stat, au planificat si executat o lovitura de stat pe teritoriul altei tari. Adica o operatiune terorista.
Pe 7 aprilie 2009,  Chisinaul, capitala Republica Moldova a fost confruntat cu o tentativa de lovitura de stat care a avut drept rezultat caderea guvernului comunist, initierea de alegeri anticipate si instalarea unei guvernari pro-occidentale. În afara PSYOPS, la Chisinau s-a recurs si la metodele violente, verificate în razboiul de guerila urbana, deoarce pentru a se legitima, organizatorii externi ai loviturii de stat si executantii interni ai acesteia, aveau nevoie, cu orice pret, de distrugeri, victime si de forte de ordine care sa riposteze.

7.     Concluzii
În situatia ca ipoteza se confirma, ce pericol iminent ar fi determinat institutiile din România sa recurga la aplicatia PSYOPS din Piata Victoriei ? Pentru România, vecinatatea Rusiei reprezinta cel mai mare risc. Daca dupa destramarea Uniunii Sovietice, PSYOPS (operatii psihologice) ajunsese cenusareasa armatei ruse, dupa Euromaidanul de la Kiev, din 2014, importanta acesteia a crescut exponential. Audiat în Duma de stat, pe 21 februarie 2017, Sergey Shoygu ministrul rus al Apararii, a recunoscut ca a multiplicat de cîteva ori numarul structurilor specializate în desfasurarea de operatiuni informationale. Acestea au de acum si caracter ofensiv dupa modelul PSYOPS (Psychological Operations ) existent în armata americana. Aceste structuri sunt mult mai eficiente si mai puternice, decât vechile structuri responsabile de contrapropaganda.
Functionarea noilor structuri PSYOPS a fost testata pe durata exercitiilor militare Kavkaz (Caucasus) - 2016, desfasurate în perioada 5-10 septembrie 2016. Un rol important în aceste exercitii l-au avut Directia Operatii a Statului Major, structurile PSYOPS, Spetsnaz si unitati de lupta cibernetica si radioelectronica ale armatei ruse. Armata rusa dispune de mai multe grupuri PSYOPS, repartizate celor patru Comandamente strategice (Vest, Sud, Centru si Est). Grupurile PSYOPS avînd diviziuni specializate pentru toate tarile din vecinatatea apropiata sau îndepartata a Rusiei.
Structurile PSYOPS coopereaza cu cele sapte brigazi ale Fortelor pentru Operatiuni Speciale (Spetsnaz), ambele structuri fiind subordonate GRU. Prin integrarea  PSYOPS la tehnologiile moderne de care dispune armata rusa, Moscova este capabila sa execute operatii globale din generatia a patra. Care vizeaza distrugerea, extenuarea si paralizarea organelor puterii oricarui stat inamic.
În Crimeea si Donbass, Rusia a recurs la razboiului hibrid care a însemnat aplicarea într-un mod planificat, a tipului de conflict militar, conceput în laboratoarele strategice militare rusesti. Razboiul hibrid se duce adesea prin intermediari, adica utilizeaza militari echipati în civil sau fara însemne, neasumati oficial, care sunt disimulati în actori nestatali, de tipul „omuletilor verzi”. Componenta militara este utilizata atît cît este necesar sa se sugereze o invazie. Dar neimplicînd prea multe din capabilitatile armatei ruse.
În spatele acestor simulari ale actiunilor militare, exista o imensa desfasurare de forte si masuri care asigura în proportie de 75 % solutionarea conflictului (cibernetice, informationale, de propaganda, economice, insurectionale, etc.). Potrivit generalului Philip Breedlove, fostul comandant militar al NATO, Rusia este capabila sa crezee oriunde, zone de excludere, impenetrabile pentru toate mijloacele NATO (Anti-Access/Area Denial -A2/AD bubble).  Sistemele automatizate C4I (Comanda, Control, Comunicatii, Computere, Informatii si Interoperabilitate) rusesti au în compunere echipamente de razboi cibernetic de tip ELINT (Electronic Intelligence ) care monitorireaza din spatiul cosmic, canalele de comunicatii (telefonie mobila, internet, radio via satelit, etc.) ale institutiilor de securitate nationala (armata, servicii de informatii, jandarmerie, politie, etc.) ale unei tari NATO sau non NATO din vecinatatea Rusiei.
Echipamentele Borisoglebsk-2 conectat la satelitii rusi, scaneaza si înregistreaza traficul de informatii (pe toate canalele) al institutiilor de securitate nationala, din orice stat. Echipamentul lanseaza si masuri de tip razboi electronic pentru suprimarea traficului sau pentru saturarea lui cu informatii false. Un alt echipament de razboi electronic, Krasukha-4, bruiaza toate radarele de sol, navale, aeriene precum si satelitii militari si civili (printre care si cei care asigura retanslatia comunicatiilor sau cei pentru transmisia canalelor TV).
Elementul esential al razboiului hybrid este acela ca pleaca de la identificarea slabiciunilor si vulnerabilitatilor inamicului , la el acasa. Si le exploateaza prin crearea de realitati alternative, difuzate prin intermediul televiziunii, internetului si în special prin retelele de socializare. Astfel  razboiul hibrid poate fi extins de la sistemul militar la sistemului social, economic si politic al statului tinta. Inoculîndu-i acestuia o perceptie predefinita care înseamna propria viziune a Rusiei si propria perceptie, asupra derularii evenimentelor si faptelor. Rezultatul initial fiind slabirea vointei si sprijinului populatiei, institutiilor sau a conducatorilor statului tinta.
Dupa ce a creat conditiile bulversarii sistemului social si a paralizarii posibilitatii de a comunica între ele, a institutiilor de securitate nationala, Rusia poate trece la PSYOPS.  Sub forma declansarii de proteste pasnice precum cele de la Bucuresti din 2017. Sau proteste violente, prin implicarea Fortelor sale pentru Operatiuni Speciale (Spetsnz), aidoma ”primaverilor arabe” sau a celor de la Chisinau din 2009. Care au drept obiectiv rasturnarea guvernelor pro-occidentale si instalarea unora pro-ruse.
Rusia transmite lumii întregi ca este pregatita sa declanseze operatiuni psihologice (PSYOPS) la scara mondiala. Si ca PSYOPS ca instrument de modificare a sferelor de influenta, fara invazii militare, nu mai constituie monopolul SUA. Simultan cu transmiterea acestui mesaj, în presa internationala a aparut o adevarata isterie legata de ”fake news” care a atins proportii apocaliptice în România. Ceea ce înseamna ca responsabilii majoritatii statelor NATO, recunosc nivelul ridicat de vulnerabilitate, la PSYOPS-ul rusesc.
Autor: Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni; Sursa: Ziarul de Garda

marți, 9 august 2016

MONEY, MONEY şi BANII




„Your Money or Your Time ? ar fi sinonimul „To be, or not to be ...” - that is the question = întrebarea vieţii la sfârşit de drum/trăire …

https://www.youtube.com/watch?v=ETxmCCsMoD0

… zicea Franklin Benjamin Time is money sau/adică pe româneşte - prin managementul eficient al TIMP-ului există posibilitatea/se poate să ai BANI !
Un mare, fost/dispărut, profesor de-al meu, întemeietorul şcolii naţionale de metalurgie/siderurgie/oţelărie – docentul Iosif Tripşa avea filozofia că gheşeftul stării „să ai BANI” constă în „ai face/ai produce” şi NU prin ai economisii” ceea ce implică o serie de refuzuri/privaţiuni/renunţări; viaţa, din păcate, nu i-a confirmat zicerea: cu peste 80 de brevete absolut geniale şi circa 50 de tratate şi cărţi fundamentale în domeniul menţionat, a murit sărac şi bolnav, într-un garaj prăpădit, uitat şi părăsit de fete/nepoţi, rude, prieteni, doctori titularizaţi/doctoranzi şi cunoscuţi …

 

La cei 70 de ani cred şi eu că în TIMP poţi avea BANI, mai sigur prin economisire/cumpătare sau prin şansa/oportunitatea de ai face/produce, dar … cu toţi BANII din lume NU mai poţi obţine TIMP; păcat că postulatul îl conştientizezi prea târziu când nu mai este nimic de făcut/îndreptat/modificat …

... şi totuşi - dacă nu BANII ... să ai şi să-ţi rămână IUBIREA !


sâmbătă, 6 august 2016

răspuns …





~ la “Daisa Protescu | PentruCaPoti.ro


… te-am citit cu “pasiune”, in diagonala, asa cum obisnuiesc la norma de 300 pagini pe noapte sau o recenzie in 10 minute la o carte groasa de 3 cm, in picioare, la o librarie (pe colt la Feroviarul prin anii ’70, eu atunci fiind asistent la Politehnica) … am fost acuzat, pe ne-drept/intemeiat, ca nu stiu despre ce este vorba si nu cunosc amanunte/detalii; realitatea este ca metoda mea de “fotografiere” impaca productivitatea/randamentul cu eficienta …
… concluziv deja sunt “papadie”si nu m-as schimba pe o lalea … sunt de accord cu “colindatul” prin facultati, joburi si iubiri si apoi cu mintea din urma a romanului intoarcerea/alegerea/revenirea la una dintre experiente pentru a o pune la temelia vietii …
… “ghidul pasiunii” si alte asemenea NLPuri ar fi utile si benefice cu o conditie esentiala: sa mai fie/ai TIMP … cred ca deja ai ajuns la concluzia ca TIMPul guverneaza totul … vezi ca si in fizica TIMPul este essential (principiul incertitudinii formulat&fundamentat de W. Heisenberg: simplist/vulgar = nu poti stabili simultan si pozitia si viteza unei nanoparticule) …
… imagineaza-ti ce va fi cu tine peste 40 de ani … ce mai ramane din “pasiunea” ta ?
Daca as avea TIMP si o rapiditate de scris asemanatoare cu viteza cititului/conspectatului, as putea sa-ti “pictez/cant” starea mea de acum cand am 70 de ani si astfel sa vezi ce mai ramane din filozofia ta NLP si buna intentie de a ghida pe altii pe drumul fericirii in speranta, absconsa, ca tu insati vei descoperii impacarea cu sine si reteta de management a TIMPului/VIETII tale: diluarea momentelor “bune” si “cut-area” spaimelor/durerilor/deziluziilor s.a.m.d. …
Eu, in zadar/inutil/degeaba, “as mai putea” cu mintea/experienta/concluziile victoriilor si mai ales ale infrangerilor – dar nu mai am TIMP !
Tu ai mai avea TIMP dar nu sti sa-l constientizezi/savurezi/valorifici si nici nu vrei sa gandesti ca, inevitabil/implacabil, vei fi in locul meu: “papadie spulberata de TIMP !”


luni, 25 aprilie 2016

asteptarea …





ASTEPTAREA este un preludiu, o anticamera a oricarui lucru/eveniment/actiune din viata noastra; ea este bine definita la actiunile premeditate/planuite, dar se contureaza si exista si la intamplarile spontane si evenimentele neasteptate.
Prima asteptare este cea de 9 luni cand dam piept cu viata si devenim o entitate de sine statatoare; apoi urmeaza trecerile de la bebe la prescolar, scolar, licean si adolescent propriu-zis/titular.
Urmeza VIATA: o succesiune de asteptari si apoi trairile respective cu bucuriile si necazurile din trairile fiecaruia conform destinului/sortii …
Nu risc sa fac o analiza/sinteza/clasificare a raportului asteptare – eveniment; probabil exista o oarecare proportionalitate dar asta depinde evident numai de Dumnezeu si de personalitatea si simtirea respectivului, de intro-extra/vertirea sufletului/inimii/mintii acestuia …
Ce concluzii pot formula din cele traite pana acum ?
Repede pe scurt si pe inainte:
·                   Viata si cele traite sunt un sirag de margele: mai mari/mai mici, sferice sau fantezii-baroc, diferit colorate, mai bune/mai rele si in succesiune, dulci sau amare s.a.m.d.;
·                   Fiecare avem bucurii si necazuri; in mod obligatoriu fiecare, in valoare absoluta, avem si o “cruce” mai vizibila/evidenta sau absconsa. Este o greseala sa comparam “crucile” intre ele sau sa fim invidiosi unul pe altul; testul suprem consta in intrebarea: “ai face schimb cu cel pizmuit, cu toate relele si bunele ?” … evident ca NU; deci trebuie sa-ti comanzi si sa te consideri ca TU esti cel favorizat de Dumnezeu;
·                   Fortele motrice care determina “catararea” sociala sunt un mozaic de dragoste si ura, de instincte schopenhauer-iene, de dorinta de avansare/parvenire/buna-stare (partial justificate de calitatile/meritele respectivului); banii sunt, din pacate, in societate - un sperrhaken/passepartout al tuturor lucrurilor. Pentru bani s-au declansat razboaie si s-au infaptuit crime si apparent este motivatia tuturor relelor si, pentru unii, bunelor; nu aduc “fericirea” dar, sigur, iti maresc mijloacele de “lupta” si cresc nivelul de trai. Daca am fi cu totii niste “robinson crusoe” sau “arsenie boca-papacioc” nu ne-am mai “cocosi” sa facem, prin orice mijloc si cu orice risc, BANI …
·                   In toate si in tot sta/exista DUMNEZEU si TIMPUL; cei care cred infinit/neconditionat iL vad si-L simt pe Dumnezeu. Statistic cei in varsta sunt mai credinciosi si mai multi; necazurile si tragediile vietii sunt mai putin dureroase si suportabile alaturi de Dumnezeu. Timpul este cel care stabileste succesiunea asteptari/evenimente; extrapoland/absolutizand/globalizand – TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE !
… si cum TIMPUL le aranjeaza pe toate – vine o vreme in viata fiecaruia cand dupa 0 “asteptare” urmeaza tot o “asteptare”, adica NU mai urmeaza NIMIC; este momentul cand pentru respectivul – TIMPUL s-a oprit si se deschide, prin cruce si mormant, poarta spre lumea de dincolo …
Revenind la “asteptare” - sa vedem care este cea mai tampita/irationala/sinistra/ a dracului s.a.m.d. “asteptare” ?
Raspunsul l-a formulat remarcabil marele Mircea Albulescu la intrebarea retorica si prosteasca “ce mai faceti ?”: “astept sa mor !” …
Multi dintre noi am avut tangenta cu rude, cunostinte, necunoscuti etc. care “asteapta sa moara”, adica situatia/moralul respectivului sunt atat de rele si disperate ca “moartea” este o izbavire/un rau mai mic-putin rau … este groaznic si cumplit. In general, la persoanele in varsta si/sau suferinde-cu sanatatea subreda, se produce o “oprire” a timpului inaintea mortii propriu-zise; oarecum realist si lucid, respectivul face vorbire de ceea ce, in mod cert, urmeaza …
EU ? … sunt un biet vagabond betiv (deja am cam terminat umblarile prin viata, imbatat de visuri/planuri, ametit/anesteziat de bucurii si necazuri, disperat de cata iubire am inca, macinat si distrus de plecarea Andrei) care vede/simte cum in sticla vietii sunt numai cateva picaturi … si dorinta de a trai este inca atat de uriasa, as mai avea atatea de realizat/trait, atata dragoste de risipit/daruit, curiozitati de satisfacut, de facut tot ce inca nu am facut … si timpul curge implacabil: tic/tac, tic/tac, tic/tac … si apoi o ultima tic-aiala si o finala tac-ere !
… deci – ce fac EU ? … nu astept sa mor ci sa mai traiesc un pic, cat o vrea bunul Dumnezeu si cat trupul trecator/suferind inca mai este animat de inconstienta si optimismul sufletului care a ramas tanar si mintea totusi naiva si imatura … caci TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE …

vineri, 22 ianuarie 2016

Quo vadis Românie ?




folclor naţional …

Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii, vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.

Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă "stat" în Stat !



S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd !
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !

Crişul, Mureşul, Târnava,
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.



Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş !
Vatra sfântă, strămoşească,
E tăiată-n curmeziş.

Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.



Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent !
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.

Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui...



Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi, pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt !

Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc !
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc !



De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj !
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj !

Nu permitem, celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români !

duminică, 17 ianuarie 2016

ultima stea …



             ... ultimele poezii ale lui Eminescu

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital.
Imediat după moartea lui Mihai Eminescu, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în sanatoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă; se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Poeziile nu au titlu, şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei” în numărul din 23 iulie 1889 … ultima poezie din carnetel, scrisa se pare chiar cu o oră înainte de moarte, a fost publicata cu titlul dat de primul vers: ”Stelele-n cer”.



Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.


După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;


Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.


Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.


Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.


Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?