Loading...

vineri, 22 ianuarie 2016

Quo vadis Românie ?




folclor naţional …

Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii, vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.

Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă "stat" în Stat !



S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd !
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !

Crişul, Mureşul, Târnava,
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.



Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş !
Vatra sfântă, strămoşească,
E tăiată-n curmeziş.

Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.



Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent !
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.

Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui...



Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi, pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt !

Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc !
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc !



De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj !
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj !

Nu permitem, celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români !

duminică, 17 ianuarie 2016

ultima stea …



             ... ultimele poezii ale lui Eminescu

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital.
Imediat după moartea lui Mihai Eminescu, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în sanatoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă; se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Poeziile nu au titlu, şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei” în numărul din 23 iulie 1889 … ultima poezie din carnetel, scrisa se pare chiar cu o oră înainte de moarte, a fost publicata cu titlul dat de primul vers: ”Stelele-n cer”.



Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.


După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;


Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.


Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.


Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.


Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?



vineri, 1 ianuarie 2016

... fericirea morţii ...



… deşi pentru majoritatea dintre noi ar părea un paradox – MOARTEA are, totuşi, frumuseţea ei greu de descoperit, absconsă dar care nu ar trebui neglijată şi respectiv s-ar impune a fi valorificată; aforismul lui Horaţiu „Carpe diem, quam minimum credula postero” în sensul larg de „ TRĂIEŞTE CLIPA !, a se bucura, a apuca, de folosire, a face uz de” ne ajută să cuantificăm elementele de frumuseţe ale MORŢII.
Să mă explic şi să detaliez:
Înainte de ’89 când auzeam de persoane fugite” (în general şi frecvent în America sau R.F.G.) mă gândeam că respectivii sunt puţin „sonaţi şi fără frică de moarte; numai astfel era posibil să facă un astfel de gest care presupunea anihilarea spiritului de conservare, curaj nebun, renunţarea la orice norme convenţionale, nesocotirea tuturor rigorilor şi cutumelor legate de societatea de atunci, ceva ieşit din comun şi o îndrăzneală/sfidare/lipsă de bun-simţ de neconceput pentru un om normal/obişnuit.
Cu alte cuvinte dacă vrei să te sinucizi, din varii motive - reale/închipuite, motivate/neîntemeiate, atunci logic ar fi ca mai înainte să „fugi”, să faci ceva” ce în mod obişnuit ar fi/părea o enormitate. Iată deci un exemplu (poate oarecum forţat) de frumuseţe a morţii.
La multele sinucideri din zilele noastre (unele din dragoste/iubire neîmpărtăşită) ar fi logic ca înainte de tragicul gest să te oferi voluntar pentru testarea unui medicament anti SIDA/cancer, să-ţi cedeazi organele pentru transplanturi salvatoare de vieţi şi evitarea de drame, să te duci într-o călătorie - de bună voie pe Marte într-o navă spaţială experimentală, să cercetezi posibilităţile de supravieţuire în junglă numai în costumul lui Adam ş.a.m.d.; adica/deci trăznăi, trăiri ieşite din comun, năzbâtii, acţiuni îndrăzneţe cu iz de SF.


… şi s-ar impune MINTE/CAP/JUDECATĂ să vezi/să desluşeşti cele două feţe ale lucrurilor/întâmplărilor/situaţiilor conform legii universale a unităţii contrariilor: viaţă/moarte, alb/negru, zi/noapte, dulce/amar, rau/bine, pozitiv/negativ, unu/zero,  Yin (loc întunecos, pantă/deal nordic, mal/râu sudic; noros, sumbru; este elementul întunecat; YIN este vesel, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, şi corespunde nopţii; YIN este adeseori simbolizat de apă şi de pământ)/Yang (loc însorit, pantă/deal sudic, mal/râu nordic; strălucire solară; YANG este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunde zilei; YANG este simbolizat de foc şi vânt) … şi, cu voia dumneavoastră – ultima poziţie dar nu cea din urmă, FRUMOS/URĂT …
… deci/adică FRUMOSUL (vieţii)/URÂTULUI (morţii) tocmai/chiar/întocmai/taman/îndeosebi ş.a.m.d. pentru a fundamenta şi opusul/contrariul adică FRUMOSUL (morţii) / URÂTULUI (vieţii) …




… în acest sens vezi şi aminteşte-ţi şi de:

Florile răului

Charles-Pierre Baudelaire


Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Frumuseţe ? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru ? Cobori din lumi stelare ?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;


Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe ! monstru naiv şi fioros !
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios ?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o ! singura-mi regină !
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea ?