joi, 14 august 2014

HOLOGRAMA



Cam toate domeniile din viata noastra au la baza inventii/descoperiri simple dar fundamentale care apoi amplificate/dezvoltate/evoluate/sofisticate au dus la minunile care formeaza patrimonial universal:
·                     Mecanica = roata; roata langa roata au format multimea mecanismelor de ieri si de azi care raman valabile si pentru maine;
·                     Comunicatiile = undele radio; sa ne gandim numai la milioanele de retele wireless sau Bluetooth; aici am include si suportul magnetic de inregistrare/depozitate/memorare (sarim direct la RAM=Random Access Memory; ROM=Read Only Memory);
·                     Electronica/electrotehnica = dioda/tranzistorul (1904/1947); apar circuitele electronice serigrafiate/integrate/procesoarele si toata gama de terminale smart;
·                     Computere
·                     Grafica; trecem de carbune-grafit/creion/pensula si sarim direct la PIXEL si FOTON, LED (light-emitting diode), LASERI/LASERE (light amplification by stimulated emission of radiation; Enstein 1916 - Charles Townes/Nikolai Basov/Aleksandr Prohorov 1953 - Theodore Maiman/Ali Javan 1960); detaliem notiunea de fotografie digitala si dezvoltam (la propriu si figurat) aplicatia tip HOLOGRAMA.

Daca asupra întaietatii oului/gainei sunt inca discutii, in cazul creierului uman/computerului – lucrurile tin de logica si bun simt; activitatea creierului (uman) implica operatii de procesare (inteligenta) si memorare, similare unui computer:


Analiza/cunoasterea proceselor din creier, activitatea sa au evoluat de la teoriile mecaniciste simple la sofisticatele circuite neuronale si continua prin descoperirea de noi elemente inedite:









Lucrurile au inceput sa se lamureasca/clarifice odata cu aparitia/implementarea/aprofundarea erei digitale:



Gandirea omeneasca ramane o imensa necunoscuta guvernata de principiul raportului intre volumul sferei (care ar contine elementele cunoscute noua) si suprafata ei (care separa in exterior necunoscutele): cu cat stim mai multe (volum mai mare), cu atat se mareste si mai mult suprafata respectiva (deci tangenta/contactul cu multimea necunoscutelor). Pe romaneste "cu cat esti mai destept - devi tot mai prost" sau "unde este multa desteptaciune - este si multa prostie":







Toate acestea pentru desavarsirea cunoasterii omenesti, deslusirea trecutului/evolutiei vietii pe planeta Pamant si incercarea de caracterizare a VIITORULUI/UNIVERSULUI/TIMPULUI:









Pentru toate aceste elemente mentionate se poate considera ca posibilitate de numitor comun HOLOGRAMA.
Holografia este o metodă de înregistrare a unei imagini tridimensionale pe un suport în general bidimensional; astfel, holografia este o formă avansată a tehnicii fotografice.
Ideea holografiei îi apartine fizicianului maghiar Dennis Gabor (1947); prima hologramă a unor obiecte tridimensionale a fost înregistrată în 1962 de fizicienii Emmett Leith si Juris Upatnieks în Statele Unite ale Americii si Yuri Denisyuk în Uniunea Sovietică.
Diferenta de principiu între o fotografie obisnuită si o hologramă constă în faptul că fiecare punct al unei fotografii poartă informatie despre intensitatea (eventual si culoarea) unui punct sau a unei mici zone din obiectul fotografiat, în timp ce în holografie informatia despre fiecare punct din obiect este distribuită pe întreaga suprafată a hologramei. Undele electromagnetice reflectate de scena holografiată sunt înregistrate cu fidelitate de suportul holografic si reconstruite apoi la redarea hologramei. Astfel, holograma devine un fel de fereastră prin care ochiul percepe acelasi câmp luminos pe care l-a produs anterior scena înregistrată. O analogie mai plastica ar fi comparatia cu o cutie care se umple cu lumina, reproducând obiecte.
Holografia se deosebeste de fotografia stereoscopică prin aceea că aceasta din urmă înregistrează informatia sosită la două puncte din spatiu, deci nu permite modificarea perspectivei. În schimb, holograma permite observarea obiectului de la diferite distante si din toate directiile aflate în interiorul unui anumit unghi solid impus de pozitia relativă a obiectului si a hologramei; la fotografie obisnuita prin ruperea hartiei/suportului se pierde imaginea, iar o la o holograma fiecare petic al suportului - pastreaza intreaga imaginea.
Atunci când facem o fotografie, obţinem o imagine bidimensională. Din această imagine, evident, lipseşte o dimensiune spaţială şi numai faptul că suntem obişnuiţi să reconstruim mental dimensiunea lipsă ne ajută să putem reconstitui perspectiva. Să nu credeţi că asta este o treabă de la sine înţeleasă. Este suficient să priviţi în istoria picturii şi o să constataţi că abia foarte târziu, pe la începutul Renaşterii, a putut fi introdusă perspectiva în pictură. Acum să luăm o fotografie, să o încărcăm în calculator şi apoi să o afişăm pe ecranul unui monitor. Să ne imaginăm că acest ecran are [1.000 x 1.000] de pixeli. În acest fel, imaginea devine suma unor informaţii digitale, referitoare la culoare şi intensitate, stocate în fiecare dintre pixelii ecranului. În cazul ecranului nostru, avem nevoie de un milion de pixeli. Acum, să facem un pas mai departe. Vrem să obţinem o imagine tridimensională, care să conţină toată informaţia dintr-un volum dat. În acest caz, unitatea de informaţie va fi conţinută în „voxeli”/pixeli. Pentru a obţine aceeaşi rezoluţie a imaginii, vom avea nevoie de [1.000 x 1.000 x 1.000] de voxeli, adică de un miliard de voxeli. Puteţi vedea că pentru a obţine o imagine tridimensională se cere o cantitate mult mai mare de informaţie. În cazul imaginii bidimensionale, informaţia este proporţională cu suprafaţa, iar în cazul imaginii tridimensionale, e proporţională cu volumul.
Acum să mergem mai departe. Avem la dispoziţie tehnologia prin care putem stoca o imagine tridimensională pe o suprafaţă bidimensională. O ştiţi şi dumneavoastră, este vorba despre HOLOGRAFIE. Folosind o instalaţie nu foarte complicată, cu ajutorul unei plăci fotografice şi al unor fascicule laser, putem înregistra o imagine tridimensională pe un suport bidimensional. Dacă vă veţi uita cu ochiul liber la ea, nu veţi putea recunoaşte nimic. Veţi identifica nişte figuri de interferenţă, care nu au nici un sens. Şi totuşi, acolo, pe placa fotografică, se află stocată imaginea în trei dimensiuni. Pentru a reconstitui volumul fotografiat, aveţi nevoie de un algoritm de descifrare; tot mecanismul de decodificare, adică de reconstituire a volumului iniţial, poate fi realizat prin iluminarea hologramei cu ajutorul unui fascicul laser. Pentru un volum cubic cu latura de 1.000 de pixeli, va fi nevoie de [1.000 x 1.000 x 1.000], adică de un miliard de pixeli stocaţi pe placa fotografică. De remarcat că, în cazul acestei holograme, cantitatea de informaţie necesară este proporţională cu volumul şi că informaţia aflată pe placa fotografică trebuie mai întâi decodificată pentru a putea fi înţeleasă/citita/lizibila.
Ce se întâmplă atunci când vorbim despre principiul holografic ? De aici încolo, lucrurile tind să iasă din sfera sănătosului nostru bun-simţ. În acest caz, numărul de pixeli necesari pentru a stoca o imagine tridimensională este proporţional cu suprafaţa, nu cu volumul. Ca să vă faceţi o idee, ar trebui să vă imaginaţi că sunteţi într-o cameră. Tot ceea ce se întâmplă în ea, toate obiectele care se află acolo pot fi descrise ca o informaţie stocată pe suprafaţa pereţilor. Nu veţi avea nevoie de un miliard de pixeli, ca în cazul unei holograme clasice, ci de numai un milion …
Sa trecem acum de la fotografie/holograma la particularitatile creierului nostru si interactiunea dintre mediu si noi; deci avem un mediu exterior noua (un “spatiu” in “timp”), adica “un ceva” caruia ii facem o poza/fotografie (bidimensionala). Un acelasi “ceva” (un “spatiu” in “timp”, real/concret) va da o aceeasi fotografie la oricine dintre noi care va realiza fotografia (evident la parametrii tehnici/rezolutie constanti).
Acel “ceva” il putem “fotografia” si mental; creierul nostru poate realiza o fotografie virtuala = o holograma !!! Aici intervine diferenta fundamentala: fiecare dintre noi va avea pentru un acelasi “ceva” propria holograma asemanatoare intre ele la scara macro dar fiecare cu un AND in sine in raport de “gandirea despre gandire” (metacognitie) si “constientizarea propriei constine” (metaconstienta) ale fiecaruia.
De aici incepe haosul genetic dintre neurostiintele cognitive ce studiaza functionarea creierului si psihologia socială, ce se apleacă asupra modului în care oamenii se înţeleg unii cu ceilalţi; cu alte cuvinte cunoasterea lumii care ne inconjoara este strict conditionata de modul si gradul cum ne cunoastem pe noi insine.
Kevin Ochsner, directorul Laboratorului de Neuroştiinţe Social Cognitive din cadrul Universităţii Columbia din New York sintetizeaza astfel aceasta „determinare” inca nedeterminata/in curs de cunoastere: „Cunoaşterea de sine este capacitatea de a ieşi în afara propriei fiinţe şi de a de ne percepe cât mai obiectiv cu putinţă. De multe ori, acest lucru înseamnă a adopta perspectiva altcuiva asupra noastră, imaginându-ne că ne vedem prin ochii altei persoane. Astfel, eu aş deveni camera, privindu-mă pe mine, observând care este răspunsul meu. A deveni conştient de sine, a avea o meta-perspectivă asupra propriei persoane, este ca şi cum am interacţiona cu o alta. Acesta este un aspect fundamental pe care neuroştiinţele sociale încearcă să-l facă înţeles”.
Fiecare dintre noi se naşte având capacitatea de a crea în creier reprezentări interne ale lumii exterioare, reprezentări ce poartă numele de hărţi, reţele sau circuite. Hărţile se dezvoltă în funcţie de lucrurile la care suntem atenţi de-a lungul timpului. Aşadar, pentru un acelasi “ceva” din exterior fiecare va avea o holograma mai simpla/ordinara sau complexa/sofisticata.
La perceperea lumii inconjuratoare creierul păstrează un volum uriaş de informaţii despre istoria personală şi despre cea a altor persoane utilizand atat retele standard cat si retele proprii narative, asimilarea informatiei se realizeaza printr-o serie de filtre care ajuta la intelegerea si detalierea fiecarui detaliu, se coloreaza/aromatizeaza/armonizeaza cu interpretările personale si se obtine holograma personalizata proprie/imaginea de ansamblu a acelui „ceva” concret/real (un “spatiu” in “timp”).
„Prin înţelegerea propriului creier ne creştem capacitatea de a-l schimba”, explică David Rock, autorul cărţii „Your Brain at Work”, care mai spune că „pe măsură ce observăm mai mult din propria experienţă, cu atât vom avea mai multe oportunităţi să fim conştienţi. Nu este nevoie să medităm pe un vârf de munte pentru a deveni mai conştienţi, putem face acest lucru şi în timp ce muncim”. Cu alte cuvinte suntem „fotografi” cu diferite calificari si diverse grade de „profesionalism”; intervin aici bagajul/zestrea de natura biologica/genetica, cat si gradul de cultura/educatie/instructie, religie, anturaj, autoeducatie/autocunoastere/antrenament dedicat s.a.m.d. S-a stabilit in mod cert, ca antrenamentul cognitiv îmbunătăţeşte substanţial abilităţile intelectuale; cât de mult poate beneficia fiecare dintre noi de antrenamentul cognitiv şi care sunt cele mai bune metode de îmbunătăţire a inteligenţei reprezintă două întrebări la care oamenii de ştiinţă încă încearcă să ofere un răspuns, însă acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, dat fiind că noua ştiinţă a amplificării puterii cerebrale se datoreaza in principal cercetarilor din ultimii 10 ani.

Mai întâi, trebuie spus că există şi alte dimen­siuni, în infinitul mic, dincolo de capacitatea noastră de percepţie, unde guvernează cu totul alte legi decât în lumea macroscopică accesibilă nouă. Pentru com­paraţie, vom exemplifica prin constatarea că pe vârful unui ac se pot găsi miliarde de bacterii. Există deci un univers, exprimat prin termenii de profunzimi ale materiei, hiperspaţiu, vid cuantic, câmp cuantic sau, vom vedea de ce, spaţiu spiritual. Oricât ar părea de incredibil, şi la acest nivel sunt spaţii largi şi forme diverse, spaţii uriaşe dacă le privim la scara lor de mărime.
Fizicianul David Bohm situează aceste profunzimi ale materiei la dimensiuni infinit mici considerand ultimul spaţiu ce poate fi obiectivat cu actualele mijloacele fizice disponibile. Aici s-ar situa deci ceea ce numim câmp cuantic sau potenţial cuantic. La acest nivel electronul ar fi mobilizat, pus în mişcare de informaţie, iar infor­maţia este emanaţia unei inteligenţe.
Pe de alta parte, universul - spune David Bohm, este o hologramă gigantă, o holomişcare a lumii înfăşurate, care se află toată adunată într-un singur punct, către lumea noastră desfăşurată perceptibilă. In ordinea înfăşurată, fiind totul în totul interconectat, fiecare acţiune exercitată într-un punct se reflectă asupra întregului şi invers. Având indubitabile consecinţe, aşa după cum vom discuta, prin conştiinţă, prin modul în care gândirea noastră are o finalitate constructivă sau, dimpotrivă, distructivă, vom exercita un efect de aceeaşi natură asupra Universului. Chiar dacă din ignoranţă noi credem că Universul este indiferent la ceea ce facem noi, fizica cuantică ne spune că prin conştiinţa noastră ne implicăm în ordinea sau în dezordinea sa. Cum fiecare dintre noi este un univers aparte, înţelegem că la nivel de conştiinţă ne intersectăm cu universurile tuturor semenilor şi cu marele Univers de dincolo de noi.
Concluzionand: pe de o parte avem mediul inconjurator exterior noua (un “spatiu” in “timp”) care poate fi perceput simplu, obiectiv prin fotografiere si imagini 2D (cu un sarac continut de informatii) sau holografic – 3G/4G, care combina/mixeaza/complementeaza fizicul real/concret cu factorul uman; ne referim la holograma mentala/virtuala/neuronala si nu la holograma propriu-zisa ale carei principii teoretice au fost initiate de Enstein in 1916 – incercari experimentale in SUA de catre Charles Townes si concomitent in URSS de Nikolai Basov/Aleksandr Prohorov in 1953 – primele rezultate finale realizate de Theodore Maiman/Ali Javan in 1960.
Aparent/la prima vedere/in mod simplist si intuitiv s-ar parea/crede ca avem un traseu de la stanga la dreapta: (realitate ---- holograma mentala), cu scurgerea/trecerea timpului normala.
Tulburator daca avansam ideea reciprocitatii, a directiei inverse, cu modificarea sensului si „vitezei” TIMPULUI; anumiti „oameni” deosebiti/speciali/unici isi „concep/construiesc/creaza s.a.m.d.” o holograma mentala si prin mecanisme/procese/mijloace/energii-informatii inca necunoscute/nedescifrate/neintelese/neexplicate, reusesc sa influenteze/schimbe/modifice realitatea/mediul inconjurator exterior, fie contemporan lor (la timpul conventional „zero”), fie din viitorul lor (inversarea scurgerii/trecerii timpului, gen „amintiri din viitor”).
Pentru aceasta trebuie sa existe o CREDINTA infinita, cum de exemplu a avut ANDRA; de aici si lozinca (proletara ?!?): „daca vrei – POTI !” Problematica este frumos expusa/tratata de calugarul Nicolae Aurelian Steinhardt in Jurnalul fericirii. Poate din cauza acestor cautari/intrebari/dorinte si Zoe Dumitrescu Busulenga, spre sfarsitul vietii, s-a retras la Manastirea Varatec (Maica Benedicta); sa nu mai pomenim de fizicieni celebri/consacrati de la CERN - Geneva care dupa identificarea/gasirea bosonului Higgs (prezis/descris teoretic de Peter Higgs in 1964, probabil din/prin „citirea” hologramei lui interioare !), actiune/realizare dorita a fi 100 % sigura/certa (nivelul patru sigma), considera unanim faptul ca „Aflarea particulei lui Dumnezeu este considerata esentiala in descifrarea Universului”.
Cu titlul de inventar sumar enumerativ (aleatoriu partial/incomplet), sa ne gandim la urmatoarele astfel de entitati:
·         profeti, prooroci: Iisus Hristos – mantuitorul lumii; Moise, Mahomed;
·         prezicatori, sfatuitori, bioterapeuti: Michel de Nostredame, parintele Arsenie Boca, Djuna (Giuna) Eugenia Davidasvili, inginerul Valeriu Popa;
·         artisti: Michelangelo Buonarroti, Leonardo da Vinci;
·         savanti, cercetatori, filozofi, medici, fizicieni, ingineri: Albert Einstein, Stephen Hawking, Werner Heisenberg, Nikola Tesla, Hippocrates din Cos, Aristotel, Immanuel Kant;
Sa nu omitem/uitam dramele si tragismul unor astfel de creatori care depuneau eforturi disperate sa se situeze contra „curentului” si sa reziste nelinistii starii de cautare a intelegerii raportului intre om si univers: Mihai Eminescu, Van Gogh/Vincent Willem, William Shakespeare, George Gordon Noel Byron etc.
In loc de INCHEIER:
1 - nu conteaza, in mod absolut, realitatea; esentiala/fundamentala este holograma mentala a noastra asupra/despre/referitoare la subiectul/cazul/situatia/concretul respectiv;
    2 - Ion Baiesu – in volumul Sufereau impreuna/nuvela Acceleratorul, indica doua metode: a - modificarea timpului (interior) trait (comprimarea timpului real la durere/suferinta/necazuri si dilatarea/stoparea la fericire/speranta/optimism); b – citat/extras: [Solitudinea sau mizeria sufletească te îndeamnă să recurgi la cele mai proaste alegeri şi să îţi închizi ochii, lăsându-te pradă monotonului, rutinei, fadului, neputinţei şi indolenţei. Ce faci atunci când simţi că viaţa nu are un gust bun, iar drumurile pe care le încerci te duc doar către moartea provocată ? … "Deşi presimţea că individul este un derbedeu şi că se va chinui alături de el, G. îl urmă fără să-şi reproşeze nimic, nutrind chiar o anumită plăcere. Era o fiinţă din acelea care suferă de boala cumplită a obişnuinţei: primesc orice vine din afară, numai să nu facă personal vreun efort ..." … "Ideea sinuciderii o vizita în fiecare zi. Se gândea ore întregi la o asemenea posibilitate, încercând să se convingă de avantajele pe care le-ar putea avea. Practic ştia însă că nu era capabilă să săvârşească gestul, aproape că leşina de spaimă numai la gândul de a se şti legănându-se într-un ştreang ..."];
3 -  fie „sa nu (mai) gandesti/ci numai sa muncesti” sau sa „lasi mintea sa se prabuseasca”; prabusirea din asta viata spre dincolo la intalnirea cu cei dragi pierduti ...

… sau cum zicea ANDRA: „si daca DA ???”

duminică, 10 august 2014

Ingredientele vietii noastre



sau cum spune “dulcea” noastra printesa “inghediente” …

Zilnic/cotidian fericirea noastra este “dulce”, de unde se si poate concluziona ca omniprezentul ingredient al vietii noastre ar fi doritul dar si hulitul carbohidrat numit generic zahar (sukkar = arab. placere sau Zucchero/ Azucar/ Zuchre – Sucre).
… dar, ca orice pe lumea asta – fericirea are o durata si o vreme, un TIMP al ei; deci o CLIPA !
Insumate/cumulate numarate/cunantificate, clipele dau secunde, minute, ore, zile/nopti, luni si ani; deci de fapt ingredientul vietii noastre este TIMP-ul la care se raporteaza nasterile/mortile, botezurile, casatoriile/divorturile, aniversarile/comemorarile …
… timpul, ah timpul …

Deci:

1 an …
A trecut/s-a scurs un an decand ANDRA a plecat fizic, cu corpul/trupul de langa noi; in rest este cu si intre noi, si zi si noapte si tot timpul; se cuvine, pentru noi, sa redefinim notiunile de “plecare” (inaltare), “trecere/scurgere” (oprire in loc) s.a.m.d. …
Reconsideram si postulatul care spunea ca “ … TIMP-ul vindeca/estompeaza/decoloreaza/altereaza/cicatrizeaza totul … si fericirea/bucuria si durerea/suferinta …“; NU NU NU - pentru noi, timpul mareste disperarea ca nu o sa o mai vedem niciodata pe acest pamant si in asta lume si transforma dorul de ea intr-un cutit care se rasuceste/taie/sfredeleste … o “golgota” care nu se descrie/povesteste ci se traieste si este stiuta numai de cei care o urca si sunt sub povara crucii

… sub această rece cruce
în acest tăcut mormânt
doarme tot ce-avem mai “dulce”
şi mai scump pe-acest pământ …




… timpul, ah timpul …

50 ani …
Aniversarea a 50 ani de la absolvirea liceului; nu am participat decat mental. O viata … ma uit si-mi amintesc, evident, de colege: brunete, subtirele, cochete si … tinere. Tinere si toate frumoase; acum … judecati si voi:



… prin clasa VIII/IX apare o noua colega, venita de aiurea – Eva …; locuia in acelas cartier Scola Militara, pe langa strada mea Henri Barbusse, intr-o vila I.L.L situata pe stanga drumului in panta care sfarsea in cimitirul militar austro-ungar (1876 ???); o mini-sosie/clona a Tatyanei Samojlova din Zboara Cocorii: bruneta, breton pe fata - coada de cal pe spate, picioare subtiri (chiar cam subtirele !) si lungi, mana fina cu degete firave si delicate de pianista, pistrui si ochii migdalati. Eva … un tata sobru/aspru, cu mustacioara, ofiter cu petlite mov/albastre (???) si mamica durdulie in rochie grena si palarie (de pai, voaleta ???). Naiv si neinspirat, apropo/vis-a-vis de nume, o intreb (cred): „tu ce natie/neam esti ?”, gandindu-ma la colegele/cunostintele/vecinele romance si sasoaice si neavand atunci stiinta de Israel sau ganduri/sentimente antisioniste. Retin exact raspunsul prompt si agresist: „pamanteanca !!!”. Norocul meu ca fiorosul tata ori nu si-a pus mintea cu mine, fie ca erau obisnuiti cu astfel de situatii, sau nu i s-a adus la cunostinta incidentul astfel ca interpelarea nu a avut nicio urmare neplacuta.
Descopar ca in 2014 Eva nu a uitat Sibiul si a venit de peste mari si tari sa vada si sa-si aminteasca de „cimitirul de acum 50 de ani, al tineretii noastre !” (ma refer la liceul Media 3 si nu la cimitirul militar parasit din cartier !). Acum e blonda, rubens/iana ... si "cocorii" zboara greu, greu, greu si respira anevoie si cu dificultate ... 



In liceu erau figuri si perechi celebre; cine nu a auzit de mult curtata Mone Cocora sau romeo/julieta interpretati de Corina si Akos ?

La plecarea de la Andra si cautand cavoul familiei Petri (Petri si nu Petrini !), dau de Akos:


Akos prieten nedespartit de Senin/Mugur; Akos cu Corina, Senin cu Madelaine. A fost un coleg/tip simpatic si haios care a stors tuturor lacrimi la plecarea/expatrierea spre Israel - a Corinei. Si acum, uite cum il descopar; citatul este mult mai profund decat filozofia lui.
TOTI cei dragi noua si plecati dupa „merele de aur pe celalalt taram” si in special ANDRANU VOR MURI NICIDATA
Similar:

Când ...

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei
întinsă-n ultime cotloane ...
ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe irişi ... De ne-om nimeri.
Când voi muri mă vei avea-n auz
din rezonanţa vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
şi-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult ... Obtuz.
Când voi muri vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminişuri, păpădii-n mirişte,
din roze, lăcrămioare triste
ce le-am cules cu braţe ninse,
de la petale ... Îndrăgostit de atâtea ori.
Când voi muri mă vei atinge
pe-amprentele ce nu se şterg
de timp, ce se vor încrusta-n mătăsuri,
în fald ascuns spunându-şi păsuri
neostoite-n drum ce-l merg
de-atunci ... De când, "nu-i" se prelige.
Când voi muri EU, voi fi golul
rămas pe veci cât o scânteie
de-o stea murindă-n hău de negru
de neatins, tânjind tenebru...
vei fi doar tu o epopee
cât simţuri îţi voi fi ... Eu, dorul.
Când voi muri voi plânge amarnic
căci mă voi pierde, gând, de mine;
mă uit, mă văd, mă-ncânt că-s încă,
mă gust, ştiu timp că mă mănâncă ...
doar poze mă vor întreţine;
cred că ce sunt, nu sunt zadarnic !
Când voi muri, dispare crunt,
doar dragoste va fi, nestinsă,
va fi doar bucurie, bine
şi valuri rele vor fi line
şi munţi, câmpie va fi-ntinsă ...
Căci nu mai ştiu ... De nu mai sunt !
 
… timpul, ah timpul …

55 ani …
Eram prin anul 3-4 de facultate si in vacanta de vara, in loc de Sibiu, tantos si mandru student debarc la Gura Vaii/ Turnu Severin (Drobeta !) pe santierul Portile de Fier unde construiau socialismul, in regim de zi lumina (10 ore zilnic, cu sporul de salariu respective !) - parintii mei.
Pe langa painea alba de casa, cu cartofi probabil, servita la cantina coloniei, nu am sa uit cateva lucruri: elementele tehnice/de constructie memorabile si unice, peisajele de la Cazanele Dunarii, vizita pe insula Ada Kaleh care isi traia ultimile zile (traversarea Dunarii involburate cu o barcuta nenorocita proiectata pentru 6 persoane, noi fiind vreo 20 de privilegiati !; cafeluta la ibric, rahatul de petale de trandafir rotund/tip salam cu bucati de nuca, dulceata de smochine, braga si serbetul de iasomie-busuioc, s.a.m.d.), schimbul de turisti cu Kladova si micul trafic/comert cu vegeta de la iugoslavii si oamenii …
Seful de santier – inginerul (diplomat, de 5 ani facultate !) Adolf Pfingstgraef, alintat Piki, colinda zilnic cei 20 de kilometrii de santier cu un Fiat 1100 gri, in bocanci de munte cu ciorap rasfrant peste caramb, in canadiana, cu pantaloni bufanti (golf ?), capul gol, blondut, joviabil si popular, cu un nelipsit Zorki metalic si imortaliza clipe ale socialismului multilateral dezvoltat; un sas simpatic si competent, daruit total profesiei si un desavarsit “manager” nu numai pentru dulgherii din Cristianul de langa Sibiu, dar pentru toti constructorii din santier.
Plimbandu-ne in parcul ANDREI, l-am gasit si pe Piki:



Stiam povestea/istoria de la tatal meu; intr-o seara/noapte inginerul, de data aceasta imbracat cu o haina maro de piele si sapca, cu bani si acte in portofel, se intorcea, singur, cu masina de la Filiasi/Strehaia (?); drumul era blocat de un trunchi de copac. Probabil s-a dat jos din masina; l-au regasit la reanimare, jefuit si cu rana cumplita la cap, provocata de ceva drug metallic, amnezic, fara haina, bani si acte. Sotia si baiatul s-au “repatriat” in Germania, Portile de Fier au ajuns pe mana “baietilor destepti”, santieteristii Bicazului/Teliucului/Rovinarilor etc. au fost uitati cu desavarsire si iata, fugitiv, destinul lu’ Piki si al colegilor lui …
… timpul, ah timpul …

65 ani …
Scolar prin clasa a III-a/IV-a, la tovarasa invatatoare model Molodet (de la Boita; de cate ori trec pe langa Boita spre Sibiu, ii multumesc si dansei si celor care au urmat pentru mult-ul ce mi l-au dat si mie, pentru putin-ul pe care am putut sa-l iau/asimilez/insusesc !), tot in clasele liceului Scoala Medie nr. 3 (actualul sediu al universitatii Lucian Blaga !).



Vine in clasa noastra un nou coleg, baietelul palid/bolnavicios/plapand si antipatic al prim-secretarului Nicolaiasa (???) proaspat promovat/numit in Sibiu si evident cu domiciliul intr-o casuta de pe centrala artera, pe atunci, V. I. Lenin … trecem peste alte detalii; intr-o anume situatie am avut senzatia ca baietelul mentionat a fost simpatizat si notat cu mult bonus de tovarasa. Plin de tendinte dizidente si de pe atunci luptand pentru dreptate/echitate, am acuzat-o pe tovarasa de impartialitate; tovarasa, plina de avant proletar/revolutionar, convoaca o sedinta cu parintii si avanseaza propunerea de pedepsire: exmatricularea (?) sau mutarea disciplinara … Rasul si hazul vine de la scumpa mea mamica, caruia eu, evident/de la sine inteles, nu I-am spus nimic despre problema; impracata la patru ace, cu haina de astrahan, mamica intarzie la sedinta si nu participa la preambulul lamuritor si amanuntele luptei de clasa. Asezata in bancuta cu mama colegului Marcel Balintescu (viitor militian si apoi patron de magazin la fosta Doina din orasul de jos, langa Butoiul de Aur), mamica mea, inocenta/naiva, se intereseaza: “despre cine este vorba ?”; mamica lu’ Marcel, candida si perfida, ii ranjeste (probabil !): “pai baietelul Dvs. – Danut”.
Norocul/sansa/destinul si soarta fac ca la sedinta sa fie prezent si tatal Irinei Hotinceanu, avocat (par grizonat, sacou in carouri si cu suflet); nici eu si nici mamica nu ne mai amintim continutul pledoriei, destul ca am fost salvat si de atunci pastrez un coltisor cald in inima mea si pentru Irina si pentru taticul ei si pentru vila de pe Scoala de Inot de langa hotel Parc si autogara Q7.
Tarziu, peste 10 ani l-am cunoscut intamplator si pe sotul tovarasei - domnul Molodet (ceva activist/director la o casa de cultura de la podul Cibin); cu tovarasa am vorbit la telefon, peste vreo 30 de ani, cand a venit in Bucuresti, la Municipal pentru o operatie (unde fusese si mamica mea operata la prof. Priscu si de la care stia legatura/pila/oportunitatea) si s-a interesat de elevul si colegul/prietenul meu chirurgul Crinel Vartolomeu (rapus de timpuriu de un al IV-a infarct !), care era unul dintre asistentii profesorului. Tot de la Crinel am aflat, apoi, ca operatia a reusit, dar doamna Molodet a pierit intr-un tragic accident rutier, ceva cu un autobuz. Dumnezeu sa ii odihneasca !!!
… timpul, ah timpul …