Loading...

duminică, 9 octombrie 2011

Cameleonul RUBIK

Gadgetul secolului XX

Cubul Rubik este un „joc problemă” ce pune la încercare logica, perspicacitatea, ingeniozitatea, perseverenţa şi răbdarea celui ce încearcă să le rezolve, de tip puzzle, inventat în 1974 de către sculptorul şi profesorul de arhitectură Ernő Rubik, evreu din Ungaria.
Spun evreu cu sinceră admiraţie pentru aparenta versatilitate a acestui neam ales a lui Isus, cu oameni total adaptabili vicisitudinilor de toate tipurile/speciile şi intensităţile, cu talente certe şi indiscutabile (de nediscutat) în domeniul matematicii, limbilor străine, diplomaţiei, finanţelor şi afacerilor (în special a gheşefturilor = activitate cu câştig numai pentru partenerul cu pistrui şi părul roşu) şi, în general, tot ce este kâscher (cuşer).
Profesorul Simion Buzilă, când îl uimeam cu câte o „isteţime”, mă apostrofa plin de oarecare invidie: care dintre părinţii tăi este evreu ? Individ brut şi grosolan, care intra mereu cu bocancii în orice, avea o ostilitate apriorică şi agresivă faţă de Profesorul Laurentie Sofroni – om fin şi rafinat, profund, de la care aveai numai de învăţat; eu la mijloc între cei doi: cu disciplina la primul şi cu doctoratul la cel de-al doilea … şi, din păcate, român de român, nediplomat şi fără viziunea viitorului …
Numit iniţial „Cubul Magic” de către inventatorul său, a fost redenumit „Cubul lui Rubik” de compania Ideal Toys în 1980 şi a câştigat premiul special pentru Cel mai bun joc problemă la Jocul Anului în Germania. Este considerată a fi cea mai bine vândută jucărie din lume, cu peste 300.000.000 de cuburi vândute în lume până în 2005.
Aniversarea a douăzeci şi cinci de ani de la inventarea cubului a avut loc în 2005, când a fost produsă o variantă specială, cu o etichetă în centrul feţei reflective (care a înlocuit-o pe cea albă) cu un logo „Cubul lui Rubik 1980-2005”.
Există patru variaţii ale Cubului, produse pe scară largă: Cubul de buzunar, de 2×2×2, cubul standard 3×3×3, apoi de 4×4×4 şi de 5×5×5. Recent, s-au produs şi versiuni mai mari (V-Cube 6 şi V-Cube 7).

Cubul a inspirat o întreagă categorie de jocuri similare, din care fac parte cuburile de diferite dimensiuni menţionate mai sus, ca şi alte forme geometrice cum ar fi tetraedrul (de exemplu Pyraminx), octaedrul, dodecaedrul şi icosaedrul. Există jocuri multidimensionale virtuale, simulat pe calculator cu un software care permite utilizatorilor să manevreze obiecte cum ar fi un cub Rubik tetradimensional, care nu poate fi construit fizic.



Într-un cub Rubik clasic, fiecare din cele şase feţe este acoperită cu 9 etichete, colorate în una din şase culori (în mod tradiţional alb, galben, portocaliu, roşu, albastru şi verde). Un mecanism de pivoţi permite rotirea independentă a fiecărei feţe, şi astfel amestecarea culorilor. Pentru rezolvarea jocului, fiecare faţă trebuie să aibă o singură culoare.
Un cub standard are latura de 5,7 cm. Jocul constă din 26 de cuburi mici. Cubul central de pe fiecare faţă are o singură faţă colorată; acestea sunt fixate de mecanismul central. Ele furnizează structura pe care sunt montate celelalte şi în jurul căreia se rotesc. Astfel, există douăzeci şi una de piese: o piesă centrală ce constă din trei axe intersectate ce susţin şase pătrate centrale, permiţându-le să se rotească, şi douăzeci de piese de plastic mai mici care se montează pe ea pentru a forma jocul asamblat. Cubul poate fi demontată fără mare dificultate, de regulă prin a roti o parte laterală la 45° şi a scoate cubul din colţ. Totuşi, desprinderea unui cub dintr-un colţ este o modalitate prin care se poate rupe un cub central—stricând jocul—este mult mai sigur să se folosească o şurubelniţă pentru a proteja cubul central. Este un proces foarte simplu să se rezolve cubul prin demontarea lui şi reasamblarea într-o poziţie rezolvată. Există douăsprezece piese de pe muchii care arată fiecare câte două feţe colorate which, şi opt piese de colţ care arată câte trei culori. Fiecare piesă are o combinaţie unică de culori, dar nu toate combinaţiile sunt prezente (de exemplu, dacă roşu şi portocaliu sunt pe feţe opuse ale cubului rezolvat, nu există nicio piesă de pe muchie, care să aibă cele două culori împreună). Poziţia relativă a acestor cuburi poate fi modificată prin rotirea unei treimi de cub la 90°, 180° sau la 270°, dar poziţia feţelor colorate în starea rezolvată nu poate fi modificată: ea este fixată de poziţiile relative ale pătratelor din centru şi de distribuţia combinaţiilor de culori pe piesele de pe colţ şi pe cele de pe muchii.


La majoritatea cuburilor recente, culorile etichetelor sunt: roşu—cu portocaliu pe faţa opusă; galben—cu alb pe faţa opusă—şi verde, cu albastru pe faţa opusă. Există însă şi cuburi cu alte aranjamente de culori; de exemplu, faţa galbenă ar putea fi opusă celei verzi, cea albastră opusă celei albe.



Primul meu cub

De fapt nu al meu - ci al nostru/al familiei; nebunia s-a declanşat când Elena, fata naşului nostru, eminentă elevă la Bălcescu, primeşte din Franţa de la Pif (Pif Gadget) un astfel de obiect miraculos.
Nici vorbă să înţeleagă cât de esenţial era cubul pentru viaţa şi fericirea noastră; „întâmplător” ajung preşedinte la bac la liceul Dnei Directoare Bărbulescu – marcantă profesoară de chimie şi unde era şi iubitul secret al Elenei. Degeaba … Doamna Directoare îmi promite o aprobare de Telecolor (Cromatic ?!?; soţul era colonel în Direcţia V-a), dar declină orice obligaţie/angajament pentru cub … Am rămas numai cu amintirea plăcută a unor sandwich-uri cu salam de Sibiu oferite cu generozitate de Dna Albulescu – mama unui june blond, care a fost cu protocolul în una dintre zile. Televizor color am luat eu singurel, pe listă de aşteptare la Unirea (Elcrom; adică un TV alb/negru rusesc, care se colora manual cu nişte strapuri introduse într-o serie de butoane ale decodorului). Alergarea continuă …
Vine prietenul Pavel şi pune o pilă pentru proiectul de anul patru la un tip Cornel Dragnea din Câmpina (sau ceva asemănător; în orice caz din zona Prahovei, cu o vilă pe dealul din spatele Orizontului de la Predeal); un tip puţin ciudat. Gândindu-mă la Andra, îl ajut; primesc recompensă în natură, prin Pavel, o serie de foarfece şi bisturie de chirurgie şi 13 cleşti stomatologici de extracţie pentru Rodica. Tatăl, părinte a doi băieţi ambii cu oarece probleme, era maistru la o tehnico-medicală prin Berceni; mai târziu „au venit” pe la decanat şi o duzină de cuţite cu mâner turnat, ornamental, lustruite la şlaif/filţ. Vine anul V şi proiectul de stat; Cornel era repartizat la Dnul Prof. Sofroni. În virtutea „prieteniei” din anul precedent, lucrez cinstit vreo 2 săptămâni la proiectarea sectorului la proiectul de diplomă a lui Cornel. După examen, vine tatăl şi se recomandă (până atunci nu-l văzusem direct) şi jenat, încearcă să-mi dea nişte bani; îl refuz politicos, dar, inspirat, zic de cub. Nu trec trei zile şi se prezintă Cornel al meu cu cubul; victorie ! Deci doi – trei ani de aşteptări, zbateri şi „prestaţii” … Cornel moare într-un accident stupid la locul de muncă, la turnătoria de la Olteniţa; am fost cu Pavel la apartamentul din Berceni unde lucrasem la proiect, am dus ceva flori albe, şi mă gândeam la viaţă, Cornel, Predeal şi cub …

Algoritmul

Evident că între timp mă consultasem cu prietenul Eugen – electronistul (cu un început la doctorat tocmai cu algoritmi pentru calculatoare) şi aveam deja pentru cub rezolvarea din vestita revistă Ştiinţă şi tehnică.
Ca şi la un act de dragoste şi iubire, cel mai mult contează planurile, aşteptarea, fiorii gândului în sine, iar fapta ca atare – clipe scurte …
Învăţ stereotip şi mecanic mişcările şi succesiunea de aranjare şi rezolvare şi pe care-l prind, îl uimesc

Nodul gordian şi calculatorul uman

Andra era la şcoala ajutătoare şi Alina la primare, cu trei ani mai mică. Stăteau cuminţi cu cheiţa de gât şi eu cu Rodica cu alergatul pentru existenţa şi supravieţuirea în luminoasa epocă de aur …
Surpriză de proporţii: ne trezim că Andra, nu după foarte mult timp de „joacă” şi încercări – „face” cubul !
Ca şi la autişti, cu mecanisme neurale încă nici pe departe descifrate, nici atunci şi nici acum, nu putem explica realizarea formidabilă a Andruţei. Şi acum, după atâta timp, Andra, contra unor pupicuri de la Tudor, face câte o faţă la repezeală; eu am pierdut şi foile cu algoritmul, am şi trecut la următoarea serie de gadgeturi cu MP3/flv ş.a.m.d.
Am făcut impardonabila greşeală şi nepedagogicul gest de a o lăuda pe Andra prea mult/fără măsură şi să o eclipsăm/umilim pe micuţa Alina … rezultatul şi reacţia: după o zi – două, Alina mândră toată, cum intrăm pe uşă ne arată cubul făcut la culoare. Miraţi peste măsură, îl întoarcem pe toate feţele şi oroare: „facerea” s-a realizat prin dezlipirea pătrăţelelor adezive şi relipirea lor la culoare. Steaua interioară nefiind pe poziţiile corecte, cubul s-a terminat; odată cu asta şi o pagină din viaţa noastră şi copilăria fetiţelor …

Debutul

Trece timpul … evenimentele din 1989 ne marchează profund. Lumea se mişcă; inginerul Ţivrică şi profesorul Dumitrescu se întorc din Germania cu câte un Audi luat cu câteva sute de mărci. Eu cu Şerban, am rămas în starea de uimire şi mirare; apar partide şi ziare, cola şi ciocolate, chioşcuri, carne şi cafea – DA, DA, cafea autentică, originală !!!
Cezărel – odihnească-l Domnul, râdea de mine şi mă poreclise după „productivitatea” de îndrumare şi cursuri universitare - Zaharia Stancu ! Am stat eu şi m-am gândit şi chiar i-am dat dreptate; Şerban mă încuraja …
Iată-ne, eu, Liliana şi Şerban la benzinăria de la podul Izvor la redacţia ziarului Argument.
Şerban cu bref-uri din Caftanul lui Ilici traduse de Liliana şi eu, cu ce credeţi ? Evident Cubul RUBIK
Deci prima pastilă/tabletă/text publicat Cubul RUBIK !!! Am cumpărat 5 – 6 exemplare (1,5 lei/buc.) şi cu riscul de a mă împiedica pe scara spiralată a vechii clădiri, răsfoiam înnebunit ziarul să mă văd … chiar în mijloc de pagină, trona somptuos pe o hârtie ordinară, groasă şi îngălbenită - Cubul RUBIK … totuşi, ceva NU este în ordine/regulă !!! Dar CE ?!?
Cubul ca şi cubul, dar unde sunt EU ?!?
Dezastru, oroare, oripilare … EU, autorul NU eram; articolul era sublim, dar nesemnat.
Redactor Şef era Dnul Mircea Popa; dizident, posesor de cameră betta, cu cioc şi vestă de piele, care tăia şi spânzura prin locuri numai de D.S. ştiute, dar, după cum am constatat eu şi prin materialele publicate în gazetă.


La B1TV, emisiunea Dlui Robert Turcescu (http://twitter.com/#!/turcescu), l-am revăzut de curând pe Dl Mircea Popa; neschimbat fizic, la fel de misterios şi ambiguu.
După http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4689 Dl. Mircea Popa a intrat în conflict cu autorităţile comuniste prin anii '80 când împreună cu Sorin Roşca Stănescu a scos un manifest numit "Libertatea". În decembrie 1989 a fost arestat şi a stat în celulă cu celebrul dizident Mircea Răceanu. A fost eliberat pe 22 decembrie în acelaşi an.
După 1990 a înfiinţat sindicatul “Frăţia” şi l-a instalat în fruntea sa pe Miron Mitrea. I-a păcălit pe americanii de la AFL-CIO, cea mai mare centrală sindicală şi a scos sume mari de bani de la ei, reuşind crearea unei întregi reţele sindicale şi nu numai cu bani americani. Legăturile sale cu ruşii s-au intensificat. Proiectul deschiderii unor relaţii privilegiate cu ruşii este îmbrăţişat şi de alţi amici ai Marii Rusii printre care şi George Constantin Păunescu. Astăzi este preşedintele Fundaţiei România-Rusia şi conduce agenţia de ştiri "Rusia la zi". Dar să revenim la cubul nostru …
Ideea centrală/firul roşu al textului consta în faptul că „adevărul şi esenţa evenimentelor din 1989” sunt faţete ale cubului cameleon Rubik, în raport de cine aranjează piesele şi de timpurile/vremurile jocului. Întâmplător sau nu, nu mi-a apărut numele; să fi fost eu atât de intuitiv şi clar-văzător sau Dl Mircea Popa prea mult prudent şi prevăzător să păstreze echidistanţa şi misterul ?!?


Amara pâine de scriitor”

Evident că manuscrisele trebuiau date bătute la maşină; Şerban mi-a oferit ajutorul, dar numai după ce îşi scria bref-urile lui. Eu băiat subţire şi nerăbdător am apelat la Dna Bellei; Dl Bellei, inginer pensionar, lucrase la noi la Politehnică la atelierul de microproducţie. După ce plecase de la noi, am găsit la I.D.T o carte de termodinamică scrisă de D.S.; adică era inginer de inginer şi nu pe puncte/cartelă, cum scoteam noi absolvenţii pentru industria metalurgică.
Doamna Bellei (pistrui, păr roşcat) se mutase de la minister la sediul din Piaţa Amzei al Partidului Social Democrat Român – PSDR a lui Sergiu Cunescu; pe hol zeci şi sute de cutii de carton albastre. Erau topuri de hârtie Xerox primite de la internaţionala europeană a partidului.
Articolul cubul Rubik m-a costat 40 de lei; am întrebat pe dna Bellei ce este cu partidul acesta PSDR. Am reţinut că de bază, ca ideolog şi organizatoric, ar fi de fapt Dl Profesor Doctor Alexandru Athanasiu (ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale între 1996-1999 şi ministru al Educaţiei şi Cercetării între 2003-2004). A urmat apoi absorbtia partidului PSDR de către PDSR - actualul PSD. Domnul Prof. Dr. Alexandru Athanasiu primeşte postul de senator de Bihor şi vicepreşedinte PSD; apare şi acum la talk show, profund şi echilibrat, vizionar şi pragmatic – aşa cum mi-l caracterizase Dna Bellei.
Urmează alte 26 de tablete; pentru nici un text publicat nu am primit concret drepturi de autor. Promisiuni şi uşoare direcţionări asupra subiectelor/aspectelor tratate; când nu mergeam pe direcţia dorită/aşteptată/indicată, articolele mele nu apăreau din lipsă de spaţiu.
Maşină de bătut: am împrumutat o jucărie chinezească de la cumnatul meu de la Cluj şi apoi, toamna, au venit din R.D.G. (care-şi trăia ultimele clipe) la librăria de pe bucla străzii Drumul Taberei, maşini portabile Kristal la 4300 lei bucata; am luat două bucăţi ca să nu se termine. Între timp au cam început să apară imprimantele electronice cu bandă şi memorie şi imprimantele propriu-zise matriceale; prea târziu, eu o cam terminasem cu „ziaristica” şi trebuia să mă preocup de cariera universitară şi „profesorat”.
Am mai făcut o ultimă încercare de „scriere”cu fostul meu student, acum coleg de catedră – Florin Ştefănescu, tânăr cu o semnificativă latură umanistă, probabil moştenită de la fratele său, scriitorul şi criticul Alex Ştefănescu; am mers undeva pe 6 Martie la editura Oblio (pe lângă o bancă rusească a lui Nica Leon; vă mai amintiţi de Express Magazin, Oblio, Dincă, Nica Leon sau Dan Iosif ?).
Norocul meu şi al Dvs., care citiţi aceste rânduri de mărturisiri, că nu am găsit pe cine trebuia la Oblio şi cu acesta s-a încheiat aventura … Cubul RUBIK; şi nu uitaţi: Cameleonul RUBIK