duminică, 23 octombrie 2011

Zbor fără întoarcere

6 august … la ora 4,30 sună alarma; code red alarm level … real alarm … this is not an exercise …
Pistele Tinian-ului sunt jalonate şi marcate cu balizele albastre, invizibile de recunoaşterea aeriană inamică; restul camuflaj total.
Decolare imediată şi raportarea înscrierii pe coridorul aprobat; nu alteraţi culoarul partenerilor … quickly, quickly, quickly …
Decolează flotila Hiroshima condusă de colonelul Paul Tibbets pe „Enola Gay" cu prima bombă atomică cu uraniu - Little Boy.






Urmează grupul Nagasaki cu a doua bombă, cu plutoniu - Fat Man.
Ultimii suntem noi escadrila – Fukushima, din voluntari români şi polonezi; aveam să lovim cu ultima inovaţie antibunker: inspirată din bazooka Wehrmacht-ului, în loc de plastelina High Explosive Anti-Tank, avea un miez din carbură de wolfram şi uraniu sărăcit, de 36 de tone. Asemănătoare scopului Raketenpanzerbüchse Panzerschreck sau RPGs, în loc de blindajul de tanc de 26 cm, acest Black Shark trebuia să străpungă barajul de 40 de metrii de beton armat ai ecluzei canalului care separa cele două oceane prin defileul Panama. De aici din subteran sunt lansate haitele de U-boot-uri asupra convoaielor aliaţilor; tot acolo se ştia că este plasată celebra Area 51 mascată de covorul alb de sare a lacului Groom Lake, unde se experimenta tehnologie extraterestră.
Nava amiral a lupilor submarini este temutul Kursk APL K-141; după mascarada cu scufundarea Titanic-ului, japonezii transformă uriaşa structură metalică într-un doc mamă Bismark-class battleships, mândria Kriegsmarine.
Noi escadrila Fukushima, suntem trei avioane, dispuşi în formaţie delta inversă: în faţă dreapta Bumblebee 301 cu staţia meteo şi echipa de filmare, faţă stânga - Bumblebee 302 cu sistemul central de ochire/ţintire şi iluminare nocturnă şi în spate eu - Bumblebee 621 cu  teribilul Black Shark …
În timpul acesta de relache, în zumzetul şi torsul de motan al celor patru motoare uriaşe, cu comenzile pe pilotul automat, eu cu amintiri din prezentul deja trecut”; cum am ajuns în acest război ?
Revăd domeniul Mogoşoaia ca pe o pasăre Phonix, renăscut prin eforturile şi truda mătuşii noastre – Martha Bibescu; simt răcoarea şi mirosul umed al cavoului unde odihnea fratele meu George Basarab-Brâncoveanu, pilot strălucit înecat de norul galben-verzui de clor de la Ypres.






După măcel, am găsit mormanele de măşti de gaze care le-ar fi salvat vieţile tinere şi nevinovate …







Vara la ţară … urmează toamna cea tristă şi melancolică, cu milioanele de frunze moarte în infinita paletă de verde veşted – galben – maro – ruginiu şi mov … Vedeam cum pleacă stolurile de păsări spre orizonturi însorite; rătăceam pe domeniul căutând paşii şi parfumul EI. Toată lumea se reducea pentru mine la EA; stăteam întins pe pat şi vedeam poteca galbenă trasată de lună pe luciul lacului. Apoi apare minunea … acoperită numai cu un voal de mătase roşu, s-a oprit în faţa mea şi mă privea şăgalnic şi galeş, să-mi soarbă uimirea, mirarea, exaltarea. Ca hipnotizat, fără să pot exprima furtuna de gânduri şi cascada de emoţii, îngenunchez şi îmbrăţişându-i picioarele, îmi scufund capul în mica poartă neagră triunghiulară care duce spre rai … buze caste se ating timid şi stângaci …
Mă trezesc îngheţat de frigul zorilor şi singurătăţii … voalul roşu se unduia sub briza care venea de pe ceaţa lacului … lac blestemat, pe care trebuie să-l traversăm … pe perina neatinsă, un bilet pe o filă îngălbentă de carneţel de matematică: „Dragă Felix, cine este în stare de atâta stăpânire … pentru mine dragostea nu poate fi decât totală, fără reţineri şi părţi sărite sau prea mult gândite … cea care putea şi ar fi vrut să fie a ta – Otilia” …
Deci ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE; am aflat că plecase cu Pascalopol la Paris. Târziu, după deschiderea arhivelor commintern-ului, prietenul Brukan descoperă că sub numele de cod Mărculescu, Otilia mea nu era alta decât Margaretha Geertruida Zelle - celebra Mata Hari. Patroană la stabilimentul Moulin Rouge, colabora strâns cu rezistenţa franceză şi a strâns informaţii capitale care au dus la izbânda insurecţiei armate de la 23 August …
A doua zi, după coşmarul cu biletul, prin avocatul meu, i-am lăsat toată averea pe care o aveam de la unchiul meu Costaghe Giurgiuveanu, tot trecutul meu, toate visurile şi speranţele mele şi m-am înrolat voluntar în divizia nazistă Luftwaffe - „Legion Condor”. Misiunea la Guernica a fost noaptea; deci pentru mine şi destinul meu - PRIMA NOAPTE DE RĂZBOI …
Cu voalul roşu ieşind din carlingă, ajunsesem celebru - „Der Rote Baron”/ „Le Diable Rouge“; căutam moartea ca să găsesc uitarea. Doborâsem 69 de inamici; apoi a venit misiunea de spionaj „Ken Colmar" pe prototipul reactiv Lockheed U 2 pentru descoperirea rachetele nucleare sovietice instalate la Deveselu, oltenia copilăriei mele. Cine se gândea că de Paşti, voi fi doborât ca o muscă ?
Atunci am pierdut piciorul drept şi a trebuit să trec de la vânătoare şi serviciul activ, la şcoala de pilotaj Politehnica; acum eram „Profesorul”, cu o proteză totală şi aceeaşi inconştienţă a prezentului, amar al trecutului şi fără nici un viitor.
Urmează marea bătălie a Angliei, cu dezastrul de la Pearl Harbour; singura salvare pentru aliaţi erau aceste noi arme atomice realizate în secret în bazele din fiordurile nordice de la Peenemünde.
Tot voluntar, mă ofer pentru aceste misiuni de bombardament şi sunt ales comandorul flotilei Fukushima … piloţii tineri sfârşiseră … rămăsesem numai noi veteranii, schilozi la trup şi tot necopţi la minte …

 … attention, attention, here on Denver, Staff interarme … peste 30 de secunde depăşiţi spaţiul în care Preşedintele Mao Zedong mai poate anula misiunea … attention, attention … escadrila Fukushima state FLIGHT no return .. repeat state FLIGHT no return … over

Aşa dar ZBOR FĂRĂ ÎNTOARCERE …
Nu-mi pare rău de nimic dintre cele făcute; regretele sunt datorate numai trecerii timpului.  Eu sunt la mijloc şi acest timp trece implacabil din faţa mea în spate; şi în faţă rămâne din ce în ce mai puţin … Totul a fost atât de frumos şi de scurt … atât de scurt şi frumos …
Zburam de 17 ore şi 31 minute; interesant că stress-ul şi concentrarea mă fortifică şi nu am nici cea mai mică senzaţie de oboseală. În astfel de situaţii, trec şi câte 30 de ore şi nici pipi nu-ţi  vine să faci …
Caut la radio un post cu muzică; ţara arde şi eu … sunt dependent de muzică … mă văd cu EA, la două mâini cântând la pianul lui Enescu … EA în alb, cu mâini delicate şi degete lungi, cu ochi migdalaţi şi sânii încorsetaţi să nu ţâşnească spre mine … mă uitam peste portativ şi aşteptam  pasajul de bass ca să-mi apropii piciorul de coapsa EI, când apăsam pedala … şi parfumul … şi buzele ei …

 .. here on radar control Casablanka – Gibraltar; Vă pierdem peste 30 de secunde, Vă preia turnul Larnaka … .. repeat, .. repeat …

radar control Larnaka, attention, attention … emergency, repeat … către head Fukushima Bumblebee 621 … probabil aţi ieşit din traseul planificat … de 3 minute şi 30 secunde nu apăreţi în plandinamica noastră … către toate unităţile din Mediterană aria Midway direct cu portavioanele Sōryū, Kaga, Akagi şi Hiryū … luaţi contact cu head 621 Fukushima … attention … emergency, repeat … canal deschis pe frecvenţa de urgenţă Breitling Emergency 3705 – 122,5 MHz … confirmaţi primirea mesajului şi vă conformaţi … not roger radar control Larnaka, attention, attention … emergency, repeat …

… către radar control Larnaka … here Commander 621 Fukushima … confirm recepţia … I warn emergency and conform … transmission ended …

orders on order … listen to my order … către navigator integrat 302 Bondar Polska 302 ... Cross gods … reported during and coordinates … dormiţi … am pierdut cursul … urgenţă … la dracu … ajungem la Tobruk … emergency, repeat … szybko natychmiastowe allo Warszawie ..

Pan Komendant, furtună magnetică, system does not work … Herr Lehrmeister magnetischen Sturm Kreisel funktioniert nicht ...

... aici Larnaka, 621 Fukushima, cap compas 1 şi 25 minute faţă de actualul curs pentru aterizare forţată la Aviano ... repet atterraggio di emergenza ad Aviano ...

... 621 ... negativ Aviano ... not confirm Aviano … misiune nivel FLIGHT no return … repeat … 621 ... negativ Aviano ... level mission FLIGHT no return …

… suntem 621 Fukushima ... cerem prioritate radio ... declarăm stare de alertă DIFCON 1 level pink ... cerem monitorizare radar şi ghidaj triangular pe direcţia planificată ... … emergency, repeat …

… aveţi canal deschis exclusiv pe Breitling Emergency 3705 – 122,5 MHz … abaterea este de 280 mile N-V faţă de vectorul aprobat … ghidaj pe două puncte cu turnul din Guantanamo şi confirmarea de la baza Suez-Alexandria …

… 621 Fukushima ati revenit la normal ... va predăm pentru final la central radar station Capul Horn - Strâmtoarea Drake …

Totul e bine când se termină cu bine; era păcat ca ultima misiune să fie ratată prosteşte. Trag aer în piept, mă mişc să mă dezmorţesc şi dau drumul la muzică; ce frumoasă este viaţa …

Pe staţia centrală aud: navigator Hiroşima … raportează CER SENIN … repet CER SENIN … sunt colonelul Paul Tibbets, raportez  … am lansat Micul Băieţel … 6 august 8:15 A.M., către comandamentul integrat United States Army Air Forces  … Little Boy a fost lansat …

Mă gândesc şi rememorez începutul războiului; de ce a izbucnit ? Cum s-a extins ? Tot eu îmi dau răspunsuri … Totul a început de prea mult BINE ! Era PACE, dar o pace săracă, cu criză, cu plictiseală, scârbă şi lehamite generale, de la individ la persoană şi de la ţară la popor şi naţiune … Totul se învârte şi este guvernat de BAN … Banul se papă lacom, cu mult peste necesităţile de supravieţuire … Pe de altă parte, o pâine împărţită la o sută de oameni este o biată coajă uscată: dată numai la 10 inşi – este o felie de cozonac … Deci nu mai sunt bani … pâinea este aceeaşi şi nemâncaţii cresc zi de zi … E criză … consumul stagnează, producţia stagnează, plictiseala creşte … E tot mai evident că decât o pace săracă, mult mai tentant este un război cu perspective de îmbogăţire … Îl doreşte toată lumea, dar îl declară numai cei puternici; după amorsare, se extinde şi se autoalimentează ….Deci la întrebarea care este raportul politic/economic, răspunsul cert este BANUL; se mimează cauze politice, dar în aer duhneşte a petrol şi petrodolari, a uraniu, a cărbune, a grâu ş.a.m.d. … Dacă acestea ar fi elemente de natură energetică, mai nou apar şi miasme organice şi biologice: organe pentru transplant, fertilizări in vitro, inginerii genetice, vaccinuri, tratamente pentru SIDA-cancer-colesterol, piele/epidermă, ovare şi rinichi, păr şi silicoane …
Apoi apare raportul naţional/internaţional … dispare naţiunea ? dispar graniţele şi frontierele ? Tonul şi primul cântec l-au dat naţiile Jugoslavei … urmează zidul Berlinului; cine are banul, îşi permite orice … se despart apoi Cehia bogată de Slovacia săracă … Republica Moldova este când romanească, când rusească, în funcţie de ban … La fel cu Transilvania şi ţinutul secuiesc …
Urmează bunicii din guvernul mondial … Unchiul György Schwartz-Soros, când era mic nu s-a jucat, fiind preocupat de idei care să-i aducă primul dolar; acum nu ştie cum să-i cheltuiască şi joacă şotronul cu imperii financiare-ţări-regiuni … Grupului de la Bilderberg în loc să-şi savureze cafeluţa la hotelul Suvretta House din St-Moritz, s-au apucat să joace golf cu insulele greceşti … Putin se visează că îl cheamă Piotr Alexeevici Romanov şi suge de la ţâţa Maicii Rusia … Iţic şi cu Strul, se ţin de rude cu Isus şi astfel sunt omniprezenţi şi au finanţele lumii …
Se inventează aria EURO şi zona Acordului Schengen; ni se cântă melodii de integrare, noi dansăm ca ursul pe jeratic şi la final, după ce păpăm toate gunoaiele şi rahatul lor, Merkel revine la marcă şi Sarkozy se ia de ţiganii noştri uitând că şi el are rude la Strehaia, Tel Aviv şi Budapesta …
Uriaşa maşină de tocat a războiului înghite tancuri şi avioane, mărunţeşte surplusul uman care nu mai are ce mânca, redesenează hărţi şi graniţe; se reporneşte producţia, începe reconstrucţia şi The Marshall Plan sau alte inginerii financiare echivalente cu European Recovery Program care mulţumeşte pe toată lumea şi pe victorioşi şi pe învinşi … Nu pentru mult timp, se acumulează din nou tensiuni şi diferenţe şi ciclul se reia ca tras la indigo, dar pe o treaptă mai sus …
Se experimentează din nou o social-democraţie, un comunism, nazism … terorism şi cruciade antitero … rachete defensive şi scuturi … balanţe neechilibrate de schimburi comerciale … inflaţii şi mici deflagraţii locale de amorsare: paralela 45, turnurile gemene 9/11, Pan Am 103- Logarbaidh, Tel Aviv şi zidul sfânt … Nenorocirea că experimentele sunt realizate pe oameni, pe săraci, pe ţări din lumea a treia …

... mă trezeşte din visare mesajul lui Bumblebee 302: intrăm în defileu .. peste 2 – 3 minute apare ţinta …
  … sunt 621 … ordon iniţierea manevrelor de ţintire şi lansare … repet … imediat … ordon iniţierea manevrelor de ţintire şi lansare … confirmaţi şi va conformaţi … repet … over …







… cu disperare aud pe staţia centrală:
Appel urgent ... transmettre en clairclairement ... le Général De Gaulle Delta commandos rapports commandant: l'anéantissement de la défense aérienne Mission Navarone échoué ... Navarone échoué ... échoué ... annuler de FukushimaFukushima défaire ... urgents point d'extraction sous-marine Lotus en plus 31 - Chrysanthème moins 187 ... d'urgence ... Annuler …

Văd micile ciuperci albe şi negre ale exploziilor proiectilelor antiaeriene; noi printre ele ca Scufiţa Roşie care culegea flori fără să se sinchisească de lupul cel rău …


Fiind român ştiam ce este jos … baterii de tunuri antiaeriene Rheinmetall, calibrul 37 mm, model 1939 (tipul Flak 36/37, englezesc). Cu licenţa plătită de Max Auschnitt la Titan-Nădrag-Călan şi Malaxa la Astra Braşov, bateriile cu 4 ţevi, cu tragere automată, au devenit formidabile căţele lătrătoare care împrăştiau moarte după ce bănăţeanul Tesla le-a ataşat un radar de ochire şi un sistem electronic termic şi optic al focosului proiectilului care căuta ţinta şi explodau la proximitate cu avionul … erau imbatabile şi alături de vestitul jeep willys rusesc şi tanc T 34 chinezesc, au fost bijuteriile tehnice ale conflagraţiei mondiale …

 

Crezându-mă pe Mikoian-Gurevici MiG-19 Farmer sau Messerschmitt Me 262 Schwalbe (Rândunica), dau comanda: Bumblebee imediat … looping of avoidance … vector Cobra … gaze pe turbine şi verticală Cobra …

Prin aceasta suprafaţa aripilor şi fuzelajului se reduce cu 70 – 80 % şi scade probabilitatea de lovire …

Mă trezesc la realitatea de acum şi aici: listen to my order … revin, anulez ordinul anterior … repet la loc comanda … ordon dispersaţi, rupeţi formaţia … urgent rondou invers faţă de actuala poziţionare … degajaţi stânga – dreapta la 45 de grade … imediat … urgent … fără confirmare radio …

Rondoul pe o aripă este singura manevră posibilă a colosului B 52 de 220 de tone; în timpul întoarcerii, avionul se înclină 45 de grade şi reduce de asemenea suprafaţa expusă loviturilor antiaeriene. Bateriile de la sol sunt dedicate pe fiecare avion; prin schimbarea poziţiei stânga – dreapta la rondou, se câştigă câteva secunde până când bateriile localizează şi iau din nou ţintele în colimator şi monitorizare ...

Nu apuc să răsuflu; dreapta – fum gros şi 301, lovit în camera cu filme, cade ca o zdreanţă în flăcări.

În stângă o minge de foc; un uriaş spectacol de artificii dat de încărcăturile de iluminare care trebuiau să marcheze ţinta …

Pârâituri şi scrâşnet sinistru de metal pe metal; o căldură imensă şi o arsură pe piciorul sănătos. Avionul se zguduie şi se bâţâe ca o căruţă pe un drum de ţară. Dieux de la Croix … am fost atinşi … sângele îmi inundă masca … nu mai văd nimic … urlu în laringofon: inginer mecanic raportează avariile, cuplu maxim la elice … navigator transmite coordonatele de prăbuşire şi lansează S.O.S-ul ("save our ship", "save our souls" and "send out succour") şi My Day … un gâlgâit se auzea de sub scaun … My God aşa mult sânge mi se scurge ?!?

Linişte mormântală … înţeleg că sunt singur … se aude un ţăcănit; este limba altimetrului care se dă peste cap … avionul este în cădere liberă … trag instinctiv de manşă să înclin flapsurile … nimic … nimic … gâlgâitul continuă … mi se aprinde becul: nu era sânge, ci uleiul din sistemul hidraulic … am pierdut hidraulicul şi cu asta şi comenzile principale … scaunul catapultabil … Mon Dieu … mamă … cu ce mai lansez Rechinul negru … ţăcănitul altimetrului îmi sparge creierul … Profesore se pare că ăsta este sfârşitul … mă doare … n-am aer … parcă mi-e sete … încep să număr ca să mă pot concentra … răsfoiesc protocoalele scrise tot de mine … trebuie să fiu calm … lumina mov a avertizorului de proximitate începe să pâlpâie şi se aude vocea sintetică: impact cu solul în 45 de secunde … atenţie impact iminent cu solul … trebuie să judec … sigur, asta e soluţia: trag de maneta paraşutei din coadă de cap de pistă … o smucitură, un şoc care mă comprimă în scaun şi botul uriaşei păsări metalice se îndreaptă în sus … sunt calm … bâjbâi sub scaun şi scot trusa de urgenţă … iau kit-ul cu seringa cu morfină şi mi-o înfig în braţ … o căldură liniştitoare se întinde în tot corpul … iau sticluţa de plastic din trusă şi o duc la gură: apuc să văd cu coada ochiului – capul de mort de pe etichetă … asta îmi lipsea să beau perhidrol … vărs sticla pe piciorul ciuruit … nu simt nimic … iau cealaltă sticluţă; acum am nimerit alcoolul alb de 90 de grade … bun, bun, cam mică sticluţa … o să propun un alt model de trusă de urgenţă …

Acum paraşuta salvatoare mă frâna să iau înălţime; purjez kerosen de la motorul 2 stânga. Apoi întorc cheia de contact şi tai curentul; rateuri şi flăcări. Curentul de aer duc flăcările pe paraşută; simt uşurarea tracţiunii şi acum cam totul este O.K.

Radioul este mort; iau telefonul GSM din trusa de urgenţă şi transmit pe frecvenţa fixa de urgenţă a echipei de salvare-recuperare piloţi doborâţi: aici 621 head comandor Fukushima … am pierdut escadrila … am, parţial, controlul aparatului … misiunea continuă … I repeat, the mission continues … I repeat, the mission continues … state FLIGHT no return … repeat state FLIGHT no return … over

 

Îmi şterg ochii, dau drumul la ştergătoarele de geam şi privesc în faţă … uriaşul baraj apare majestos, negru şi monumental … crucea verde a telemetrului de ochire este deplasată din cercul roşu … turez motoarele 3 şi 4 dreapta până când suprapun cele două semne … sunt atât de calm şi lucid … parcă fac o manevră la simulatorul din poligonul de la Căţelu …

Percep totul cu încetinitorul … acum DA; acesta este FINALUL !!!

 

Linişte … întuneric … MOARTE …

 

Centrul astronomic MARTE, către baza NUBIRU, raport urgent:

 

Activitate nucleară intensă pe Terra pe falia Fukushima – Cernobîl; vom revenii cu detalii …

 

 urmează

 












sâmbătă, 22 octombrie 2011

25 de ANI de VIAŢĂ risipiţi ...

Fabulă de pe NET ...


Un vapor ancoreaza undeva in Mexic, langa un micut sat de pescari.
Un turist, ii complimenteaza pe pescari pentru calitatea produselor si ii intreaba cat timp le-a luat sa prinda acei pesti.  
 "Nu foarte mult timp". - au raspuns pescarii la unison.  
 "Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste ?"  
Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor.  
 "Pai, si ce faceti in restul timpului ?" a intrebat turistul.  
"Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitara cateva cantece si tot asa .... Avem o viata plina."  
Turistul i-a intrerupt,
"Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare."
"Si dupa asta ?" au intrebat pescarii.  
"Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera."  
 "Si cam cat timp ne-ar lua asta ?" au intrebat pescarii.  
"Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul.  
 "Si dupa asta ?"  
"Dupa asta ? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari !"  
 "Milioane ? Serios ? Si dupa asta ?" au intrebat pescarii.  
"Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi."  
 "Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani ?" au intrebat mexicanii …

Din tinereţe am dorit, visat şi încercat să prind  "peştişori"; în depărtare şi libertate, erau uriaşe balene de inestimabilă valoare şi care păreau demne de orice sacrificiu. În consecinţă m-am zbătut şi am căutat să-i "prind" şi, virtual-teoretic-la sfârşit, să-mi folosească la decoratul necrologului. Când îi aveam, după mult timp de luptă şi grele încercări şi privaţiuni, deveneau minioni/minori, insignifianţi şi "expiraţi" ... îi puneam la index şi continuam cu şi mai adâncă înverşunare să pescuiesc alte fantome şi himere ... Îndoiala, la anii de maturitate, s-a materializat prin motto-urile din e-mail-urile mele:


Viata mea este fiecare minut care se scurge; de aceea voi fi mult mai atent la ce fac cu timpul pe care îl mai am la dispozitie !

 

Mi-am consumat TIMPUL şi mi-am dat VIAŢA ca să realizez şi să devin cel care sunt acum; oare a meritat ?!?

Dreptate are şi Jeames Dean:
Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi !

Revenind la fabula noastră, cu certitudine, pentru mine - acum la sărbătorirea a 65 de toamne trăite, pot declara şi 25 de ANI de VIAŢĂ risipiţi ...

 În completare şi continuare iată o compoziţie anonimă consemnată la intrarea bisericii din Săndica - judeţul Sibiu/Ah Sibiu ...:


Am trăit şi n-am ştiut ?!?
Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

 Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:

Am trăit şi n-am ştiut.
 
 

duminică, 9 octombrie 2011

Cameleonul RUBIK

Gadgetul secolului XX

Cubul Rubik este un „joc problemă” ce pune la încercare logica, perspicacitatea, ingeniozitatea, perseverenţa şi răbdarea celui ce încearcă să le rezolve, de tip puzzle, inventat în 1974 de către sculptorul şi profesorul de arhitectură Ernő Rubik, evreu din Ungaria.
Spun evreu cu sinceră admiraţie pentru aparenta versatilitate a acestui neam ales a lui Isus, cu oameni total adaptabili vicisitudinilor de toate tipurile/speciile şi intensităţile, cu talente certe şi indiscutabile (de nediscutat) în domeniul matematicii, limbilor străine, diplomaţiei, finanţelor şi afacerilor (în special a gheşefturilor = activitate cu câştig numai pentru partenerul cu pistrui şi părul roşu) şi, în general, tot ce este kâscher (cuşer).
Profesorul Simion Buzilă, când îl uimeam cu câte o „isteţime”, mă apostrofa plin de oarecare invidie: care dintre părinţii tăi este evreu ? Individ brut şi grosolan, care intra mereu cu bocancii în orice, avea o ostilitate apriorică şi agresivă faţă de Profesorul Laurentie Sofroni – om fin şi rafinat, profund, de la care aveai numai de învăţat; eu la mijloc între cei doi: cu disciplina la primul şi cu doctoratul la cel de-al doilea … şi, din păcate, român de român, nediplomat şi fără viziunea viitorului …
Numit iniţial „Cubul Magic” de către inventatorul său, a fost redenumit „Cubul lui Rubik” de compania Ideal Toys în 1980 şi a câştigat premiul special pentru Cel mai bun joc problemă la Jocul Anului în Germania. Este considerată a fi cea mai bine vândută jucărie din lume, cu peste 300.000.000 de cuburi vândute în lume până în 2005.
Aniversarea a douăzeci şi cinci de ani de la inventarea cubului a avut loc în 2005, când a fost produsă o variantă specială, cu o etichetă în centrul feţei reflective (care a înlocuit-o pe cea albă) cu un logo „Cubul lui Rubik 1980-2005”.
Există patru variaţii ale Cubului, produse pe scară largă: Cubul de buzunar, de 2×2×2, cubul standard 3×3×3, apoi de 4×4×4 şi de 5×5×5. Recent, s-au produs şi versiuni mai mari (V-Cube 6 şi V-Cube 7).

Cubul a inspirat o întreagă categorie de jocuri similare, din care fac parte cuburile de diferite dimensiuni menţionate mai sus, ca şi alte forme geometrice cum ar fi tetraedrul (de exemplu Pyraminx), octaedrul, dodecaedrul şi icosaedrul. Există jocuri multidimensionale virtuale, simulat pe calculator cu un software care permite utilizatorilor să manevreze obiecte cum ar fi un cub Rubik tetradimensional, care nu poate fi construit fizic.



Într-un cub Rubik clasic, fiecare din cele şase feţe este acoperită cu 9 etichete, colorate în una din şase culori (în mod tradiţional alb, galben, portocaliu, roşu, albastru şi verde). Un mecanism de pivoţi permite rotirea independentă a fiecărei feţe, şi astfel amestecarea culorilor. Pentru rezolvarea jocului, fiecare faţă trebuie să aibă o singură culoare.
Un cub standard are latura de 5,7 cm. Jocul constă din 26 de cuburi mici. Cubul central de pe fiecare faţă are o singură faţă colorată; acestea sunt fixate de mecanismul central. Ele furnizează structura pe care sunt montate celelalte şi în jurul căreia se rotesc. Astfel, există douăzeci şi una de piese: o piesă centrală ce constă din trei axe intersectate ce susţin şase pătrate centrale, permiţându-le să se rotească, şi douăzeci de piese de plastic mai mici care se montează pe ea pentru a forma jocul asamblat. Cubul poate fi demontată fără mare dificultate, de regulă prin a roti o parte laterală la 45° şi a scoate cubul din colţ. Totuşi, desprinderea unui cub dintr-un colţ este o modalitate prin care se poate rupe un cub central—stricând jocul—este mult mai sigur să se folosească o şurubelniţă pentru a proteja cubul central. Este un proces foarte simplu să se rezolve cubul prin demontarea lui şi reasamblarea într-o poziţie rezolvată. Există douăsprezece piese de pe muchii care arată fiecare câte două feţe colorate which, şi opt piese de colţ care arată câte trei culori. Fiecare piesă are o combinaţie unică de culori, dar nu toate combinaţiile sunt prezente (de exemplu, dacă roşu şi portocaliu sunt pe feţe opuse ale cubului rezolvat, nu există nicio piesă de pe muchie, care să aibă cele două culori împreună). Poziţia relativă a acestor cuburi poate fi modificată prin rotirea unei treimi de cub la 90°, 180° sau la 270°, dar poziţia feţelor colorate în starea rezolvată nu poate fi modificată: ea este fixată de poziţiile relative ale pătratelor din centru şi de distribuţia combinaţiilor de culori pe piesele de pe colţ şi pe cele de pe muchii.


La majoritatea cuburilor recente, culorile etichetelor sunt: roşu—cu portocaliu pe faţa opusă; galben—cu alb pe faţa opusă—şi verde, cu albastru pe faţa opusă. Există însă şi cuburi cu alte aranjamente de culori; de exemplu, faţa galbenă ar putea fi opusă celei verzi, cea albastră opusă celei albe.



Primul meu cub

De fapt nu al meu - ci al nostru/al familiei; nebunia s-a declanşat când Elena, fata naşului nostru, eminentă elevă la Bălcescu, primeşte din Franţa de la Pif (Pif Gadget) un astfel de obiect miraculos.
Nici vorbă să înţeleagă cât de esenţial era cubul pentru viaţa şi fericirea noastră; „întâmplător” ajung preşedinte la bac la liceul Dnei Directoare Bărbulescu – marcantă profesoară de chimie şi unde era şi iubitul secret al Elenei. Degeaba … Doamna Directoare îmi promite o aprobare de Telecolor (Cromatic ?!?; soţul era colonel în Direcţia V-a), dar declină orice obligaţie/angajament pentru cub … Am rămas numai cu amintirea plăcută a unor sandwich-uri cu salam de Sibiu oferite cu generozitate de Dna Albulescu – mama unui june blond, care a fost cu protocolul în una dintre zile. Televizor color am luat eu singurel, pe listă de aşteptare la Unirea (Elcrom; adică un TV alb/negru rusesc, care se colora manual cu nişte strapuri introduse într-o serie de butoane ale decodorului). Alergarea continuă …
Vine prietenul Pavel şi pune o pilă pentru proiectul de anul patru la un tip Cornel Dragnea din Câmpina (sau ceva asemănător; în orice caz din zona Prahovei, cu o vilă pe dealul din spatele Orizontului de la Predeal); un tip puţin ciudat. Gândindu-mă la Andra, îl ajut; primesc recompensă în natură, prin Pavel, o serie de foarfece şi bisturie de chirurgie şi 13 cleşti stomatologici de extracţie pentru Rodica. Tatăl, părinte a doi băieţi ambii cu oarece probleme, era maistru la o tehnico-medicală prin Berceni; mai târziu „au venit” pe la decanat şi o duzină de cuţite cu mâner turnat, ornamental, lustruite la şlaif/filţ. Vine anul V şi proiectul de stat; Cornel era repartizat la Dnul Prof. Sofroni. În virtutea „prieteniei” din anul precedent, lucrez cinstit vreo 2 săptămâni la proiectarea sectorului la proiectul de diplomă a lui Cornel. După examen, vine tatăl şi se recomandă (până atunci nu-l văzusem direct) şi jenat, încearcă să-mi dea nişte bani; îl refuz politicos, dar, inspirat, zic de cub. Nu trec trei zile şi se prezintă Cornel al meu cu cubul; victorie ! Deci doi – trei ani de aşteptări, zbateri şi „prestaţii” … Cornel moare într-un accident stupid la locul de muncă, la turnătoria de la Olteniţa; am fost cu Pavel la apartamentul din Berceni unde lucrasem la proiect, am dus ceva flori albe, şi mă gândeam la viaţă, Cornel, Predeal şi cub …

Algoritmul

Evident că între timp mă consultasem cu prietenul Eugen – electronistul (cu un început la doctorat tocmai cu algoritmi pentru calculatoare) şi aveam deja pentru cub rezolvarea din vestita revistă Ştiinţă şi tehnică.
Ca şi la un act de dragoste şi iubire, cel mai mult contează planurile, aşteptarea, fiorii gândului în sine, iar fapta ca atare – clipe scurte …
Învăţ stereotip şi mecanic mişcările şi succesiunea de aranjare şi rezolvare şi pe care-l prind, îl uimesc

Nodul gordian şi calculatorul uman

Andra era la şcoala ajutătoare şi Alina la primare, cu trei ani mai mică. Stăteau cuminţi cu cheiţa de gât şi eu cu Rodica cu alergatul pentru existenţa şi supravieţuirea în luminoasa epocă de aur …
Surpriză de proporţii: ne trezim că Andra, nu după foarte mult timp de „joacă” şi încercări – „face” cubul !
Ca şi la autişti, cu mecanisme neurale încă nici pe departe descifrate, nici atunci şi nici acum, nu putem explica realizarea formidabilă a Andruţei. Şi acum, după atâta timp, Andra, contra unor pupicuri de la Tudor, face câte o faţă la repezeală; eu am pierdut şi foile cu algoritmul, am şi trecut la următoarea serie de gadgeturi cu MP3/flv ş.a.m.d.
Am făcut impardonabila greşeală şi nepedagogicul gest de a o lăuda pe Andra prea mult/fără măsură şi să o eclipsăm/umilim pe micuţa Alina … rezultatul şi reacţia: după o zi – două, Alina mândră toată, cum intrăm pe uşă ne arată cubul făcut la culoare. Miraţi peste măsură, îl întoarcem pe toate feţele şi oroare: „facerea” s-a realizat prin dezlipirea pătrăţelelor adezive şi relipirea lor la culoare. Steaua interioară nefiind pe poziţiile corecte, cubul s-a terminat; odată cu asta şi o pagină din viaţa noastră şi copilăria fetiţelor …

Debutul

Trece timpul … evenimentele din 1989 ne marchează profund. Lumea se mişcă; inginerul Ţivrică şi profesorul Dumitrescu se întorc din Germania cu câte un Audi luat cu câteva sute de mărci. Eu cu Şerban, am rămas în starea de uimire şi mirare; apar partide şi ziare, cola şi ciocolate, chioşcuri, carne şi cafea – DA, DA, cafea autentică, originală !!!
Cezărel – odihnească-l Domnul, râdea de mine şi mă poreclise după „productivitatea” de îndrumare şi cursuri universitare - Zaharia Stancu ! Am stat eu şi m-am gândit şi chiar i-am dat dreptate; Şerban mă încuraja …
Iată-ne, eu, Liliana şi Şerban la benzinăria de la podul Izvor la redacţia ziarului Argument.
Şerban cu bref-uri din Caftanul lui Ilici traduse de Liliana şi eu, cu ce credeţi ? Evident Cubul RUBIK
Deci prima pastilă/tabletă/text publicat Cubul RUBIK !!! Am cumpărat 5 – 6 exemplare (1,5 lei/buc.) şi cu riscul de a mă împiedica pe scara spiralată a vechii clădiri, răsfoiam înnebunit ziarul să mă văd … chiar în mijloc de pagină, trona somptuos pe o hârtie ordinară, groasă şi îngălbenită - Cubul RUBIK … totuşi, ceva NU este în ordine/regulă !!! Dar CE ?!?
Cubul ca şi cubul, dar unde sunt EU ?!?
Dezastru, oroare, oripilare … EU, autorul NU eram; articolul era sublim, dar nesemnat.
Redactor Şef era Dnul Mircea Popa; dizident, posesor de cameră betta, cu cioc şi vestă de piele, care tăia şi spânzura prin locuri numai de D.S. ştiute, dar, după cum am constatat eu şi prin materialele publicate în gazetă.


La B1TV, emisiunea Dlui Robert Turcescu (http://twitter.com/#!/turcescu), l-am revăzut de curând pe Dl Mircea Popa; neschimbat fizic, la fel de misterios şi ambiguu.
După http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4689 Dl. Mircea Popa a intrat în conflict cu autorităţile comuniste prin anii '80 când împreună cu Sorin Roşca Stănescu a scos un manifest numit "Libertatea". În decembrie 1989 a fost arestat şi a stat în celulă cu celebrul dizident Mircea Răceanu. A fost eliberat pe 22 decembrie în acelaşi an.
După 1990 a înfiinţat sindicatul “Frăţia” şi l-a instalat în fruntea sa pe Miron Mitrea. I-a păcălit pe americanii de la AFL-CIO, cea mai mare centrală sindicală şi a scos sume mari de bani de la ei, reuşind crearea unei întregi reţele sindicale şi nu numai cu bani americani. Legăturile sale cu ruşii s-au intensificat. Proiectul deschiderii unor relaţii privilegiate cu ruşii este îmbrăţişat şi de alţi amici ai Marii Rusii printre care şi George Constantin Păunescu. Astăzi este preşedintele Fundaţiei România-Rusia şi conduce agenţia de ştiri "Rusia la zi". Dar să revenim la cubul nostru …
Ideea centrală/firul roşu al textului consta în faptul că „adevărul şi esenţa evenimentelor din 1989” sunt faţete ale cubului cameleon Rubik, în raport de cine aranjează piesele şi de timpurile/vremurile jocului. Întâmplător sau nu, nu mi-a apărut numele; să fi fost eu atât de intuitiv şi clar-văzător sau Dl Mircea Popa prea mult prudent şi prevăzător să păstreze echidistanţa şi misterul ?!?


Amara pâine de scriitor”

Evident că manuscrisele trebuiau date bătute la maşină; Şerban mi-a oferit ajutorul, dar numai după ce îşi scria bref-urile lui. Eu băiat subţire şi nerăbdător am apelat la Dna Bellei; Dl Bellei, inginer pensionar, lucrase la noi la Politehnică la atelierul de microproducţie. După ce plecase de la noi, am găsit la I.D.T o carte de termodinamică scrisă de D.S.; adică era inginer de inginer şi nu pe puncte/cartelă, cum scoteam noi absolvenţii pentru industria metalurgică.
Doamna Bellei (pistrui, păr roşcat) se mutase de la minister la sediul din Piaţa Amzei al Partidului Social Democrat Român – PSDR a lui Sergiu Cunescu; pe hol zeci şi sute de cutii de carton albastre. Erau topuri de hârtie Xerox primite de la internaţionala europeană a partidului.
Articolul cubul Rubik m-a costat 40 de lei; am întrebat pe dna Bellei ce este cu partidul acesta PSDR. Am reţinut că de bază, ca ideolog şi organizatoric, ar fi de fapt Dl Profesor Doctor Alexandru Athanasiu (ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale între 1996-1999 şi ministru al Educaţiei şi Cercetării între 2003-2004). A urmat apoi absorbtia partidului PSDR de către PDSR - actualul PSD. Domnul Prof. Dr. Alexandru Athanasiu primeşte postul de senator de Bihor şi vicepreşedinte PSD; apare şi acum la talk show, profund şi echilibrat, vizionar şi pragmatic – aşa cum mi-l caracterizase Dna Bellei.
Urmează alte 26 de tablete; pentru nici un text publicat nu am primit concret drepturi de autor. Promisiuni şi uşoare direcţionări asupra subiectelor/aspectelor tratate; când nu mergeam pe direcţia dorită/aşteptată/indicată, articolele mele nu apăreau din lipsă de spaţiu.
Maşină de bătut: am împrumutat o jucărie chinezească de la cumnatul meu de la Cluj şi apoi, toamna, au venit din R.D.G. (care-şi trăia ultimele clipe) la librăria de pe bucla străzii Drumul Taberei, maşini portabile Kristal la 4300 lei bucata; am luat două bucăţi ca să nu se termine. Între timp au cam început să apară imprimantele electronice cu bandă şi memorie şi imprimantele propriu-zise matriceale; prea târziu, eu o cam terminasem cu „ziaristica” şi trebuia să mă preocup de cariera universitară şi „profesorat”.
Am mai făcut o ultimă încercare de „scriere”cu fostul meu student, acum coleg de catedră – Florin Ştefănescu, tânăr cu o semnificativă latură umanistă, probabil moştenită de la fratele său, scriitorul şi criticul Alex Ştefănescu; am mers undeva pe 6 Martie la editura Oblio (pe lângă o bancă rusească a lui Nica Leon; vă mai amintiţi de Express Magazin, Oblio, Dincă, Nica Leon sau Dan Iosif ?).
Norocul meu şi al Dvs., care citiţi aceste rânduri de mărturisiri, că nu am găsit pe cine trebuia la Oblio şi cu acesta s-a încheiat aventura … Cubul RUBIK; şi nu uitaţi: Cameleonul RUBIK


duminică, 2 octombrie 2011

23 August … ‘89

FURGĂSESC (fur ce găsesc !) pe NET ...

Ca să nu mă "prindă" organul cu dovada infracţiunii asupra mea, mă grăbesc să le arunc mai departe ...

Autorul ipotetic:
QUO VADIS ROMÂNIA ?  Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences) Preşedinte al Frontului Eliberării Naţionale în 1956-1959 „Bandit Contrarevoluţionar”, deţinut politic între 1959 şi 1964, absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970, Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984, Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004.
Date: Sun, 10 Jul 2011 11:01:33 +0300 

POVESTEA UNEI STRĂLUCITE LOVITURI DE STAT SOVIETICE CELEBRATĂ ANUAL ÎN ROMÂNIA CA „REVOLUŢIE” 

Preambul.
După vizita în China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o campanie susţinută de „îndepărtare” de patria mumă U.R.S.S. O schimbare de politică nu era deloc uşoară, având în vedere că marea majoritate a generalilor de securitate şi armata făcuseră „studii” în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă. Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist.
Noua politică a fost însă foarte persistentă şi în anii 1980, toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali „tovarăşului şi tovarăşei”. Economia „socialistă” nu mergea însă deloc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc.
La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat „tovarăşului” că ar fi bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare. Excelenta carte a lui Liviu Valenas „Fabrica de spioni” relatează pe larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat şi au fost terminate cu success pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de la bunul său prieten Moammer Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe coasta de Est în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană. Ghinionul lui Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său Marin Ceauşescu, ajuns consiler la Ambasada RSR din Austria, într-un meeting secret cu şeful nostru de staţie C.I.A. din Viena în vara anului 1987. Atunci a fost pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de lovitură de stat, care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală din anul 1989.
Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din pricipalele acuzaţii la simulacrul penibil de proces judiciar al soţilor Ceauşescu din 23-25 Decembrie 1989 a fost că au vândut sisteme avansate de armament Statelor Unite, care i-a plătit prin intermediul unei bănci elveţiene. Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în  momentul în care echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei tocmai parăsise clădirea.
Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea „fosilelor” spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936, devenit „profesor de marxism-leninism” la Politehnica din Bucureşti, unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi  a „generaţiei tinere” a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.
Problema esenţială a lui Gorbaciov era că „fosilele” nu aveau access la generaţia curentă de comandanţi ai securităţii şi armatei, care erau loiali familiei Ceauşescu. Pe de altă parte, „bascularea” securităţii şi armatei de partea guvernului sovietic era absolut esenţială, întrucât în RSR nu exista nicio societate civilă sau culturală naţională, totul fiind distrus de dictatura absolută şi tembelismul naţional tradiţional.

Faza I - Operaţia „Troika”  La sfârşitul lui Iulie 1989 a fost înfiinţat un comandament central la Kishinev (fost Chişinău) şi au fot selectaţi aproape 15000 ofiţeri şi subofiţeri aparţinând la trei servicii diferite: 1 - Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee for State Security - Comitetul pentru Securitatea de Stat, 2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence Directorate of the General Staff - Direcţiunea Generală de Informaţii a Marelui Stat Major, 3 - Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for Special Purposes - Forţa Militară pentru Scopuri Speciale, unităţi subordonate fie la G.R.U. fie la K.G.B în 1989, iar actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii) - Federal Security Service of the Russian Federation - Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse. Au fost formate circa 5000 de echipe de câte trei ofiţeri sau subofiţeri reprezentând cele trei servicii, iar fiecare echipă a fost dotată cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevăzute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei şi a explozivelor. Participanţii au luat la Chişinău lecţii speciale de limba română şi geografia României cu o durată de trei luni, în diverse cazarme ale oraşului. Începând cu a doua jumătate a lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca „turişti” în România, în ritmul de circa 150 maşini pe zi. Au fost trimise în majoritatea judeţelor, dar destinaţiile prioritare au fost Timişoara şi Bucureşti. Timişoara a fot aleasă ca o bună cadidată pentru „demonstraţii populare anti-Ceauşescu”, datorită apropierii relative de Europa de Vest şi datorită prezenţei unui vechi „prieten” al G.R.U., pastorul protestant Tokes. Am citit câteva rapoarte trimise de un căpitan KGB, care fusese recrutat mai înainte şi lucra pentru noi ca agent dublu. El descrie în detaliu acţiunile din Calea Girocului şi de la reşedinţa lui Tokes. La un moment dat în seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul KGB care era comandant operativ al „operaţiei Tokes” a cerut să se facă „numărul”, adică identificarea tuturor protestatarilor din jurul locuinţei lui Tokes. „Şi ne-am alarmat, fiindcă noi (echipele Troika) eram peste 80 % din participanţi. Noroc că a doua zi a venit ordinul să ne deplasăm la Bucureşti ...” Acţiunea importantă era acum la Bucureşti unde 2 generali sovietici şi un număr de ofiţeri superiori KGB or GRU care toţi vorbeau „moldovineşte” au dus tratative timp de aproape două săptămâni cu diverşi generali români de securitate şi armată pentru a asigura „bascularea”. Echipa sovietică de negociatori era în contact radio quasi-permanent cu comandamentul operaţiei Troika din Chişinău. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că niciun salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător. Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi armatei la 20 Decembrie 1989. Singura excepţie a fost un general de armată care era ministru adjunct; el a refuzat şi a fost imediat „sinucis” de „negociatori”. Generalii care acceptaseră propunerea lui Gorbaciov au cerut apoi lui Ceauşescu să organizeze faimoasa „adunare populară” din 22 Decembrie 1989. Mi s-a părut deosebit de interesant faptul că toate aceste negocieri cu conducătorii securităţii şi armatei  au fost purtate exclusiv de către militarii sovietici, care nu au implicat, evident din motive de securitate, echipa de spioni civili destinaţi fazei următoare, operaţia „Flanela”. E foarte probabil că marea majoritate a securiştilor care au executat lovitura de stat sovietică nu au ştiut cine sunt noii conducători politici ai României până când i-au văzut pe „flanelişti” defilând pe ecranele televizoarelor.

Faza II - Operaţia „Flanela”
Ziua de 22 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţă pentru trei agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi „româneşte” şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului miting. Au văzut cum s-a construit „dreptunghiul” şi „razele”, care erau o procedură standard la toate meetingurile publice ale lui Ceauşescu. „Dreptunghiul” era constituit din circa 200 de securişti masaţi sub balconul de la care urma să vorbească Ceauşescu. Dela „dreptunghi” plecau „razele” constituite din câte doi (uneori trei) securişti umăr la umăr, mergând spre exterior. Între aceste „raze” erau apoi plasate grupurile de muncitori şi alţi membri de partid aduşi cu autobuzele. Această descriere tehnică e probabil plictisitoare, dar veţi vedea că este foarte importantă pentru mitingul din 22 Decembrie 1989. Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul mitingului şi văd şi acum privirea speriată a lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune: „E SECU!” În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea sovieticilor şi că partida era pierdută. Acesta este momentul în care nişte „tineri curajoşi” au început să alerge prin mulţime strigând: „Jos Ceauşescu! Jos cu dictatorul”. Oamenii noştri de la Ambasada Americană au remarcat imediat că aceşti „tineri curajoşi” nu alergau de la periferia masei de oameni către centru. Ei alergau intotdeuna dinspre „dreptunghi” spre periferie, şi ALERGAU NUMAI PRIN „RAZELE” DE SECURIŞTI, unde evident se simţeau în siguranţă. Era clar că erau toţi securişti.
Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este în general cunoscută, aşa că n-am să insist asupra ei. Vreau însă să relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989  Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi. Începând de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean de partid din Tulcea au fot mobilizaţi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l cauta la telefon cu insistenţă „cineva” de la Bucureşti. L-au găsit în fine în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă: „Da, tovarăşu!” – „MĂI PETRICĂ, FLANELA E MÂINE!” – „Am înţeles, tovarăşu!”... După care „Petrică” se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea „revoluţia” fără el.
A doua zi după masă a început defilarea la televizor a „flaneliştilor”, tovarăşi cu pulovere şi flanele, dar fără sacouri sau costume de haine, care a durat mai bine de două săptămâni. Securitatea lor personală era asigurată de echipele Troika, care s-a ocupat deasemenea de organizarea fazei următoare a loviturii de stat.

Faza III – „Teroriştii”
De îndată ce căderea lui Ceauşescu a devenit cunoscută, o mulţime de oameni de bună credinţă, informaţi asupra evenimentelor din celelate ţări din Europa de Est, au crezut că totul s-a schimbat şi că au devenit peste noapte „LIBERI”. Aceasta era o problemă majoră pentru securitatea care trecuse de partea sovieticilor cu condiţia de a-şi menţine puterea intactă. Ei trebuiau să arate „prostimii” că nu s-a schimbat nimic şi că FRICA, nu libertatea este baza noii „societăţi”. S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumită „Teroriştii” care a început chiar în seara de 22 Decembrie 1989. Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie rolul de „terorişti” şi de „anti-terorişti”. Aceiaşi militari de securitate erau o noapte „terorişti” şi noaptea următoare „anti-terorişti”. Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii erau transportaţi de la o stradă la alta, ca să se propage terroare în toate cartierele. Dacă fazele anterioare, Troika şi Flanela, au fort execute ireproşabil, faza Teroriştii nu a dat în totalitate efectele scontate. O mulţime de oameni de bună credinţă credeau că sunt într-adevăr liberi şi se comportau ca atare, înfiinţând sau reînfiinţând vechi partide şi organizaţii politice. În plus direcţia afacerilor religioase din securitate era complet blocată pentru un motiv foarte simplu: aşa-zisul „Patriarh al Bisericii Ortodoxe” (Teoctist-Anticrist cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune că avea grad de general de securitate, a crezut cu adevărat că a sosit momemtul să dea socoteală pentru toate crimele comise de conducerea securistă a bisericii române în ultimii 41 de ani, şi s-a retras la o mănăstire, refuzând  să mai „conducă” Biserica Ortodoxă.
În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit „Patriarh” pe un preot de ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era deasemenea internat. Preotul Marina fuseses condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai. Imediat după „hirotonisire” Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România. Toţi episcopii Greco-Catolici au fost arestaţi, condamnaţi şi au murit în închisoare ca adevăraţi martiri ai credinţei. Mii de preoţi Greco-Catolici de toate vârstele au fost deasemnea arestaţi şi condamnaţi la 15-20 de ani de închisoare. Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare. Un exemplu: părintele Crişan, văr al excelentului profesor de matematici Iacob Crişan, care mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucureşti.  Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească! Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România, incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Romane, „condusă” de Justinian Marina. Faptul că securittea comunistă controla conducerea Bisericii Ortoxe nu însemna că preoţii şi monahii trecuseră în serviciul Satanei. În primăvara anului 1958, Justinian Marina a ordonat tuturor preoţilor şi monahilor Bisericii Ortodoxe să semneze angajamente cu organele securităţii locale că vor informa asupra oricăror fapte sau intenţii de a acţiona împotriva guvernului comunist, MĂRTURISITE  ÎN TAINA SPOVEDANIEI. Spre cinstea lor veşnică, mii de preoţi ortodocşi AU REFUZAT să semneze aceste angajamente cu Satana. Ei au fost toţi arestaţi şi condamnaţi între 10 şi 20 de ani de închisoare. Am întâlnit sute de preoţi ortodocşi între 1959-1964. Numai în lagărul Grădina de la Piatra Frecăţei în Balta Brailei erau 3 „brigăzi” de preoţi (150 de persoane). „Cum să trădez eu sfânta taină a spovedaniei ? Înseamnă că nu mai sunt preot!” îmi spunea cu lacrimi în ochi un preot bătrân, trecut de 75 de ani, care a şi murit câteva luni mai târziu. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe aceşti martiri ai credinţei şi ai neamului românesc, care au împărtăşit soarta miilor de preoţi Greco-Catolici şi Romano-Catolici.
Mai târziu, când Ceauşescu a început construcţiile faraonice, sute de biserici au fost dărâmate fără că conducerea securistă a Bisericii Ortodoxe Române să protesteze în niciun fel. Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române şi motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea că a sosit ora judecăţii până în prima săptămână a lunii Aprilie 1990, când securitatea l-a convins în fine că nimic nu s-a schimbat şi i-a promis solemn că va putea să păstreze toate proprietăţile furate de la Biserica Greco-Catolică. ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Croaţia şi Slovenia.  În perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toţi salariaţii Ministerului de Interne şi ai Ministerului Forţelor Armate au fost avansaţi în grad şi salariile li s-au mărit în mod corespunzător. De exemplu, şeful tribunalului militar al sectorului 2 Bucureşti care în 1959 era căpitanul Prună Liviu şi care ajunsese în 1989 general-maior, a fost avansat direct general-colonel şi numit de Iliescu şef al Justiţiei Militare din România „post-revoluţionară”. Faptul că el condamnase în August 1959  la 225 ani închisoare pe cei 12 membri ai organizaţiei Frontul Eliberării Naţionale de la Liceul Matei Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele câteva zeci de condamnări la moarte pe care le-a „pronunţat” în perioada 1958-1959.  Între timp „turiştii” din operaţia Troika s-au întors progresiv acasă în U.R.S.S. până în mai 1990, dar situaţia politică în România continua să fie critică, cu toate eforturile securităţii de a „cultiva” frica şi teroarea. 

Faza IV – „Mineriada”
Astfel „conducerea post-revoluţionară” a hotărât să organizeze o variantă română a „revoluţiei culturale” a lui Mao-Tze-Dong şi a mobilizat  importante resurse financiare şi umane care au asigurat „succesul strălucit” al MINERIADEI din Iunie 1990. Au dezlănţuit sălbăticia fără precedent a lumpen-proletariatului împotriva „duşmanilor poporului”. Mii de oameni au fost bătuţi şi maltrataţi, sute de oameni au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă. Scopul era unul singur şi anume să impună frica şi teroarea fără de care securitatea nu putea funcţiona. Şi au avut un success deplin care a asigurat rolul dominant al securităţii până în ziua de astăzi. „Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!” dixit criminalul Iliescu.
Ştiaţi că efectivele forţelor de securitate în România (Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi alte câteva mai mici), au crescut cu peste 10% între 1989 şi 2010 ? Au crescut foarte mult şi capacităţile tehnologice ale securităţii care în 2011 înregistrează „TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE” şi filmează toate întâlnirile „suspecte”. Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE, CULTURALE ŞI POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii „post-revoluţionare”. Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea obolul la securitate. Comparaţi situaţia securităţii în România cu fosta Cehoslovacie, unde securiştii au fost linşaţi pe stradă în 1989 adresele lor fiind publicate la toate oficiile de poştă. Sau cu Germania de Est, unde li s-a interzis securiştilor să intre în clădirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria unde TOŢI salariaţii securităţii, de la ministru până la gardian, au fost DEMIŞI ÎNTR-O SINGURĂ ZI (24 DE ORE).


Ca lectură suplimentară  la clasa I-a, secţia scenarii şi povestiri fantastice, recomand cartea Generalului/locotenent Aurel Rogojan FEREASTRA SERVICIILOR SECRETE, editura "COMPANIA", Bucureşti, 2009:



 
O excelentă carte de bucate, cu "ingrediente" pentru "mâncarea" fiecăruia dintre noi; o singură nedumerire majoră: dacă sunt "secrete adevărate" ---  de ce ni le spun şi nouă ?!?