sâmbătă, 22 octombrie 2011

25 de ANI de VIAŢĂ risipiţi ...

Fabulă de pe NET ...


Un vapor ancoreaza undeva in Mexic, langa un micut sat de pescari.
Un turist, ii complimenteaza pe pescari pentru calitatea produselor si ii intreaba cat timp le-a luat sa prinda acei pesti.  
 "Nu foarte mult timp". - au raspuns pescarii la unison.  
 "Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste ?"  
Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor.  
 "Pai, si ce faceti in restul timpului ?" a intrebat turistul.  
"Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitara cateva cantece si tot asa .... Avem o viata plina."  
Turistul i-a intrerupt,
"Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare."
"Si dupa asta ?" au intrebat pescarii.  
"Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera."  
 "Si cam cat timp ne-ar lua asta ?" au intrebat pescarii.  
"Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul.  
 "Si dupa asta ?"  
"Dupa asta ? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari !"  
 "Milioane ? Serios ? Si dupa asta ?" au intrebat pescarii.  
"Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi."  
 "Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani ?" au intrebat mexicanii …

Din tinereţe am dorit, visat şi încercat să prind  "peştişori"; în depărtare şi libertate, erau uriaşe balene de inestimabilă valoare şi care păreau demne de orice sacrificiu. În consecinţă m-am zbătut şi am căutat să-i "prind" şi, virtual-teoretic-la sfârşit, să-mi folosească la decoratul necrologului. Când îi aveam, după mult timp de luptă şi grele încercări şi privaţiuni, deveneau minioni/minori, insignifianţi şi "expiraţi" ... îi puneam la index şi continuam cu şi mai adâncă înverşunare să pescuiesc alte fantome şi himere ... Îndoiala, la anii de maturitate, s-a materializat prin motto-urile din e-mail-urile mele:


Viata mea este fiecare minut care se scurge; de aceea voi fi mult mai atent la ce fac cu timpul pe care îl mai am la dispozitie !

 

Mi-am consumat TIMPUL şi mi-am dat VIAŢA ca să realizez şi să devin cel care sunt acum; oare a meritat ?!?

Dreptate are şi Jeames Dean:
Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi !

Revenind la fabula noastră, cu certitudine, pentru mine - acum la sărbătorirea a 65 de toamne trăite, pot declara şi 25 de ANI de VIAŢĂ risipiţi ...

 În completare şi continuare iată o compoziţie anonimă consemnată la intrarea bisericii din Săndica - judeţul Sibiu/Ah Sibiu ...:


Am trăit şi n-am ştiut ?!?
Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

 Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:

Am trăit şi n-am ştiut.