Loading...

joi, 24 decembrie 2015

decalogul lu’ Solomon


Solomon Marcus: Decalog. O sa descoperiti lucruri pe care le stiati, dar carora nu le dati prea mare importanta ...

De mai bine de şapte decenii, academicianul Solomon Marcus îşi urmează destinul de profesor, îndrumător, mentor. La vârsta de 90 de ani, venerabilul înţelept a ajuns la concluzia că, pe lângă Decalogul biblic, omenirea ar trebui să tină cont si de cele 10 nevoi omeneşti:



1. Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar. Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri; ca privesti cerul si pamantul; ca te misti; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar, pentru care, cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.



2. Nevoia de improspatare. Respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru.  Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.  



3. Nevoia de intrebare si de mirare. Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti ? ii raspund: pentru a ma mira. De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.



4.  Nevoia de indoiala si de suspiciune. Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea ? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul  critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduce la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de  plauzibilitate.
In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul.
Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: «Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul».
O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste: «nu stiu», «nu inteleg nici eu»; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor. Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care l-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.



5. Nevoia de greseala si de esec. De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura ! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem ! Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu: «cine a gresit, sa plateasca». Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.
O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.
Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe  greseli si pe esecuri.  O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare.
«Greseala matematica, sursa de creativitate» a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu: noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general. Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec, intelegerea faptului ca esecul este normal; mai mult: dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.



6. Nevoia de joc. Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi sau prin observatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: «cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele  la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial».
Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf.  Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.
Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.



7. Nevoia de identitate. Aici se afla o provocare majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara.   Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica.
Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie (valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ?  Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna.
Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.



8. Nevoia de omenesc si de omenie. Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este: alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura  etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd; omenescul poate fi universal castigator.
La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu: baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca «eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel».
De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.



9. Nevoia de cultura. Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ?
Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei ?  Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ?
Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?



10. Nevoia de transcendenta. Ne aflam aici la modul superior, de  cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia  de a da un sens vietii.  Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse  prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti.
Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice: identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc.
Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent  (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane)  si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). 
Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor naturale. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent.  In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despre transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.



… logice – de bun simt, instructive, elaborate de la particular la general/universal, de esenta/calitate si parfum de fundamental NLP …
… aplicarea lor/utilizarea/trairea s.a.m.d. implica doua conditii/restrictii:

·         minte, judecata cuprinzatoare/rafinata/determinare infinita;
·         TIMP inaintea ta, sa poti conduce/vira in viata pe drumul cel drept/corect !

… si … deci … asa dar si prin urmare, este evident ca cele doua limite dual limitative se exclud heidelberg-ian; cel putin pentru mine: am acum un pic de minte/judecata dar … NU MAI AM TIMP DE MANEVRA SI CONDUS !




… urmeaza inevitabil ciocnirea/accidentul/carambolul nu cu un cap de pod/nu cu alta masina de pe sensul opus etc., etc. - ci cu CRUCEA de pe MORMANT …

duminică, 20 decembrie 2015

propriul epitaf







Vă salut,
Mă numesc Florian Pittiş şi vă anunţ că am cancer la prostată. Am 63 de ani, sunt director la un radio şi de curând cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viaţa mea a fost concertul Roling Stones. Doctorii m-au avertizat că sunt prea slăbit, că poate o să agravez ce a mai rămas din boala mea participând la concert.

Viaţa mea a fost extraordinar de frumoasă. Am fost rebelul cu plete în vânt, am trăit viaţa, intens ca pe o minune şi nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut. Aş vrea să vă aduceţi aminte de mine şi tind să cred că pentru voi am însemnat ceva. Să fredonăm împreună: ”Hei tramvai ... şi tras de cai ... hei joben cum veneai la Mon Jarden”.

Ce tânăr eram atunci şi plin de viaţă. Cum am primit vestea ?!
Ei bine dragilor rău. Există un moment în viaţă când fiecare trebuie să îşi ia rămas bun. Toţi veţi fi în locul meu cândva. Chiar tu care citeşti aceste rânduri cândva va trebui să îţi înfrunţi propria moarte. Pe de-o parte mă înspăimântă cum ar fi să nu mai fiu cu voi cei care aţi ţinut la mine, să nu vă mai văd 100 de ani ... 1000 de ani ... 1 miliard de ani ... o eternitate, o veşnicie, un infinit, un neant.

Eu Florian Pittiş nu voi mai fi, copiii voştri poate nu vor apuca să asculte Pasărea Colibri, nu vor apuca să vadă emisiunile la Teleenciclopedia titrate de mine. Încet, încet voi fi uitat de toţi sau sper eu nu chiar de toţi ...

Ce mesaj să vă transmit acum ? Nu ştiu dragilor, trăiesc într-un vis rău şi mă gândesc că toate astea nu mi se întâmplă mie. Marea trecere spre neant, spre nefiinţă. Trebuie să am curaj, o singură dată în viaţă treci într-o alta etapă.




Aş vrea să vă spun să vă iubiţi mai mult, să preţuiţi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Eu vă iubesc pe toţi şi se pare că EL mă va chema în ceruri. Îmi pare rău că nu am realizat tot ceea ce îmi doream, îmi pare rău că am lăsat atâtea lucruri neîmplinite, dar NU îmi pare rău de viaţa ce am trăit. Îţi mulţumesc Dumnezeule pentru viaţa ce mi-ai hărăzit, pentru iubirea ce mi-ai dăruit.

Îmi pare rău că mă chemi aşa curând la tine, voiam să fac mai multe Doamne. Voiam să fac mai multe ... Neantul mă cheamă şi mă înspăimântă în acelaşi timp. Eu să nu mai fiu, EU ? Să nu mai exist să dispar pur şi simplu în bezna uitării ?

Ce înseamnă Doamne să nu mai fiu !?! Mă pui la grea încercare, ultima din viaţa mea. Dumnezeule mă ia o frica mare, oare exişti ?? Doamne nu mă lăsa în bezna nefiinţei, eu vreau ca să mai fiu. Te rog ...



Nu vreau să fiu doar o cruce într-un cimitir ...

duminică, 6 decembrie 2015

ULTIMILE CUVINTE …



Ultimele cuvinte rostite de Steve Jobs, înainte de moarte: "Acum când am făcut bani cât pentru trei generaţii ..."

 




Steve Jobs a pierdut în anul 2011 lupta cu cancerul pancreatic.
Cunoscut pentru stilul lui de viaţă modest dar şi pentru rigurozitatea şi perfecţionismul de care dădea dovadă pe plan profesional, ultimele cuvinte ale regretatului om de afaceri sunt simple, dar înduioşătoare, de efect şi îi contrazic întreaga existenţă a acestuia, dedicată în proporţie majoritară carierei:

"Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor. În ochii altora, viaţa mea este un simbol al succesului. Cu toate acestea, în afară de munca mea, nu prea am alte motive de bucurie. În final, averea este doar o “felie” de viaţă cu care sunt acomodat, obişnuit. În această clipă, zăcând pe patul de spital, filmul vieţii mele mi se perindă prin faţa ochilor. Realizez că toată recunoaşterea, laudele, bogăţia de care m-am bucurat au pălit, au devenit fără de sens în faţa apropiatei morţi. În întunericul camerei, mă uit la luminile verzi de la aparatele care mă ţin în viaţă, aud sunetele mecanice sacadate făcute de ele şi simt respiraţia Zeului Morţii apropiindu-se. Acum când am făcut bani cât pentru trei generaţii, ar trebui să ne concentrăm pe alte aspecte ale vieţii care nu au legătură cu partea financiară.
Trebuie să fie ceva mai important de atât ! Să fie relaţiile … să fie arta, să fie un vis neîmplinit din tinereţe … Fuga non-stop după bani transformă o persoană, cât de normală ar fi ea, într-o ciudăţenie asemenea mie. Dumnezeu ne-a lăsat simţurile ca să recepţionăm dragostea, sentimentele celor din jur. Şi nu iluziile false aduse de averi. Toţi banii, toate proprietăţile şi investiţiile din viaţa mea ... nu le pot lua cu mine în mormânt. Tot ce pot lua sunt amintirile scăldate în iubirea dată şi primită. Acestea sunt adevăratele bogăţii care te vor urma, însoţi mereu, dându-ţi puterea şi lumina care sunt necesare să mergi mai departe.

 


Dragostea nu cunoaşte distanţă. Viaţa nu are limite. Mergi unde vrei să mergi. Atinge vârfurile pe care vrei să le atingi. Totul se bazează pe 2 lucruri: inima şi mâinile tale. Atât. Poţi să angajezi pe cineva să conducă maşina în locul tău, să producă bani pentru tine. Dar nu poţi plăti pe cineva să îndure boala în locul tău. Lucrurile materiale pierdute mai pot fi recuperate. Dar e un lucru care nu poate fi recuperat odată pierdut: viaţa. Când o persoană intră în sala de operaţie, va realiza că există o carte pe care nu a terminat-o de citit – “Cartea trăitului sănătos”. Indiferent de etapa vieţii în care ne aflăm acum, odată cu trecerea timpului, ne vom confrunta cu ziua în care cortina va cădea peste noi.
Pune preţ pe dragostea pentru familia ta, iubeşte-ţi consortul, prietenii. Poartă-te bine cu tine. Preţuieşte-i pe ceilalţi", a spus Steve Jobs.



P.S. pentru cei care (mai) au TIMP, pot incerca sa se „trateze” si pe http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/ (LIMITE sau LIMITARI ?: Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.). 
Este evident ca acelasi medicament pentru o anume maladie are efect/consecinte diferite pentru diversele persoane tratate (fiecare cu ADN-ul/fixurile sale si/sau durerile-suferintele-obsesiile/bucuriile-sperantele-fericirile respective); pe de alta parte, pentru NOI cei care suntem deja la check-in-ul plecari spre alte zari, este tarziu/tardiv/inutil sa mai apelam/incercam astfel de remedii …

vineri, 27 noiembrie 2015

Nu ... !


 ... din patrimoniul NLP


Motto: „Cand incetezi sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi”



Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta, pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. 
Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape, cand ti-e cel mai greu. 



Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi, fara greseala, toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp.
 Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine. Vietile ni se imbunatatesc, numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. 
Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.



Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. 
Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti, intr-o lumea care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar – insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba, ca oamenii sa te placa. 
Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.



Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. 

Nu iti mai fie frica sa gresesti. A face ceva si a obtine un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei – si orice esec te conduce spre succes. 
Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut, decat pe cele pe care le-ai facut.



Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. 
Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. 
Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc, cu adevarat, fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia … (Completati voi lista mai departe !) …



Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. 
Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata, inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie, caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct !
 Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit, cand apare o noua sansa. Asta, pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insuficient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa ?



Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur, decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte.
 Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi, doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca, in viata, oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. 
Dar, cel mai important lucru este ca vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri, zilnic. 
Succesul este, pana la urma, o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu.
 Intreaba-te urmatorul lucru: „Ce am eu si toata lumea isi doreste ?”.

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea, in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta, in momentul in care lucrurile rele se petrec – si poate ca iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca, zambeste !
 Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si asa vei si fi.

Nu mai tine suparare. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna „Ceea ce mi-ai facut este in regula”, ci iertarea inseamna ” Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul … 
Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te ...
 Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine.
Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. 
Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. 
Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte, pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau, de fapt, lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. 
Realizeaza ceva extraordinar.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate – atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti; plangi, daca simti nevoia – este sanatos sa versi lacrimi. 
Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii, pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele, in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. 
Cand ii invinuiesti pe altii, pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie, intreba-te urmatorul lucru: „Oare situatia asta va mai conta peste un an ? Peste trei ? Peste cinci ?” Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. 
Daca te trezesti in fiecare dimineata, gandindu-te ca ceva minunat, ti se va intampla in ziua respectiva si daca esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. 



Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost, pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. 

In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce tu ai si le lipseste altora.

miercuri, 23 septembrie 2015

IMBRATISAREA






… exista o infinitate de tipuri de “imbratisari” pornind de la unicitatea subiectilor, motivul/cauza/scopul gestului si pana la TIMP-ul cand s-a petrecut/a trecut/in trecut …



Pentru TINE care a fost imbratisarea fundamentala care te-a marcat si ti-a conturat destinul ???




+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+
… imbratisarea mea:



… ziua/noapte, alb/negru, viata/moarte …
In toate, iubire-dragoste-imbratisare, sunt doi parteneri/o pereche … numai fericirea, durerea, dorul nu au “pereche” si sunt unice …
… de prin 2000, locuind la etajul 4 in bloc fara lift, din cauza inimioarei suferinde a Andrei, nu am mai coborat din casa cu ea; dupa doi – trei ani nu se mai putea da jos nici din pat, decat cat mergeam cu “trenuletul” la toaleta … asa au trecut alti 13 ani; ultimii 13 ani …
Avea zeci de casete/CD cu muzica, desene animate, videocasete cu evenimente din familie; ma duceam la Billa si filmam cu un stick-spy live evenimentul, cu comentariile de riguare … sau in parc cu copii lui “surorul meu” care erau ca si ai ei … apoi faceam “vizionare” …
Seara sau in momentele de pauza ii spuneam povesti … la inceput cele clasice sau ii puneam discuri vinil, iar apoi inventam … hazli, vesele, interactive, sa radem si sa uitam/sa ne facem ca nu vedem patul, durerea, viitorul …
O “inventie” care-I placea nespus era sceneta cu barza beata care a adus-o pe ea si de beata ce era, noaptea pe furtuna, a scapat-o din cos in fata usii apartamentului 13 al nostru si astfel ea s-a lovit si din acesta cauza este acum bolnavioara … urma descrierea sanctiunii/pedepsirii, cum apucam barza de singurul ei picior, o invarteam si-o roteam si o aruncam in inaltul cerului … cand treceam cu masina spre Sibiu si vedeam cate-o barza pe camp, Andra ma atentiona: “Danu, Danu – vajjjjjj/poc !” …
… apoi, in ideea ca eram predestinati unul altuia … faptul ca locul ei este numai in familia noastra ca sa avem grija ei (“medicina” Alinei tot in acest sens a fost urmata), jucam sceneta/povestea “imbratisarii” … se facea ca ea se naste in alta familie, nu stiam nimic unul de altul si intr-o zi iese pe strada la plimbare; eu, de asemenea, eram in capatul celalalt al trotuarului … deodata ne vedem unul pe altul; desfacem bratele larg, alergam unul spre altul si tipam de bucurie/surpriza/emotie: Andraaaa … Dariiii … chiar faceam fizic momentul si ne strangeam puternic in brate; Rodica ne apostrofa: “mai incet nebunilor – ca ne aud vecinii !” … ma striga “Dari” pentru ca asa ar fi vorbit ea cand era mica; numai mai tarziu a putut sa-mi zica “Danu” (sau “bunu-nebunu” pentru zbenguielile/giumbuslucurile facute ca sa o distrez) …
… asta este IMBRATISAREA mea/a familiei noastre …
… ne strangeam in brate unul pe altul … acum strangem in brate numai amintirea si durerea si peste toate DORUL, dorul nebun/irational/infinit … cand vom trece poarta TIMP-ului si se va roti lespedea de pe mormant ne vom duce si ii vom cauta sufletelul ei, vom alerga unul spre altul si vom striga in tacerea neagra: Andraaaaaaaaa …



… deci “in veci impreuna/uniti si dincolo de moarte”


sâmbătă, 16 mai 2015

perpétuum móbile




… si totusi, dupa Andra, traiesc, sunt viu, ma misc si gandesc; explicatia ? omul = acest cibernetic perpétuum móbile …
Se poate constata asemanarea intre om si un system de calculator/computer: suma de hardware si software, amestec de materie, energie, informatie; simbioza trup/suflet …
… o retea LAN [O retea locala de calculatoare (LAN) este un sistem care permite unor aparate independente sa comunice intre ele, in cadrul unui spatiu limitat, utilizand pentru comunicatie canale fizice de viteza ridicata si sigure], adica un trup in care fiecare organ are propriul soft, organe legate si in serie (moartea/intreruperea unuia duce la anularea intregului sistem) si in paralel (fiecare ‚traieste” in sistem si de sine statator si in multiconexiune), toate conectate si conduse de unitatea centrala a creierului ... cu sisteme fiziologice/biologice cladite/alcatuite din miliarde de celule si biti … creierul insumeaza informatia de la toate perifericele, comanda/manageriaza fiecare organ terminal, fiecare organ are „creierasul” lui si totul este un univers biologic, genom uman (totalitatea particularitătilor ereditare prezente în nucleul celular; grup de cromozomi, diferiti genetic, care formează o unitate) perfect definit intr-o infinitate de forme si persoane/perpétuum móbile ... singura limitare este TIMP-ul.
… microuniversuri cu entropii ametitoare, un haos compus din conglomerate perfect ordonate … un infinit mic de gene mostenite din grauntele AND initial care apoi se transforma intr-un infinit mare de calitati/functiuni dobandite pe parcursul vietii …
… deci un perpétuum móbile in care trupul merge intr-un perfect sincron cu sufletul; deci merge, merge pana cand nu mai merge … ghinion; lent, in timp, sau brusc un organ sau chiar unitatea centrala - cedeaza.
Apare MOARTEA !
Intreg sistemul se prabuseste; perpétuum móbile se dezactiveaza. Orice pe lumea asta se indreapta, se repara, are o rezolvare … pana la MOARTE cand se opreste TIMP-ul si totul dispare !
Dupa moarte nu mai este NIMIC decat AMINTIRI, un mormant si o cruce … de fapt mai multe cruci: si cele din cimitir si cele din sufletul nostru.
Se mai vorbeste de moartea clinica: cazul cand se mai poate reutiliza cate o sarma, siguranta, rezistenta sau bobina din fostul trup.
Mult mai misterios este drumul sufletului; unde se duce el ???
Durerea poate inversa procesul ? Se poate ca durerea sa usuce/sece sufletul si trupul sa ramana un „mort viu” ?

Poate exista trup fara suflet ? Exista suflet fara trup ?

Viata, suflet, trup … gand, durere, fericire … suma de hardware si software, amestec de materie, energie, informatie …

… si totusi, dupa Andra, traiesc, sunt viu, ma misc si gandesc; explicatia ? omul = acest cibernetic perpétuum móbile … care merge, merge pana cand nu mai merge …



Doamne, daca-mi esti prieten


de Spiridon Popescu


Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.

Doamne, daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare

Da-i in scris porunca mortii,
Cand si-o ascuti pumnalul,
Sa-l infiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul.