Loading...

duminică, 22 ianuarie 2012

Reluari/preluari ......

de pe www.princeradublog.ro

„Manifestările paşnice şi democratice Alteţa Voastră Regală,
Deşi situaţia socială personală, sau cea materială nu sunt motivele pentru care am participat PAŞNIC la protestele Bucureşti, încă din 13 ianuarie (… BoldText pentru Serviciile care vă citesc blogul), am ales să fiu acolo alături de prieteni şi cunoscuţi, având certitudinea că mesajul nostru va avea efect la nivelul semenilor noştri.
Votul şi protestul sunt factori determinanţi ai libertăţii şi democraţiei, motiv pentru care am participat la proteste, nu doar din indignare faţă de situaţia actuală a ţării, dar mai ales din obligaţia civică şi cetăţenească, pe care cu toţii trebuie s-o îmbrăţişăm şi pe care trebuie să o întărim cu orice preţ. Am participat pentru a susţine acele voci care au avut demnitatea de a se face auzite, în speranţa că această populaţie se va trezi pentru câteva clipe şi va realiza posibilitatea de a acţiona unitar în faţa distrugerii ţării şi probabil a ultimei ocazii de a redeveni un popor, oricât de săraci şi îndepărtaţi am fi de adevărata noastră identitate istorică.
Am numărat între protestatarii din Piaţa Universităţii suficienţi infiltraţi ai mai multor servicii secrete, nenumăraţi huligani instigatori şi „infantili“, iar jandarmii, după ce ne-au iritat prin prezenţa ostilă, ne-au alergat ca pe ovine şi ne-au gazat ca pe şobolani, în egală măsură. În apărarea jandarmilor pot spune doar că nu au intervenit violent decât atunci când s-au răsfirat cei vârstnici. Ne-am regăsit aşadar încercuiţi în mod bine organizat de jandarmi şi gazaţi din plin, în ciuda numeroşilor agenţi infiltraţi care puteau separa 30 de „ultraşi“ oligofreni de alte sute de protestatari PAŞNICI. Neavând experienţe anterioare cu jandarmii am avut surpriza să constat că acele gaze lacrimogene chiar sunt lacrimogene… al naibii de lacrimogene.
Fără a zabovi asupra provenienţei huliganilor, modul lor de organizare şi incapacitate suspectă a jandarmeriei de a-i prinde până dincolo de Piaţa Unirii, concluzia este simplă: cu cât protestatarii PAŞNICI sunt mai puţini şi uşor divizibili, cu atât mişcarea lor justă va fi mai uşor de sabotat. Nimic mai simplu. Cel puţin apreciem faptul că de această dată nu s-au împărţit bastoane intelectualilor şi nici instituţiile nu şi-au mai dat foc la autocare. Sau poate şi-au ieşit din mână de la ultima mineriadă, fiind conduşi în mod neprofesionist de viermi numiţi politic, cu/fără diplomă de Bacalaureat, dar doctoranzi în Drept, fiind ferm convinşi că acesta se referă la mâna cu care îşi salută superiorii/stăpânii.
Consider rezultatele generale ale protestelor PAŞNICE din ultima săptămână ca fiind bune şi chiar încurajatoare, la nivelul întregii ţări, chiar dacă prezenţa scăzută a participării nu poate fi trecută cu vederea.
Totodată cred că dacă această populaţie nu va reuşi să se mobilizeze în număr tot mai mare şi PAŞNIC în perioada imediat următoare şi în ciuda sezonului rece, atât de fatidic de-a lungul istoriei noastre, atunci denaturarea mesajului nostru va fi tot mai uşoară prin mijloce deja trăite experimentate de-a lungul ultimilor 60 de ani. Violenţele provocate şi amplificarea acestora vor conduce la intimidarea celor care au stat acasă şi descurajarea celor care au participat deja ÎN MOD PAŞNIC.
Îndrăznesc să consider că Majestatea Sa Regele şi Principesa Moştenitoare, prin Casa Regală, trebuie să susţină MANIFESTĂRILE PAŞNICE ŞI DEMOCRATICE, îndemnând la libera exprimare şi coagularea cugetărilor noastre. Îndemnul la nonviolenţă trebuie adresat atât protestatarilor cât şi instituţiilor de ordine publică, pentru ca acestea din urmă să conştientizeze că va exista viaţă în România şi după Băsescu, sau cel puţin aşa sperăm cu toţii.
Sunt realmente îngrijorat de capacitatea incredibilă de resemnare a semenilor noştri, mai ales în perspectiva posibilităţii repetării fraudei electorale din ‘46. Cu fiecare zi ce trece ne este vândută ţara de sub picioare şi vorbind cu oamenii simpli constat incapacitatea de a înţelege acest simplu fapt. Cred totuşi că vom reuşi cu toţii să înţelegem că dacă nu protestăm împreună şi demni, atunci lent, dar sigur, vom sista a mai exista pierind în linişte acasă, unii de boală, alţii de ură, dar cu toţii înhămaţi aceluiaşi sfârşit, cândva votat.
Cerându-vă iertare pentru modul de exprimare căruia nu i-am putut rezista,
Încă român, încă acasă, dar mai ales în stradă,
Cu stimă,
M.P. (MANIFESTANT PAŞNIC)“


de pe http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-mai-inseamna-gds
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Ce mai înseamnă GDS?
Mă declar vinovat. Am fost printre cei cîţiva fondatori ai Grupului de Dialog Social, dar, după înfiinţare, l-am frecventat sporadic, iar de cîţiva ani buni – aproape deloc. Nu am, deci, acoperirea necesară pentru a mă dezlănţui critic: am statutul incert al celui care nu e nici în afară, nici înăuntru şi, prin urmare, nu poate judeca, în detaliu, activitatea „colegilor“ săi şi evoluţia în timp a comunităţii lor. Cred că mă pot pronunţa, totuşi, asupra eficienţei Grupului. Obiecţii am avut încă de timpuriu şi le-am formulat, fără prea mare ecou, ori de cîte ori am avut ocazia. Admit, totuşi, că, mai ales în anii ’90, Grupul a jucat un rol public notabil. A fost, pentru mulţi, un reper pentru diferitele guverne – un interlocutor antipatic, dar inconturnabil, pentru opoziţie – un spaţiu de dezbatere necesar. Revista 22 va rămîne, în istoria presei româneşti post-decembriste, drept o publicaţie consistentă, slujită de condeie şi minţi viguroase.
Inevitabil, Grupul a avut şi derapaje de tot soiul, s-a putut înşela într-un moment sau altul şi a riscat, uneori, să devină – aceasta a fost întotdeauna principala mea obiecţie – un fel de „club select“, în care membrii se întîlneau regulat pentru a-şi savura consensul. Gîndit ca grup de reflecţie şi cercetare, s-a angajat, adesea, politic, cu oarecari excese de entuziasm… De la o vreme însă, relieful şi prestigiul Grupului, aura lui de fanion al „societăţii civile“ s-au diminuat simţitor. Din punctul meu de vedere, el nu mai are un statut limpede şi o structură fermă, nu mai are o conştiinţă clară a ţelurilor şi procedurilor proprii şi, mai ales, are o componenţă confuză, amorfă, fără definiţie inteligibilă. Trăieşte din amintiri şi din onorabilitatea cîtorva nume, a preşedintelui lui, dl Radu Filipescu, de pildă. Pe scurt, dacă se ia în serios, Grupul are nevoie – ca toate instituţiile ţării – de o urgentă reformă.
Nu pot intra în amănunte, nu pot angaja, în cîteva rînduri, o analiză riguroasă a situaţiei. Mă voi opri doar la problema componenţei. Căci un grup nu se poate alcătui şi nu poate funcţiona prin juxtapunerea unor crase incompatibilităţi, printr-o aglomerare de inşi incluşi, fără criterii, în schema lui. Nu e vorba ca toţi să fie de acord între ei, nici să aibă neapărat aceeaşi anvergură. Dar stilul „vraişte“ e grav dăunător. El atestă, de fapt, confiscarea instituţiei de o adunătură conjuncturală, bazată pe interese, pile, amiciţii şi ambiţii, fără legătură cu proiectul originar. Aşa se ajunge ca, de exemplu, indivizi a căror evoluţie personală a dus în cu totul altă direcţie decît cea a „acţiunii civice“ şi a analizei nepărtinitoare să continue a face parte din Grup, prin pură inerţie. Alţii – mediocri intelectualmente, surescitaţi mediatic, roşi de vanităţi paranoice, ocupaţi de dimineaţa pînă seara cu lustruirea statuii proprii, autori de interminabile „comunicate“ gongorice – au aerul că reprezintă grupul, vorbesc neîntrebaţi şi nemandataţi în numele lui, folosindu-l ca pe o rampă de lansare pentru micul lor delir „revoluţionar“. Iar Grupul tace timid, acceptînd postura victimei inocente şi speriate. Alţii, în sfîrşit, sînt aduşi „înăuntru“ prin mărunte complicităţi „amicale“ şi iau apartenenţa la Grup ca pe o insignă „fină“, bună de afişat pe piaţa mondenă. Dacă e să fiu întrebat, GDS ar trebui să se autodizolve şi să se reinstituie pe baza unor criterii de admisie categorice. Aş invoca trei:
1. Pot deveni membri GDS persoane care, înainte de 1989, au făcut dovada unei cît de modeste iniţiative civice. Nu mă gîndesc strict la marii disidenţi, ci şi la oameni care, la un moment dat, asumînd unele riscuri, au făcut fie şi un singur gest de curaj, de rezistenţă la arbitrarul sistemului. Un asemenea gest le conferă calificarea morală necesară pentru a participa la dezbaterea civică de azi.
2. Pot deveni membri GDS şi persoanele care, fără a putea invoca vreo activitate civică înainte de 1989, au devenit, după Revoluţie, prezenţe marcante ale vieţii publice prin angajamentul lor social, prin clarviziune şi onestitate politică, prin independenţa lor intelectuală.
3. Pot deveni membri GDS personalităţi care, neîncadrabile la punctele 1 şi 2, pot avea, prin soliditatea lor profesională, prin ecoul public al prestaţiei lor ştiinţifice sau culturale, prin autoritatea lor, opinii cu o anumită greutate într-un domeniu sau altul. Nu pot fi membri GDS persoanele cu funcţii şi demnităţi publice, cîtă vreme îşi exercită mandatul. Nu există compatibilitate între un organism non-guvernamental şi feluritele segmente ale puterii sau ale organizaţiilor de partid.
Aş invita pe fiecare din actualii membri GDS să ia aceste trei posibile criterii drept punct de plecare pentru un examen al legitimităţii lor „gedesiste“. Şi dacă nu pot ilustra nici unul din cele trei puncte, să facă gestul nobil al unei retrageri onorabile. Ar fi un început de reaşezare.

Idei, gânduri şi îndemnuri:
Să ne iubim ţara în care trăim !
Numai uniţi şi în con-sens Vom reuşii să o furăm cu totul !
Din Pif-Paf, înlocuind peştişorul după care aleargă simpaticul pui de focă cu un simplu morcov, găsim soluţii de dezamorsare a actualei situaţii naţionale tensionate !