Loading...

marți, 9 august 2016

MONEY, MONEY şi BANII




„Your Money or Your Time ? ar fi sinonimul „To be, or not to be ...” - that is the question = întrebarea vieţii la sfârşit de drum/trăire …

https://www.youtube.com/watch?v=ETxmCCsMoD0

… zicea Franklin Benjamin Time is money sau/adică pe româneşte - prin managementul eficient al TIMP-ului există posibilitatea/se poate să ai BANI !
Un mare, fost/dispărut, profesor de-al meu, întemeietorul şcolii naţionale de metalurgie/siderurgie/oţelărie – docentul Iosif Tripşa avea filozofia că gheşeftul stării „să ai BANI” constă în „ai face/ai produce” şi NU prin ai economisii” ceea ce implică o serie de refuzuri/privaţiuni/renunţări; viaţa, din păcate, nu i-a confirmat zicerea: cu peste 80 de brevete absolut geniale şi circa 50 de tratate şi cărţi fundamentale în domeniul menţionat, a murit sărac şi bolnav, într-un garaj prăpădit, uitat şi părăsit de fete/nepoţi, rude, prieteni, doctori titularizaţi/doctoranzi şi cunoscuţi …

 

La cei 70 de ani cred şi eu că în TIMP poţi avea BANI, mai sigur prin economisire/cumpătare sau prin şansa/oportunitatea de ai face/produce, dar … cu toţi BANII din lume NU mai poţi obţine TIMP; păcat că postulatul îl conştientizezi prea târziu când nu mai este nimic de făcut/îndreptat/modificat …

... şi totuşi - dacă nu BANII ... să ai şi să-ţi rămână IUBIREA !


sâmbătă, 6 august 2016

răspuns …





~ la “Daisa Protescu | PentruCaPoti.ro


… te-am citit cu “pasiune”, in diagonala, asa cum obisnuiesc la norma de 300 pagini pe noapte sau o recenzie in 10 minute la o carte groasa de 3 cm, in picioare, la o librarie (pe colt la Feroviarul prin anii ’70, eu atunci fiind asistent la Politehnica) … am fost acuzat, pe ne-drept/intemeiat, ca nu stiu despre ce este vorba si nu cunosc amanunte/detalii; realitatea este ca metoda mea de “fotografiere” impaca productivitatea/randamentul cu eficienta …
… concluziv deja sunt “papadie”si nu m-as schimba pe o lalea … sunt de accord cu “colindatul” prin facultati, joburi si iubiri si apoi cu mintea din urma a romanului intoarcerea/alegerea/revenirea la una dintre experiente pentru a o pune la temelia vietii …
… “ghidul pasiunii” si alte asemenea NLPuri ar fi utile si benefice cu o conditie esentiala: sa mai fie/ai TIMP … cred ca deja ai ajuns la concluzia ca TIMPul guverneaza totul … vezi ca si in fizica TIMPul este essential (principiul incertitudinii formulat&fundamentat de W. Heisenberg: simplist/vulgar = nu poti stabili simultan si pozitia si viteza unei nanoparticule) …
… imagineaza-ti ce va fi cu tine peste 40 de ani … ce mai ramane din “pasiunea” ta ?
Daca as avea TIMP si o rapiditate de scris asemanatoare cu viteza cititului/conspectatului, as putea sa-ti “pictez/cant” starea mea de acum cand am 70 de ani si astfel sa vezi ce mai ramane din filozofia ta NLP si buna intentie de a ghida pe altii pe drumul fericirii in speranta, absconsa, ca tu insati vei descoperii impacarea cu sine si reteta de management a TIMPului/VIETII tale: diluarea momentelor “bune” si “cut-area” spaimelor/durerilor/deziluziilor s.a.m.d. …
Eu, in zadar/inutil/degeaba, “as mai putea” cu mintea/experienta/concluziile victoriilor si mai ales ale infrangerilor – dar nu mai am TIMP !
Tu ai mai avea TIMP dar nu sti sa-l constientizezi/savurezi/valorifici si nici nu vrei sa gandesti ca, inevitabil/implacabil, vei fi in locul meu: “papadie spulberata de TIMP !”


luni, 25 aprilie 2016

asteptarea …





ASTEPTAREA este un preludiu, o anticamera a oricarui lucru/eveniment/actiune din viata noastra; ea este bine definita la actiunile premeditate/planuite, dar se contureaza si exista si la intamplarile spontane si evenimentele neasteptate.
Prima asteptare este cea de 9 luni cand dam piept cu viata si devenim o entitate de sine statatoare; apoi urmeaza trecerile de la bebe la prescolar, scolar, licean si adolescent propriu-zis/titular.
Urmeza VIATA: o succesiune de asteptari si apoi trairile respective cu bucuriile si necazurile din trairile fiecaruia conform destinului/sortii …
Nu risc sa fac o analiza/sinteza/clasificare a raportului asteptare – eveniment; probabil exista o oarecare proportionalitate dar asta depinde evident numai de Dumnezeu si de personalitatea si simtirea respectivului, de intro-extra/vertirea sufletului/inimii/mintii acestuia …
Ce concluzii pot formula din cele traite pana acum ?
Repede pe scurt si pe inainte:
·                   Viata si cele traite sunt un sirag de margele: mai mari/mai mici, sferice sau fantezii-baroc, diferit colorate, mai bune/mai rele si in succesiune, dulci sau amare s.a.m.d.;
·                   Fiecare avem bucurii si necazuri; in mod obligatoriu fiecare, in valoare absoluta, avem si o “cruce” mai vizibila/evidenta sau absconsa. Este o greseala sa comparam “crucile” intre ele sau sa fim invidiosi unul pe altul; testul suprem consta in intrebarea: “ai face schimb cu cel pizmuit, cu toate relele si bunele ?” … evident ca NU; deci trebuie sa-ti comanzi si sa te consideri ca TU esti cel favorizat de Dumnezeu;
·                   Fortele motrice care determina “catararea” sociala sunt un mozaic de dragoste si ura, de instincte schopenhauer-iene, de dorinta de avansare/parvenire/buna-stare (partial justificate de calitatile/meritele respectivului); banii sunt, din pacate, in societate - un sperrhaken/passepartout al tuturor lucrurilor. Pentru bani s-au declansat razboaie si s-au infaptuit crime si apparent este motivatia tuturor relelor si, pentru unii, bunelor; nu aduc “fericirea” dar, sigur, iti maresc mijloacele de “lupta” si cresc nivelul de trai. Daca am fi cu totii niste “robinson crusoe” sau “arsenie boca-papacioc” nu ne-am mai “cocosi” sa facem, prin orice mijloc si cu orice risc, BANI …
·                   In toate si in tot sta/exista DUMNEZEU si TIMPUL; cei care cred infinit/neconditionat iL vad si-L simt pe Dumnezeu. Statistic cei in varsta sunt mai credinciosi si mai multi; necazurile si tragediile vietii sunt mai putin dureroase si suportabile alaturi de Dumnezeu. Timpul este cel care stabileste succesiunea asteptari/evenimente; extrapoland/absolutizand/globalizand – TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE !
… si cum TIMPUL le aranjeaza pe toate – vine o vreme in viata fiecaruia cand dupa 0 “asteptare” urmeaza tot o “asteptare”, adica NU mai urmeaza NIMIC; este momentul cand pentru respectivul – TIMPUL s-a oprit si se deschide, prin cruce si mormant, poarta spre lumea de dincolo …
Revenind la “asteptare” - sa vedem care este cea mai tampita/irationala/sinistra/ a dracului s.a.m.d. “asteptare” ?
Raspunsul l-a formulat remarcabil marele Mircea Albulescu la intrebarea retorica si prosteasca “ce mai faceti ?”: “astept sa mor !” …
Multi dintre noi am avut tangenta cu rude, cunostinte, necunoscuti etc. care “asteapta sa moara”, adica situatia/moralul respectivului sunt atat de rele si disperate ca “moartea” este o izbavire/un rau mai mic-putin rau … este groaznic si cumplit. In general, la persoanele in varsta si/sau suferinde-cu sanatatea subreda, se produce o “oprire” a timpului inaintea mortii propriu-zise; oarecum realist si lucid, respectivul face vorbire de ceea ce, in mod cert, urmeaza …
EU ? … sunt un biet vagabond betiv (deja am cam terminat umblarile prin viata, imbatat de visuri/planuri, ametit/anesteziat de bucurii si necazuri, disperat de cata iubire am inca, macinat si distrus de plecarea Andrei) care vede/simte cum in sticla vietii sunt numai cateva picaturi … si dorinta de a trai este inca atat de uriasa, as mai avea atatea de realizat/trait, atata dragoste de risipit/daruit, curiozitati de satisfacut, de facut tot ce inca nu am facut … si timpul curge implacabil: tic/tac, tic/tac, tic/tac … si apoi o ultima tic-aiala si o finala tac-ere !
… deci – ce fac EU ? … nu astept sa mor ci sa mai traiesc un pic, cat o vrea bunul Dumnezeu si cat trupul trecator/suferind inca mai este animat de inconstienta si optimismul sufletului care a ramas tanar si mintea totusi naiva si imatura … caci TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE …

vineri, 22 ianuarie 2016

Quo vadis Românie ?




folclor naţional …

Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii, vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.

Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă "stat" în Stat !



S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd !
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !

Crişul, Mureşul, Târnava,
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.



Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş !
Vatra sfântă, strămoşească,
E tăiată-n curmeziş.

Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.



Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent !
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.

Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui...



Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi, pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt !

Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc !
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc !



De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj !
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj !

Nu permitem, celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români !

duminică, 17 ianuarie 2016

ultima stea …



             ... ultimele poezii ale lui Eminescu

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital.
Imediat după moartea lui Mihai Eminescu, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în sanatoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă; se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Poeziile nu au titlu, şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei” în numărul din 23 iulie 1889 … ultima poezie din carnetel, scrisa se pare chiar cu o oră înainte de moarte, a fost publicata cu titlul dat de primul vers: ”Stelele-n cer”.



Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.


După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;


Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.


Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.


Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.


Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?



vineri, 1 ianuarie 2016

democratie …


sau falsa FERICIRE !











… sclavii mergeau unul după altul şi fiecare căra câte o piatră şlefuită. Patru rânduri de peste un kilometru în lungime, de la cariera de piatră până la locul unde a început construcţia oraşului-cetate nou, erau vegheate de către străjeri.
Fiecare străjer controla câte 10 sclavi. Într-o parte, pe o piramidă de 13 metri înălţime construită manual din pietre şlefuite, sta Craţius – unul dintre preoţii supremi, care a urmărit tăcut pe parcursul a 4 luni ce se petrecea.
Nimeni nu îndrăznea să-l distragă, nici măcar cu privirea, să-l întrerupă din meditaţii. Sclavii şi străjerii percepeau piramida cu tron în vârf ca o parte a landschaft-ului/geografiei locului-ţării. Iar omul care, ba şedea pe tron, ba se plimba pe terasa din vârful piramidei era pentru ei ca o fantomă.
Craţius şi-a fixat ca scop să reformeze statul, să întărească domnia preoţilor pentru mii de ani înainte supunând toţi oamenii lumii, să-i transforme pe toţi, inclusiv pe domnitorii popoarelor, în sclavii săi.
Odată, Craţius a coborât jos, lăsând pe tron un geamăn de-al său. Preotul şi-a schimbat hainele, şi-a pus perucă. A poruncit căpitanului străjerilor să-l încătuşeze, ca pe sclavi, şi s-a pus în rând cu un rob tânăr şi voinic pe nume Nardus.
Privind feţele sclavilor, Craţius a observat că la acest tânăr privirea este curioasă şi înviorată, şi nu rătăcită sau înjosită ca la majoritatea. Chipul lui Nardus era mai întâi concentrată şi gânditoare, apoi emoţionată. „El pune ceva la cale” – a înţeles preotul, însă a vrut să se încredinţeze în presupunerea sa.
Două zile Craţius l-a urmărit pe Nardus, cărând pietre, a şezut lângă el în timpul mesei şi a dormit alături. A treia seară, când s-a ordonat „La culcare !”, Craţius s-a întors către tânăr şi, cu amărăciune şi disperare, a întrebat în şoaptă pe nimeni anume:  - Oare aşa vom trăi tot restul vieţii ?
Preotul a observat: sclavul tânăr a tresărit şi s-a întors imediat cu faţa către bătrân. Ochii îi străluceau. Îi străluceau chiar şi în lumina slabă din baracă.
- Asta nu va dura mult ! Eu încropesc un plan, şi tu, bătrâne, poţi participa la el, a şoptit tânărul sclav.
- Ce fel de plan ?, a întrebat preotul indiferent şi oftând.
- Şi tu, bătrâne, şi eu, şi noi toţi curând vom fi oameni liberi, şi nu sclavi. Gândeşte-te, bătrâne: la fiecare 10 sclavi există câte un străjer, la fiecare 15 femei care gătesc hrană şi cos haine, de asemenea, există câte un străjer. Dacă vom ataca straja toţi odată, o vom învinge uşor. Chiar dacă străjerii sunt înarmaţi, iar noi înlănţuiţi. Noi vom fi 10 la unul, şi vom folosi lanţurile ca arme stopând loviturile de sabie. Noi vom dezarma toată straja, îi vom lega şi le vom lua armele.
- Ei, tinere, a oftat preotul din nou şi a spus cumva indiferent, planul tău nu este bine chibzuit: vom putea dezarma straja care ne urmăreşte, însă împăratul va trimite imediat alţi ostaşi, poate chiar o armată întreagă, şi va ucide sclavii răsculaţi.
- M-am gândit şi la asta, bătrâne. Trebuie ales momentul când armata nu va fi. Şi acest moment se apropie. Vedem cu toţii că armata se pregăteşte de campanie. Se pregătesc provizii pentru 3 luni înainte. Înseamnă că peste 3 luni oastea va ajunge la destinaţie şi va intra în luptă. După război va fi slăbită, însă va cuceri mulţi sclavi. Pentru ei deja se construiesc barăci. Noi vom începe răscoala exact atunci când armata împăratului va intra în luptă. Solilor le vor trebuie cel puţin o lună pentru a înştiinţa armata şi pe împărat despre răscoală. Oastea slăbită va reveni în cel puţin 3 luni. Timp de 4 luni noi vom reuşi să ne pregătim pentru întâlnire. Noi vom fi nu mai puţini la număr, dar sclavii cuceriţi vor vrea să ni se alăture când vor vedea ce se petrece. Eu m-am gândit bine, bătrâne.
- Da, tinere, planul tău, gândurile tale vor avea succes, a spus preotul şi a adăugat deja înviorat: dar ce vor face sclavii când vor obţine libertatea şi ce se va întâmpla cu conducătorii şi soldaţii ?
- La asta m-am gândit mai puţin. Acum am doar un gând: cei care au fost sclavi nu vor mai fi sclavi, iar cei care n-au fost sclavi vor fi sclavi, a spus Nardus, gândind cu glas tare.
- Iar preoţii? Spune-mi tinere, preoţii vor fi sclavi sau oameni liberi când vei câştiga ? - Preoţii ? Nu m-am gândit nici la asta. Până una-alta preoţii trebuie să rămână cum sunt. De ei ascultă şi sclavii, şi împăraţii. Cu toate că este greu să-i înţelegi câteodată, dar cred că sunt inofensivi. Lasă-i să vorbească despre dumnezei, iar noi ştim singuri cum să ne trăim viaţa mai bine.
-         Mai bine, e bine, a spus preotul, şi s-a prefăcut că-i este somn.












Însă Craţius nu a dormit în acea noapte. El medita: „Desigur, cel mai simplu ar fi să-l anunţ pe împărat despre complot şi-l vor închide pe tânărul sclav, el sigur este cea mai mare inspiraţie pentru ceilalţi. Însă asta nu va rezolva problema. Sclavii tot vor dori eliberare din sclavie. Vor apărea alţi lideri, se vor gândi noi planuri. De aceea, cel mai mare pericol pentru stat întotdeauna va fi în interiorul lui”. Craţius avea ca scop suprimarea întregii lumi. El înţelegea că scopul său nu poate fi atins doar prin aplicarea violenţei fizice. Este necesară influenţarea psihologică a fiecărui om, a tuturor popoarelor. Trebuie transformată gândirea omului: trebuie să le induci ideea că sclavia este binele suprem. Este necesară demararea unui program autoreglator care va dezorienta popoare întregi în spaţiu, timp şi concepte. Însă, cel mai important: acesta trebuie să fie adecvat realităţii.
Gândurile lui Craţius zburau tot mai repede. El a încetat să-şi mai simtă corpul, cătuşele grele de pe picioare şi mâni. Şi, ca dinadins, ca un fulger, s-a născut programul. Încă puţin detaliat şi explicit, însă uimitor, prin amploarea sa. Craţius s-a simţit stăpânul absolut al lumii întregi.
Preotul sta pe aşternut, încătuşat, şi se admira: „Mâine dimineaţă, când toţi vor pleca la lucru, eu îi voi spune căpitanului străjerilor să mă elibereze din rândul sclavilor, să-mi scoată cătuşele. Eu voi detalia programul meu, voi spune câteva cuvinte şi lumea va începe să se schimbe. Incredibil ! Doar câteva cuvinte şi lumea mi se va supune mie, ideii mele. Dumnezeu, într-adevăr, i-a dat omului o putere nemaivăzută în Univers – puterea gândirii. Ea produce cuvinte şi schimbă cursul istoriei. Momentul este cât se poate de favorabil. Sclavii au elaborat un plan de răscoală. Acest plan este într-adevăr raţional şi poate duce la victoria lor şi la un prim rezultat pozitiv pentru ei. Însă, eu, doar cu câteva fraze, îi voi transforma în sclavi nu numai pe copiii şi nepoţii lor, dar şi împăraţilor şi ostaşilor le voi impune să fie sclavi pentru mii de ani înainte”.
Dimineaţă, la semnul lui Craţius, căpitanul l-a descătuşat şi, deja în ziua următoare, el i-a chemat pe ceilalţi 5 preoţi şi pe împărat pe terasa piramidei sale. Craţius a început discursul în faţa celor prezenţi:
- Ceea ce veţi auzi acum să nu fie scris sau povestit! În jurul nostru nu sunt pereţi, astfel încât nimeni în afară de voi nu va auzi vorbele mele. Eu am elaborat un plan prin care vom supune întreaga omenire a Pământului. Asta este imposibil de făcut chiar cu armate numeroase şi războaie epuizante. Eu, însă, voi face asta doar cu ajutorul câtorva fraze. Vor trece doar 2 zile de la rostirea lor şi veţi observa cât de radical va începe să se schimbe lumea.
Priviţi: jos sunt rânduri enorme de sclavi care cară câte o piatră. Ei sunt vegheaţi de o mulţime de soldaţi. Cu cât sunt mai mulţi sclavi, cu atât este mai bine pentru stat. Noi întotdeauna am crezut în asta. Însă cu cât sunt mai mulţi sclavi, cu atât trebuie să ne păzim mai bine de răscoala lor. Noi îmbunătăţim paza, noi suntem nevoiţi să-i hrănim bine. De altfel, ei nu vor fi capabili să facă muncă fizică grea, ei oricum lenevesc şi se revoltă. Priviţi cât de încet se mişcă ! Iar paznicii leneşi nu-i bat cu biciul şi nu-i mână, chiar şi pe cei tineri şi voinici. Însă ei se vor mişca cu mult mai repede. Şi nu vor mai avea nevoie de paznici. Şi paznicii se vor transforma în sclavi. Asta se poate realiza astfel: trebuie ca astăzi, înainte de apusul soarelui, solii împăratului să dea citire ordinului Măriei Sale:
„Odată cu răsăritul soarelui toţi sclavii vor primi libertate! Pentru fiecare piatră adusă în oraş, fiecare om liber va primi câte o monedă. Fiecare monedă va putea fi schimbată pe hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, palat în oraş sau chiar pe întreg oraşul. De azi înainte voi sunteţi oameni liberi”.
Când preoţii au înţeles vorbele lui Craţius, unul dintre ei, cel mai în vârstă, a spus:
- Tu eşti un demon, Craţius ! Demonismul creat de tine va suprima multe popoare ale lumii.
- Fie ca eu să fiu demon, iar creaţia mea să fie numită DEMOCRAŢIE !



La apus, sclavilor li s-a citit ordinul. Ei au rămas uimiţi. Mulţi nu au dormit în acea noapte contemplând la viaţa lor nouă şi fericită.
În dimineaţa zilei următoare preoţii şi împăratul au urcat din pe piramidă. Imaginea pe care o aveau în faţa lor era într-adevăr uimitoare. Mii de oameni, foşti sclavi, cărau în goană aceleaşi pietre. Plini de sudoare, unii cărau câte două pietre. Alţii, care aveau câte una, alergau grăbiţi ridicând nori de colb. Unii paznici târau pietre şi ei. Oameni care se credeau liberi, pentru că le fuseseră scoase cătuşele, doreau să primească cât mai multe monede, pentru a-şi construi viaţa cea fericită.
Craţius a petrecut încă câteva luni pe terasa sa, urmărind cu satisfacţie ce se întâmpla în jur. Schimbările erau colosale. Unii sclavi s-au adunat în grupuri mici, au construit cărucioare, şi, umplându-le până-n vârf cu pietre, le împingeau plini de sudoare şi noroi. „Ei vor inventa mult mai multe mecanisme minunate”, s-a gândit Craţius cu satisfacţie. „Iată că au apărut şi slujitori interni: furnizori de alimente şi apă”.
Unii sclavi se hrăneau din mers, nedorind să piardă timp pentru a se duce în barăci la mese, şi îşi împărţeau monedele obţinute cu cei care le aduceau hrana. „Ia te uită, la ei au apărut şi tămăduitori, care le dau ajutor răniţilor din mers, şi tot pentru monedele câştigate. Şi-au ales şi reglatori de trafic. Curând îşi vor alege şefi şi judecători. Lasă-i să aleagă, ei doar se cred liberi ! Însă important este acelaşi lucru: ei cară pietre în continuare”.





Şi aşa ei fug de-a lungul mileniilor, prin noroi, plini de sudoare, cărând pietre grele.
Şi în prezent urmaşii acelor sclavi continuă să alerge după ... FERICIRE ...

… vrem DEMOCRAŢIE !!!