marți, 9 august 2016

MONEY, MONEY şi BANII




„Your Money or Your Time ? ar fi sinonimul „To be, or not to be ...” - that is the question = întrebarea vieţii la sfârşit de drum/trăire …

https://www.youtube.com/watch?v=ETxmCCsMoD0

… zicea Franklin Benjamin Time is money sau/adică pe româneşte - prin managementul eficient al TIMP-ului există posibilitatea/se poate să ai BANI !
Un mare, fost/dispărut, profesor de-al meu, întemeietorul şcolii naţionale de metalurgie/siderurgie/oţelărie – docentul Iosif Tripşa avea filozofia că gheşeftul stării „să ai BANI” constă în „ai face/ai produce” şi NU prin ai economisii” ceea ce implică o serie de refuzuri/privaţiuni/renunţări; viaţa, din păcate, nu i-a confirmat zicerea: cu peste 80 de brevete absolut geniale şi circa 50 de tratate şi cărţi fundamentale în domeniul menţionat, a murit sărac şi bolnav, într-un garaj prăpădit, uitat şi părăsit de fete/nepoţi, rude, prieteni, doctori titularizaţi/doctoranzi şi cunoscuţi …

 

La cei 70 de ani cred şi eu că în TIMP poţi avea BANI, mai sigur prin economisire/cumpătare sau prin şansa/oportunitatea de ai face/produce, dar … cu toţi BANII din lume NU mai poţi obţine TIMP; păcat că postulatul îl conştientizezi prea târziu când nu mai este nimic de făcut/îndreptat/modificat …

... şi totuşi - dacă nu BANII ... să ai şi să-ţi rămână IUBIREA !


sâmbătă, 6 august 2016

răspuns …





~ la “Daisa Protescu | PentruCaPoti.ro


… te-am citit cu “pasiune”, in diagonala, asa cum obisnuiesc la norma de 300 pagini pe noapte sau o recenzie in 10 minute la o carte groasa de 3 cm, in picioare, la o librarie (pe colt la Feroviarul prin anii ’70, eu atunci fiind asistent la Politehnica) … am fost acuzat, pe ne-drept/intemeiat, ca nu stiu despre ce este vorba si nu cunosc amanunte/detalii; realitatea este ca metoda mea de “fotografiere” impaca productivitatea/randamentul cu eficienta …
… concluziv deja sunt “papadie”si nu m-as schimba pe o lalea … sunt de accord cu “colindatul” prin facultati, joburi si iubiri si apoi cu mintea din urma a romanului intoarcerea/alegerea/revenirea la una dintre experiente pentru a o pune la temelia vietii …
… “ghidul pasiunii” si alte asemenea NLPuri ar fi utile si benefice cu o conditie esentiala: sa mai fie/ai TIMP … cred ca deja ai ajuns la concluzia ca TIMPul guverneaza totul … vezi ca si in fizica TIMPul este essential (principiul incertitudinii formulat&fundamentat de W. Heisenberg: simplist/vulgar = nu poti stabili simultan si pozitia si viteza unei nanoparticule) …
… imagineaza-ti ce va fi cu tine peste 40 de ani … ce mai ramane din “pasiunea” ta ?
Daca as avea TIMP si o rapiditate de scris asemanatoare cu viteza cititului/conspectatului, as putea sa-ti “pictez/cant” starea mea de acum cand am 70 de ani si astfel sa vezi ce mai ramane din filozofia ta NLP si buna intentie de a ghida pe altii pe drumul fericirii in speranta, absconsa, ca tu insati vei descoperii impacarea cu sine si reteta de management a TIMPului/VIETII tale: diluarea momentelor “bune” si “cut-area” spaimelor/durerilor/deziluziilor s.a.m.d. …
Eu, in zadar/inutil/degeaba, “as mai putea” cu mintea/experienta/concluziile victoriilor si mai ales ale infrangerilor – dar nu mai am TIMP !
Tu ai mai avea TIMP dar nu sti sa-l constientizezi/savurezi/valorifici si nici nu vrei sa gandesti ca, inevitabil/implacabil, vei fi in locul meu: “papadie spulberata de TIMP !”


luni, 25 aprilie 2016

asteptarea …





ASTEPTAREA este un preludiu, o anticamera a oricarui lucru/eveniment/actiune din viata noastra; ea este bine definita la actiunile premeditate/planuite, dar se contureaza si exista si la intamplarile spontane si evenimentele neasteptate.
Prima asteptare este cea de 9 luni cand dam piept cu viata si devenim o entitate de sine statatoare; apoi urmeaza trecerile de la bebe la prescolar, scolar, licean si adolescent propriu-zis/titular.
Urmeza VIATA: o succesiune de asteptari si apoi trairile respective cu bucuriile si necazurile din trairile fiecaruia conform destinului/sortii …
Nu risc sa fac o analiza/sinteza/clasificare a raportului asteptare – eveniment; probabil exista o oarecare proportionalitate dar asta depinde evident numai de Dumnezeu si de personalitatea si simtirea respectivului, de intro-extra/vertirea sufletului/inimii/mintii acestuia …
Ce concluzii pot formula din cele traite pana acum ?
Repede pe scurt si pe inainte:
·                   Viata si cele traite sunt un sirag de margele: mai mari/mai mici, sferice sau fantezii-baroc, diferit colorate, mai bune/mai rele si in succesiune, dulci sau amare s.a.m.d.;
·                   Fiecare avem bucurii si necazuri; in mod obligatoriu fiecare, in valoare absoluta, avem si o “cruce” mai vizibila/evidenta sau absconsa. Este o greseala sa comparam “crucile” intre ele sau sa fim invidiosi unul pe altul; testul suprem consta in intrebarea: “ai face schimb cu cel pizmuit, cu toate relele si bunele ?” … evident ca NU; deci trebuie sa-ti comanzi si sa te consideri ca TU esti cel favorizat de Dumnezeu;
·                   Fortele motrice care determina “catararea” sociala sunt un mozaic de dragoste si ura, de instincte schopenhauer-iene, de dorinta de avansare/parvenire/buna-stare (partial justificate de calitatile/meritele respectivului); banii sunt, din pacate, in societate - un sperrhaken/passepartout al tuturor lucrurilor. Pentru bani s-au declansat razboaie si s-au infaptuit crime si apparent este motivatia tuturor relelor si, pentru unii, bunelor; nu aduc “fericirea” dar, sigur, iti maresc mijloacele de “lupta” si cresc nivelul de trai. Daca am fi cu totii niste “robinson crusoe” sau “arsenie boca-papacioc” nu ne-am mai “cocosi” sa facem, prin orice mijloc si cu orice risc, BANI …
·                   In toate si in tot sta/exista DUMNEZEU si TIMPUL; cei care cred infinit/neconditionat iL vad si-L simt pe Dumnezeu. Statistic cei in varsta sunt mai credinciosi si mai multi; necazurile si tragediile vietii sunt mai putin dureroase si suportabile alaturi de Dumnezeu. Timpul este cel care stabileste succesiunea asteptari/evenimente; extrapoland/absolutizand/globalizand – TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE !
… si cum TIMPUL le aranjeaza pe toate – vine o vreme in viata fiecaruia cand dupa 0 “asteptare” urmeaza tot o “asteptare”, adica NU mai urmeaza NIMIC; este momentul cand pentru respectivul – TIMPUL s-a oprit si se deschide, prin cruce si mormant, poarta spre lumea de dincolo …
Revenind la “asteptare” - sa vedem care este cea mai tampita/irationala/sinistra/ a dracului s.a.m.d. “asteptare” ?
Raspunsul l-a formulat remarcabil marele Mircea Albulescu la intrebarea retorica si prosteasca “ce mai faceti ?”: “astept sa mor !” …
Multi dintre noi am avut tangenta cu rude, cunostinte, necunoscuti etc. care “asteapta sa moara”, adica situatia/moralul respectivului sunt atat de rele si disperate ca “moartea” este o izbavire/un rau mai mic-putin rau … este groaznic si cumplit. In general, la persoanele in varsta si/sau suferinde-cu sanatatea subreda, se produce o “oprire” a timpului inaintea mortii propriu-zise; oarecum realist si lucid, respectivul face vorbire de ceea ce, in mod cert, urmeaza …
EU ? … sunt un biet vagabond betiv (deja am cam terminat umblarile prin viata, imbatat de visuri/planuri, ametit/anesteziat de bucurii si necazuri, disperat de cata iubire am inca, macinat si distrus de plecarea Andrei) care vede/simte cum in sticla vietii sunt numai cateva picaturi … si dorinta de a trai este inca atat de uriasa, as mai avea atatea de realizat/trait, atata dragoste de risipit/daruit, curiozitati de satisfacut, de facut tot ce inca nu am facut … si timpul curge implacabil: tic/tac, tic/tac, tic/tac … si apoi o ultima tic-aiala si o finala tac-ere !
… deci – ce fac EU ? … nu astept sa mor ci sa mai traiesc un pic, cat o vrea bunul Dumnezeu si cat trupul trecator/suferind inca mai este animat de inconstienta si optimismul sufletului care a ramas tanar si mintea totusi naiva si imatura … caci TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE …

vineri, 22 ianuarie 2016

Quo vadis Românie ?




folclor naţional …

Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii, vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.

Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă "stat" în Stat !



S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd !
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !

Crişul, Mureşul, Târnava,
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.



Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş !
Vatra sfântă, strămoşească,
E tăiată-n curmeziş.

Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.



Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent !
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.

Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui...



Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi, pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt !

Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc !
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc !



De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj !
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj !

Nu permitem, celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români !

duminică, 17 ianuarie 2016

ultima stea …



             ... ultimele poezii ale lui Eminescu

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital.
Imediat după moartea lui Mihai Eminescu, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în sanatoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă; se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Poeziile nu au titlu, şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei” în numărul din 23 iulie 1889 … ultima poezie din carnetel, scrisa se pare chiar cu o oră înainte de moarte, a fost publicata cu titlul dat de primul vers: ”Stelele-n cer”.



Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.


După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;


Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.


Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.


Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.


Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?



vineri, 1 ianuarie 2016

... fericirea morţii ...



… deşi pentru majoritatea dintre noi ar părea un paradox – MOARTEA are, totuşi, frumuseţea ei greu de descoperit, absconsă dar care nu ar trebui neglijată şi respectiv s-ar impune a fi valorificată; aforismul lui Horaţiu „Carpe diem, quam minimum credula postero” în sensul larg de „ TRĂIEŞTE CLIPA !, a se bucura, a apuca, de folosire, a face uz de” ne ajută să cuantificăm elementele de frumuseţe ale MORŢII.
Să mă explic şi să detaliez:
Înainte de ’89 când auzeam de persoane fugite” (în general şi frecvent în America sau R.F.G.) mă gândeam că respectivii sunt puţin „sonaţi şi fără frică de moarte; numai astfel era posibil să facă un astfel de gest care presupunea anihilarea spiritului de conservare, curaj nebun, renunţarea la orice norme convenţionale, nesocotirea tuturor rigorilor şi cutumelor legate de societatea de atunci, ceva ieşit din comun şi o îndrăzneală/sfidare/lipsă de bun-simţ de neconceput pentru un om normal/obişnuit.
Cu alte cuvinte dacă vrei să te sinucizi, din varii motive - reale/închipuite, motivate/neîntemeiate, atunci logic ar fi ca mai înainte să „fugi”, să faci ceva” ce în mod obişnuit ar fi/părea o enormitate. Iată deci un exemplu (poate oarecum forţat) de frumuseţe a morţii.
La multele sinucideri din zilele noastre (unele din dragoste/iubire neîmpărtăşită) ar fi logic ca înainte de tragicul gest să te oferi voluntar pentru testarea unui medicament anti SIDA/cancer, să-ţi cedeazi organele pentru transplanturi salvatoare de vieţi şi evitarea de drame, să te duci într-o călătorie - de bună voie pe Marte într-o navă spaţială experimentală, să cercetezi posibilităţile de supravieţuire în junglă numai în costumul lui Adam ş.a.m.d.; adica/deci trăznăi, trăiri ieşite din comun, năzbâtii, acţiuni îndrăzneţe cu iz de SF.


… şi s-ar impune MINTE/CAP/JUDECATĂ să vezi/să desluşeşti cele două feţe ale lucrurilor/întâmplărilor/situaţiilor conform legii universale a unităţii contrariilor: viaţă/moarte, alb/negru, zi/noapte, dulce/amar, rau/bine, pozitiv/negativ, unu/zero,  Yin (loc întunecos, pantă/deal nordic, mal/râu sudic; noros, sumbru; este elementul întunecat; YIN este vesel, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, şi corespunde nopţii; YIN este adeseori simbolizat de apă şi de pământ)/Yang (loc însorit, pantă/deal sudic, mal/râu nordic; strălucire solară; YANG este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunde zilei; YANG este simbolizat de foc şi vânt) … şi, cu voia dumneavoastră – ultima poziţie dar nu cea din urmă, FRUMOS/URĂT …
… deci/adică FRUMOSUL (vieţii)/URÂTULUI (morţii) tocmai/chiar/întocmai/taman/îndeosebi ş.a.m.d. pentru a fundamenta şi opusul/contrariul adică FRUMOSUL (morţii) / URÂTULUI (vieţii) …




… în acest sens vezi şi aminteşte-ţi şi de:

Florile răului

Charles-Pierre Baudelaire


Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Frumuseţe ? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru ? Cobori din lumi stelare ?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;


Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe ! monstru naiv şi fioros !
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios ?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o ! singura-mi regină !
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea ?