Loading...

duminică, 10 august 2014

Ingredientele vietii noastre



sau cum spune “dulcea” noastra printesa “inghediente” …

Zilnic/cotidian fericirea noastra este “dulce”, de unde se si poate concluziona ca omniprezentul ingredient al vietii noastre ar fi doritul dar si hulitul carbohidrat numit generic zahar (sukkar = arab. placere sau Zucchero/ Azucar/ Zuchre – Sucre).
… dar, ca orice pe lumea asta – fericirea are o durata si o vreme, un TIMP al ei; deci o CLIPA !
Insumate/cumulate numarate/cunantificate, clipele dau secunde, minute, ore, zile/nopti, luni si ani; deci de fapt ingredientul vietii noastre este TIMP-ul la care se raporteaza nasterile/mortile, botezurile, casatoriile/divorturile, aniversarile/comemorarile …
… timpul, ah timpul …

Deci:

1 an …
A trecut/s-a scurs un an decand ANDRA a plecat fizic, cu corpul/trupul de langa noi; in rest este cu si intre noi, si zi si noapte si tot timpul; se cuvine, pentru noi, sa redefinim notiunile de “plecare” (inaltare), “trecere/scurgere” (oprire in loc) s.a.m.d. …
Reconsideram si postulatul care spunea ca “ … TIMP-ul vindeca/estompeaza/decoloreaza/altereaza/cicatrizeaza totul … si fericirea/bucuria si durerea/suferinta …“; NU NU NU - pentru noi, timpul mareste disperarea ca nu o sa o mai vedem niciodata pe acest pamant si in asta lume si transforma dorul de ea intr-un cutit care se rasuceste/taie/sfredeleste … o “golgota” care nu se descrie/povesteste ci se traieste si este stiuta numai de cei care o urca si sunt sub povara crucii

… sub această rece cruce
în acest tăcut mormânt
doarme tot ce-avem mai “dulce”
şi mai scump pe-acest pământ …




… timpul, ah timpul …

50 ani …
Aniversarea a 50 ani de la absolvirea liceului; nu am participat decat mental. O viata … ma uit si-mi amintesc, evident, de colege: brunete, subtirele, cochete si … tinere. Tinere si toate frumoase; acum … judecati si voi:



… prin clasa VIII/IX apare o noua colega, venita de aiurea – Eva …; locuia in acelas cartier Scola Militara, pe langa strada mea Henri Barbusse, intr-o vila I.L.L situata pe stanga drumului in panta care sfarsea in cimitirul militar austro-ungar (1876 ???); o mini-sosie/clona a Tatyanei Samojlova din Zboara Cocorii: bruneta, breton pe fata - coada de cal pe spate, picioare subtiri (chiar cam subtirele !) si lungi, mana fina cu degete firave si delicate de pianista, pistrui si ochii migdalati. Eva … un tata sobru/aspru, cu mustacioara, ofiter cu petlite mov/albastre (???) si mamica durdulie in rochie grena si palarie (de pai, voaleta ???). Naiv si neinspirat, apropo/vis-a-vis de nume, o intreb (cred): „tu ce natie/neam esti ?”, gandindu-ma la colegele/cunostintele/vecinele romance si sasoaice si neavand atunci stiinta de Israel sau ganduri/sentimente antisioniste. Retin exact raspunsul prompt si agresist: „pamanteanca !!!”. Norocul meu ca fiorosul tata ori nu si-a pus mintea cu mine, fie ca erau obisnuiti cu astfel de situatii, sau nu i s-a adus la cunostinta incidentul astfel ca interpelarea nu a avut nicio urmare neplacuta.
Descopar ca in 2014 Eva nu a uitat Sibiul si a venit de peste mari si tari sa vada si sa-si aminteasca de „cimitirul de acum 50 de ani, al tineretii noastre !” (ma refer la liceul Media 3 si nu la cimitirul militar parasit din cartier !). Acum e blonda, rubens/iana ... si "cocorii" zboara greu, greu, greu si respira anevoie si cu dificultate ... 



In liceu erau figuri si perechi celebre; cine nu a auzit de mult curtata Mone Cocora sau romeo/julieta interpretati de Corina si Akos ?

La plecarea de la Andra si cautand cavoul familiei Petri (Petri si nu Petrini !), dau de Akos:


Akos prieten nedespartit de Senin/Mugur; Akos cu Corina, Senin cu Madelaine. A fost un coleg/tip simpatic si haios care a stors tuturor lacrimi la plecarea/expatrierea spre Israel - a Corinei. Si acum, uite cum il descopar; citatul este mult mai profund decat filozofia lui.
TOTI cei dragi noua si plecati dupa „merele de aur pe celalalt taram” si in special ANDRANU VOR MURI NICIDATA
Similar:

Când ...

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei
întinsă-n ultime cotloane ...
ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe irişi ... De ne-om nimeri.
Când voi muri mă vei avea-n auz
din rezonanţa vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
şi-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult ... Obtuz.
Când voi muri vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminişuri, păpădii-n mirişte,
din roze, lăcrămioare triste
ce le-am cules cu braţe ninse,
de la petale ... Îndrăgostit de atâtea ori.
Când voi muri mă vei atinge
pe-amprentele ce nu se şterg
de timp, ce se vor încrusta-n mătăsuri,
în fald ascuns spunându-şi păsuri
neostoite-n drum ce-l merg
de-atunci ... De când, "nu-i" se prelige.
Când voi muri EU, voi fi golul
rămas pe veci cât o scânteie
de-o stea murindă-n hău de negru
de neatins, tânjind tenebru...
vei fi doar tu o epopee
cât simţuri îţi voi fi ... Eu, dorul.
Când voi muri voi plânge amarnic
căci mă voi pierde, gând, de mine;
mă uit, mă văd, mă-ncânt că-s încă,
mă gust, ştiu timp că mă mănâncă ...
doar poze mă vor întreţine;
cred că ce sunt, nu sunt zadarnic !
Când voi muri, dispare crunt,
doar dragoste va fi, nestinsă,
va fi doar bucurie, bine
şi valuri rele vor fi line
şi munţi, câmpie va fi-ntinsă ...
Căci nu mai ştiu ... De nu mai sunt !
 
… timpul, ah timpul …

55 ani …
Eram prin anul 3-4 de facultate si in vacanta de vara, in loc de Sibiu, tantos si mandru student debarc la Gura Vaii/ Turnu Severin (Drobeta !) pe santierul Portile de Fier unde construiau socialismul, in regim de zi lumina (10 ore zilnic, cu sporul de salariu respective !) - parintii mei.
Pe langa painea alba de casa, cu cartofi probabil, servita la cantina coloniei, nu am sa uit cateva lucruri: elementele tehnice/de constructie memorabile si unice, peisajele de la Cazanele Dunarii, vizita pe insula Ada Kaleh care isi traia ultimile zile (traversarea Dunarii involburate cu o barcuta nenorocita proiectata pentru 6 persoane, noi fiind vreo 20 de privilegiati !; cafeluta la ibric, rahatul de petale de trandafir rotund/tip salam cu bucati de nuca, dulceata de smochine, braga si serbetul de iasomie-busuioc, s.a.m.d.), schimbul de turisti cu Kladova si micul trafic/comert cu vegeta de la iugoslavii si oamenii …
Seful de santier – inginerul (diplomat, de 5 ani facultate !) Adolf Pfingstgraef, alintat Piki, colinda zilnic cei 20 de kilometrii de santier cu un Fiat 1100 gri, in bocanci de munte cu ciorap rasfrant peste caramb, in canadiana, cu pantaloni bufanti (golf ?), capul gol, blondut, joviabil si popular, cu un nelipsit Zorki metalic si imortaliza clipe ale socialismului multilateral dezvoltat; un sas simpatic si competent, daruit total profesiei si un desavarsit “manager” nu numai pentru dulgherii din Cristianul de langa Sibiu, dar pentru toti constructorii din santier.
Plimbandu-ne in parcul ANDREI, l-am gasit si pe Piki:



Stiam povestea/istoria de la tatal meu; intr-o seara/noapte inginerul, de data aceasta imbracat cu o haina maro de piele si sapca, cu bani si acte in portofel, se intorcea, singur, cu masina de la Filiasi/Strehaia (?); drumul era blocat de un trunchi de copac. Probabil s-a dat jos din masina; l-au regasit la reanimare, jefuit si cu rana cumplita la cap, provocata de ceva drug metallic, amnezic, fara haina, bani si acte. Sotia si baiatul s-au “repatriat” in Germania, Portile de Fier au ajuns pe mana “baietilor destepti”, santieteristii Bicazului/Teliucului/Rovinarilor etc. au fost uitati cu desavarsire si iata, fugitiv, destinul lu’ Piki si al colegilor lui …
… timpul, ah timpul …

65 ani …
Scolar prin clasa a III-a/IV-a, la tovarasa invatatoare model Molodet (de la Boita; de cate ori trec pe langa Boita spre Sibiu, ii multumesc si dansei si celor care au urmat pentru mult-ul ce mi l-au dat si mie, pentru putin-ul pe care am putut sa-l iau/asimilez/insusesc !), tot in clasele liceului Scoala Medie nr. 3 (actualul sediu al universitatii Lucian Blaga !).



Vine in clasa noastra un nou coleg, baietelul palid/bolnavicios/plapand si antipatic al prim-secretarului Nicolaiasa (???) proaspat promovat/numit in Sibiu si evident cu domiciliul intr-o casuta de pe centrala artera, pe atunci, V. I. Lenin … trecem peste alte detalii; intr-o anume situatie am avut senzatia ca baietelul mentionat a fost simpatizat si notat cu mult bonus de tovarasa. Plin de tendinte dizidente si de pe atunci luptand pentru dreptate/echitate, am acuzat-o pe tovarasa de impartialitate; tovarasa, plina de avant proletar/revolutionar, convoaca o sedinta cu parintii si avanseaza propunerea de pedepsire: exmatricularea (?) sau mutarea disciplinara … Rasul si hazul vine de la scumpa mea mamica, caruia eu, evident/de la sine inteles, nu I-am spus nimic despre problema; impracata la patru ace, cu haina de astrahan, mamica intarzie la sedinta si nu participa la preambulul lamuritor si amanuntele luptei de clasa. Asezata in bancuta cu mama colegului Marcel Balintescu (viitor militian si apoi patron de magazin la fosta Doina din orasul de jos, langa Butoiul de Aur), mamica mea, inocenta/naiva, se intereseaza: “despre cine este vorba ?”; mamica lu’ Marcel, candida si perfida, ii ranjeste (probabil !): “pai baietelul Dvs. – Danut”.
Norocul/sansa/destinul si soarta fac ca la sedinta sa fie prezent si tatal Irinei Hotinceanu, avocat (par grizonat, sacou in carouri si cu suflet); nici eu si nici mamica nu ne mai amintim continutul pledoriei, destul ca am fost salvat si de atunci pastrez un coltisor cald in inima mea si pentru Irina si pentru taticul ei si pentru vila de pe Scoala de Inot de langa hotel Parc si autogara Q7.
Tarziu, peste 10 ani l-am cunoscut intamplator si pe sotul tovarasei - domnul Molodet (ceva activist/director la o casa de cultura de la podul Cibin); cu tovarasa am vorbit la telefon, peste vreo 30 de ani, cand a venit in Bucuresti, la Municipal pentru o operatie (unde fusese si mamica mea operata la prof. Priscu si de la care stia legatura/pila/oportunitatea) si s-a interesat de elevul si colegul/prietenul meu chirurgul Crinel Vartolomeu (rapus de timpuriu de un al IV-a infarct !), care era unul dintre asistentii profesorului. Tot de la Crinel am aflat, apoi, ca operatia a reusit, dar doamna Molodet a pierit intr-un tragic accident rutier, ceva cu un autobuz. Dumnezeu sa ii odihneasca !!!
… timpul, ah timpul …