miercuri, 9 mai 2012

Retorica aniversara


 


           De 3 mai venisem special la Sibiu, cu mari eforturi, pentru aţi da direct un fir de lăcrimioare în schimbul ultimilor tale picături de parfum de nălucă şi femeie; cu spaime, pentru a treia oară, ai pus pe Radu, tensiunea “18” şi sărăţele udate-n bere drept stavilă clipei pe care, deja, o şi regreţi ...
Aseară, jucându-mă cu Andra pe tabletă, am desetat routter-ul şi am rămas fără internet; deci mă grăbesc, pentru Monica, să-i transmit, cu o zi întârziere, urări de sănătate, puţin noroc şi iubire pentru Antonia - mai multă şi mai mare, decât a avut ea de la tine …
Aşa dar uitată, regăsită şi iar pierdută Miki, pe drumul, extrem de scurt, către Sibiu, cimitirul tinereţii noastre, am dat timpul înapoi; după cca. 65 de ani de viaţă, 40 de ani de “serviciu” şi un aproape an de pensie, m-am întrebat retoric: în ce “tren” m-aş mai urca acum ?!?
Trecând prin faţa Continental-Forum, m-am întrebat unde sunt castanii Bulevardului; pe Corso, în sus şi jos, nu am mai auzit cling/clang-ul clopoţelului tramvaiului.
La Pacea era staţia terminusului până unde o conduceam pe Dorina Popa la ieşirea de la ore; apoi, în pas alert şi alergat, căutam să ajung acasă şi mămica mea să nu sesizeze lipsa timpului respectiv.
În curtea de zarzavat a liceului, care cobora în pantă spre Zaharia Boiu, s-a ridicat mândră Politehnică-Mecanică şi Bancă BCR-Ş; îmi amintesc perechile celebre: Akoş Molnar şi fetiţa blondă cu codiţe expatriată cu familia în Israel, Vasi Barbu şi Tatiana cea cu coadă groasă şi clipind extrem de des, Mona Cocora şi atletul şchiop care executa sărituri la gropa de nisip, Tavi Oniga şi gimnasta brunetă care locuia pe 1 Mai deasupra poştei sau Andreia Ghiorghiu – fata dnei directoare adjuncte şi sasul Peter.
În ceea ce mă priveşte, multe au fost “perechile”, cu sincerul amendament că toate erau numai în capul meu şi rare ori Ele-Dânsele ştiau câte ceva …
Revenind la întrebări: ce facultate, ce oraş, ce profesiune ?!? Răspunsul exact nu l-aş putea da decât numai după scurte stagii prin diversele şi feluritele domenii: inginer, scriitor, medic, psiholog, vagabond … să revezi şi să-l asculţi pe Dinică cu „sunt vagabondul vieţii mele”:


Întrebări fundamentale şi răspunsurile mele – provizorii (m-am învăţat să nu mai dau răspunsuri categorice; „adevărulse modifică de la o clipă la alta, în raport de sentimentul predominant în acel moment !):
§         Ce regret ? ; Multe. În principal multul timp pierdut (cu somnul, cu preocupări neesenţiale, cu plictiseala) şi puţina judecată avută în momentele decisive. Mereu „azimă mir cât am fost „ieride lipsit de anticipaţie şi viziune de viitor. În ultimul an de profesorat eu încă redactam cursuri pentru discipline dispărute din planurile de învăţământ sau pentru studenţi care nu mai ajungeau pe la Politehnică, în loc să stau cu Andruţa – iubire absolută, fericire cu clipe numărate şi vreme – inevitabil limitată;
§         Ce este cel mai important în viaţă ? ; Sănătatea şi să ai zile de la Cel de sus ! Restul toate sunt neesenţiale; sunt nenumarate exemple de cunoscuţi, rude şi personalităţi care aveau totul şi de toate şi totuşi acum vorbim despre ei la trecut;
§         Care este cea mai mare iubire” – pentru mama, iubita, partener de viaţă, copil ? ; Fiecare iubire” este mare, unică, nerepetabilă; ca şi în muzică, nu poţi fi extaziat de o singură melodie. Cea mai mare” este cea pe care regreţi că ai cunoscut-o; când se stinge, dacă nu o trăiai, durerea despărţirii nu te-ar fi distrus;
§         Profesie ? ; Loc de muncă ? ; Adevărul nu-l poţi simţi şi descoperii decât printr-o experienţă/stagiu într-o postură nelegată/ruptă de BANI. Banul este ochiul „draculuişi alterează realitatea, deformează sentimentele, perturbă accentuat comportamentul omului/individului;
§         Care este cea mai mare „frică ? ; Fiecare dintre noi avem o „frică” la suprafaţă sau absconsă, acceptată sau nemărturisită; acum la mine este frica de moarte ! Cam „orice se poate repara/schimba; la americani se zice că nu scapi de fisc şi moarte !
§         Am fost fericit ? ; În primul rând ce este FERICIREA ? Trecând peste asta, pot spune că cel mult am fost fericit la timpul trecut; niciodată la prezent ! Ceva de genul:

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.


Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.


Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.


Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.


Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.


Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.


Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?


Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

Versuri scrise la intrarea în biserica
de la Sadinca, judeţul Sibiu
; ahhh - Sibiu, Sibiu