marți, 17 februarie 2015

oprire, trezire, relaxare



oprire, trezire, relaxare


oprire:

… zicea Cosbuc: „ O luptă-i viaţa; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor” … eu zic/cred/sunt convins ca este o alergatura si noi un fel de Tom Courtenay in The Loneliness of the Long Distance Runner; deci in primul rand este obligatorie o oprire, o intrerupere a alergarii.

Esential sa vedem care este forta motrice fundamentala care te face sa ALERGI/provoaca ALERGAREA; oricum am privi lucrurile si la ce criterii de analiza am apela, raspunsul este unul singur: BANII !!!

Regula generala similara l'arte pour l'arte devine inevitabil „bani de dragul banilor”; daca la inceput strangerea/economisirea/alergarea are ca obiect/scop „banii necesar pentru propria inmormantare” (cu toate ca nu s-a vazut/existat mort ne-ingropat !!!), cu timpul devine un viciu al nonsensului: „sunt atatia bani ca nu stiu cum sa-i mai cheltui/consum” (vezi pe George Soros sau William Henry Gates al III-lea = Bill Gates, etc.).

In filmele cu Stan si Bran, o urmarire/scena dinamica (in spatiu/peisaj !) se filma cu cei doi inegalabili care mimau deplasarea in fata unui disc/cilindru rotitor de fundal – pictat. In cazul nostru fundalul rotitor este TIMP-ul; ramane dilema: noi patrundem/alergam prin timp sau noi stam nemiscati si timpul trece pe langa noi ???

Eu nu m-am putut sa ma opresc singur; oprirea a avut loc fortat prin pierderea statutului de profesor consultant si modificarea (temporara) a metodologiei de pensionare a profesorilor universitari conducatori de doctorat; dupa plecarea fune-stului ministru, lucrurile au revenit la starea anterioara dar spre norocul meu eu am ramas simplu pensionar si prin aceasta oprire am avut sansa sa ma dedic in totalitate Andrei. Concomitent m-am si trezit si pensionarea care mi se parea initial o napasta/pedeapsa/nedreptate s.a.m.d. a devenit o relevatie. Acum chiar uitandu-ma la copii mei care se scoala cu noaptea-n cap si stau toata ziua la serviciu cred ca cinstit ar fi, cand esti tanar si ai timpul intreg/mult in fata sa fi pensionar si sa faci ce te taie capul si apoi, la batranete, dupa ce ti-ai trait viata, sa faci un job oarecare; moartea ar veni ca o eliberare si nu ar mai parea atat de infricosatoare si insotita de infinite pareri de rau.

 


 

trezire:

… trairea/alergarea este … pentru momentele fericite si rare - un vis; poate fi, de multe ori si pentru multi – un cosmar. Pentru unii poate fi – nimic/o nesimtire/un somn. Pentru toti si in toate cazurile/posturile/conjuncturilor se impune deci o trezire/constientizare ca nu mai vrei sa faci CEVA, adica chiar vrei/doresti sa faci „NIMIC” !

Rare cazurile cand singur te trezesti si constati ca nu mai are rost sa alergi dupa/sa strangi BANI; rare cazurile „de buna-voie/nesilit de nimeni”. De actualitate sunt binefacerile DNA-ului; evident ca daca se facea „oprirea” dupa primul milion de euro dobandit/furat, poate, nu ar fi venit intrarea la „brutarie” … merita un milion chiar numai o zi de puscarie ??? Pe de alta parte, un milion (de lei/roni, euro, dolari) este arhi/supra suficient pentru intreaga viata; si atunci de ce lacomia de tot mai multe milioane pentru care pierzi pana la urma chiar „viata/libertatea” ???

 

… si totusi iubirea … si totusi eppur si muove … si totusi inca traim …

 

 

Eram tentat sa propun o analiza „cum ar fi sa nu mai existe BANI ???”; la prima vedere ai crede ca nemaiexistand „marul/morcovul/pestisorul” – alergarea inceteaza si trezirea se produce. Indiscutabil in locul banilor am gasi/inventa alte mijloace de tezaurizare: case, terenuri, bijuterii, amante si tablouri (nud). Aparent fara apetit/pofta de bani; harpagonul din noi si-ar baga coada la mecanism si ar porni inevitabil „alergatul” …

Solutia ??? Sa descoperi/obti/dobandesti fericirea/succesul/impacarea de sine s.a.m.d. fara bani; Nicolae Aurelian Steinhardtin a enumerat trei „chei”: credinta totala/absoluta, izolarea fata de societate, infrangerea fricii fata de moarte … greu, putin probabil, aproape imposibil … si totusi exista/se poate: la Andra a fost credinta totala, iubire infinita si adormirea a fost o izbavire … a fost … si daca dorul este de nesuportat, mintea mi se blocheaza si imi este frica de „frica de moarte” … si ??? chiar prin absurd sa nu-mi mai fie frica, timpul nu se mai intoarce inapoi; atat ca nu as mai simti atata dor/durere … poate/este posibil si nu prea, caci totul este relativ si schimbator/transformabil …

 


 

relaxare:

… cand nu faci nimic/nu ai nici un scop/plan/tel, inseamna ca te relaxezi; relaxarea poate fi un tratament, o convalescenta, chiar o traire.

Cronologic, in ceea ce ma priveste; partial/trunchiat/relativ:

-         lecturarea/cititul; in anii ’60 in voga/la moda erau bibliotecile si „vecinii/cunostintele/rudele” pentru carti; se faceau multiple imprumuturi si schimburi tematice si aiurea. In anii ’80 apar ziarele, revistele, „almanahele”. Astazi este infinitul internet; de fapt nu mai citesti cu adevarat/pe deplin ci frunzaresti/maturi/ciugulesti …

-         colectiile: timbre, vederi, fotografii, monede, medalii/insigne, scoici, pixuri, ierbare, cutii de chibrituri si tot „obiectul” care este multiplicat sub forme/tipuri/aspecte/valori diferite;

-         activitati „culturale”: muzica, spectacole, muzee/case memoriale;

-         vietati: broasca testoasa, pisica, papagal perus, pestisori exotici;

-         plante/flori ornamentale;

-         hobby-uri naive/simple legate de chimie, fizica, mecanica, electrotehnica, electronica, auto;

-         calatorii/travel-uri, excursii/drumetii …

O categorie aparte o reprezinta copii si urmasii lor – nepotii: "cine are sa-i traiasca, cine nu sa nu-i doreasca" !

 

… adica:

Pentru cine nu are, nu are rost sa dam explicatii pentru ca nu exista cuvinte care sa exprime cat de cat aceasta stare/postura.

Pentru cine are, fiecare are „raiul” sau si nu se pot face comparatii si aprecieri din exterior.

Cum orice pe lumea aceasta are doua fete alba/neagra si cele doua cazuri au parti bune/roz si rele sau mai putin comode.

Cei fara copii sunt complet „liberi” fara nicio responsabilitate sau grija de viitor/ziua de maine; sunt cei care pot realiza cariere de exceptie sau exercita profesii aiuristice. Toata resursa energetica si intreg timpul sunt la liberul consum. Alearga in nestire si la sfarsit, la trezire, isi lasa averea cainelui sau o doneaza aiurea pe acte caritabile care sa-i ridice statuie …

Cand ai copii esti stresat continuu, nu poti muri in liniste, ai remuscari ca mai era ceva de facut si mereu „gaina vecinului” are oualele mai mari sau mai aurite … In schimb relaxarea si satisfactiile sunt de neimaginat si cand crezi ca le-ai trait pe toate vin nepotii si o iei de la inceput/de la capat; din nou nu are rost sa dam explicatii pentru ca nu exista cuvinte care sa exprime cat de cat aceasta stare/postura. Atat ca lipseste TIMP-ul … La noi cu anumite ocazii ne exprimam, timid si cu frica lui Dumnezeu, speranta/dorinta de a mai trai inca un pic sa vedem „ingerasii” cat de cat; intr-o zi, la un astfel de moment, zice/remarca „iedul blond”: „babi eu cred, cat esti tu de bolnava, ca nu o sa mai traiesti sa ma vezi pe mine la liceu” … am ras cu lacrimi; apoi au ramas doar lacrimile … pentru ei, doar fotografiile/amintirile … CLIPELE

 

Ce scurta este viata … si ce frumoasa; cu o conditie:

-         sa te opresti;

-         sa te trezesti;

-         sa traiesti relaxat; ce lucru cumplit/de neimaginat/inspaimantator/ireversibil s.a.m.d. ti se poate intampla in viata ???

 

 


 

 

…. nimic; mai nimic … decat sa MORI !!!