Loading...

joi, 14 august 2014

HOLOGRAMA



Cam toate domeniile din viata noastra au la baza inventii/descoperiri simple dar fundamentale care apoi amplificate/dezvoltate/evoluate/sofisticate au dus la minunile care formeaza patrimonial universal:
·                     Mecanica = roata; roata langa roata au format multimea mecanismelor de ieri si de azi care raman valabile si pentru maine;
·                     Comunicatiile = undele radio; sa ne gandim numai la milioanele de retele wireless sau Bluetooth; aici am include si suportul magnetic de inregistrare/depozitate/memorare (sarim direct la RAM=Random Access Memory; ROM=Read Only Memory);
·                     Electronica/electrotehnica = dioda/tranzistorul (1904/1947); apar circuitele electronice serigrafiate/integrate/procesoarele si toata gama de terminale smart;
·                     Computere
·                     Grafica; trecem de carbune-grafit/creion/pensula si sarim direct la PIXEL si FOTON, LED (light-emitting diode), LASERI/LASERE (light amplification by stimulated emission of radiation; Enstein 1916 - Charles Townes/Nikolai Basov/Aleksandr Prohorov 1953 - Theodore Maiman/Ali Javan 1960); detaliem notiunea de fotografie digitala si dezvoltam (la propriu si figurat) aplicatia tip HOLOGRAMA.

Daca asupra întaietatii oului/gainei sunt inca discutii, in cazul creierului uman/computerului – lucrurile tin de logica si bun simt; activitatea creierului (uman) implica operatii de procesare (inteligenta) si memorare, similare unui computer:


Analiza/cunoasterea proceselor din creier, activitatea sa au evoluat de la teoriile mecaniciste simple la sofisticatele circuite neuronale si continua prin descoperirea de noi elemente inedite:









Lucrurile au inceput sa se lamureasca/clarifice odata cu aparitia/implementarea/aprofundarea erei digitale:



Gandirea omeneasca ramane o imensa necunoscuta guvernata de principiul raportului intre volumul sferei (care ar contine elementele cunoscute noua) si suprafata ei (care separa in exterior necunoscutele): cu cat stim mai multe (volum mai mare), cu atat se mareste si mai mult suprafata respectiva (deci tangenta/contactul cu multimea necunoscutelor). Pe romaneste "cu cat esti mai destept - devi tot mai prost" sau "unde este multa desteptaciune - este si multa prostie":







Toate acestea pentru desavarsirea cunoasterii omenesti, deslusirea trecutului/evolutiei vietii pe planeta Pamant si incercarea de caracterizare a VIITORULUI/UNIVERSULUI/TIMPULUI:









Pentru toate aceste elemente mentionate se poate considera ca posibilitate de numitor comun HOLOGRAMA.
Holografia este o metodă de înregistrare a unei imagini tridimensionale pe un suport în general bidimensional; astfel, holografia este o formă avansată a tehnicii fotografice.
Ideea holografiei îi apartine fizicianului maghiar Dennis Gabor (1947); prima hologramă a unor obiecte tridimensionale a fost înregistrată în 1962 de fizicienii Emmett Leith si Juris Upatnieks în Statele Unite ale Americii si Yuri Denisyuk în Uniunea Sovietică.
Diferenta de principiu între o fotografie obisnuită si o hologramă constă în faptul că fiecare punct al unei fotografii poartă informatie despre intensitatea (eventual si culoarea) unui punct sau a unei mici zone din obiectul fotografiat, în timp ce în holografie informatia despre fiecare punct din obiect este distribuită pe întreaga suprafată a hologramei. Undele electromagnetice reflectate de scena holografiată sunt înregistrate cu fidelitate de suportul holografic si reconstruite apoi la redarea hologramei. Astfel, holograma devine un fel de fereastră prin care ochiul percepe acelasi câmp luminos pe care l-a produs anterior scena înregistrată. O analogie mai plastica ar fi comparatia cu o cutie care se umple cu lumina, reproducând obiecte.
Holografia se deosebeste de fotografia stereoscopică prin aceea că aceasta din urmă înregistrează informatia sosită la două puncte din spatiu, deci nu permite modificarea perspectivei. În schimb, holograma permite observarea obiectului de la diferite distante si din toate directiile aflate în interiorul unui anumit unghi solid impus de pozitia relativă a obiectului si a hologramei; la fotografie obisnuita prin ruperea hartiei/suportului se pierde imaginea, iar o la o holograma fiecare petic al suportului - pastreaza intreaga imaginea.
Atunci când facem o fotografie, obţinem o imagine bidimensională. Din această imagine, evident, lipseşte o dimensiune spaţială şi numai faptul că suntem obişnuiţi să reconstruim mental dimensiunea lipsă ne ajută să putem reconstitui perspectiva. Să nu credeţi că asta este o treabă de la sine înţeleasă. Este suficient să priviţi în istoria picturii şi o să constataţi că abia foarte târziu, pe la începutul Renaşterii, a putut fi introdusă perspectiva în pictură. Acum să luăm o fotografie, să o încărcăm în calculator şi apoi să o afişăm pe ecranul unui monitor. Să ne imaginăm că acest ecran are [1.000 x 1.000] de pixeli. În acest fel, imaginea devine suma unor informaţii digitale, referitoare la culoare şi intensitate, stocate în fiecare dintre pixelii ecranului. În cazul ecranului nostru, avem nevoie de un milion de pixeli. Acum, să facem un pas mai departe. Vrem să obţinem o imagine tridimensională, care să conţină toată informaţia dintr-un volum dat. În acest caz, unitatea de informaţie va fi conţinută în „voxeli”/pixeli. Pentru a obţine aceeaşi rezoluţie a imaginii, vom avea nevoie de [1.000 x 1.000 x 1.000] de voxeli, adică de un miliard de voxeli. Puteţi vedea că pentru a obţine o imagine tridimensională se cere o cantitate mult mai mare de informaţie. În cazul imaginii bidimensionale, informaţia este proporţională cu suprafaţa, iar în cazul imaginii tridimensionale, e proporţională cu volumul.
Acum să mergem mai departe. Avem la dispoziţie tehnologia prin care putem stoca o imagine tridimensională pe o suprafaţă bidimensională. O ştiţi şi dumneavoastră, este vorba despre HOLOGRAFIE. Folosind o instalaţie nu foarte complicată, cu ajutorul unei plăci fotografice şi al unor fascicule laser, putem înregistra o imagine tridimensională pe un suport bidimensional. Dacă vă veţi uita cu ochiul liber la ea, nu veţi putea recunoaşte nimic. Veţi identifica nişte figuri de interferenţă, care nu au nici un sens. Şi totuşi, acolo, pe placa fotografică, se află stocată imaginea în trei dimensiuni. Pentru a reconstitui volumul fotografiat, aveţi nevoie de un algoritm de descifrare; tot mecanismul de decodificare, adică de reconstituire a volumului iniţial, poate fi realizat prin iluminarea hologramei cu ajutorul unui fascicul laser. Pentru un volum cubic cu latura de 1.000 de pixeli, va fi nevoie de [1.000 x 1.000 x 1.000], adică de un miliard de pixeli stocaţi pe placa fotografică. De remarcat că, în cazul acestei holograme, cantitatea de informaţie necesară este proporţională cu volumul şi că informaţia aflată pe placa fotografică trebuie mai întâi decodificată pentru a putea fi înţeleasă/citita/lizibila.
Ce se întâmplă atunci când vorbim despre principiul holografic ? De aici încolo, lucrurile tind să iasă din sfera sănătosului nostru bun-simţ. În acest caz, numărul de pixeli necesari pentru a stoca o imagine tridimensională este proporţional cu suprafaţa, nu cu volumul. Ca să vă faceţi o idee, ar trebui să vă imaginaţi că sunteţi într-o cameră. Tot ceea ce se întâmplă în ea, toate obiectele care se află acolo pot fi descrise ca o informaţie stocată pe suprafaţa pereţilor. Nu veţi avea nevoie de un miliard de pixeli, ca în cazul unei holograme clasice, ci de numai un milion …
Sa trecem acum de la fotografie/holograma la particularitatile creierului nostru si interactiunea dintre mediu si noi; deci avem un mediu exterior noua (un “spatiu” in “timp”), adica “un ceva” caruia ii facem o poza/fotografie (bidimensionala). Un acelasi “ceva” (un “spatiu” in “timp”, real/concret) va da o aceeasi fotografie la oricine dintre noi care va realiza fotografia (evident la parametrii tehnici/rezolutie constanti).
Acel “ceva” il putem “fotografia” si mental; creierul nostru poate realiza o fotografie virtuala = o holograma !!! Aici intervine diferenta fundamentala: fiecare dintre noi va avea pentru un acelasi “ceva” propria holograma asemanatoare intre ele la scara macro dar fiecare cu un AND in sine in raport de “gandirea despre gandire” (metacognitie) si “constientizarea propriei constine” (metaconstienta) ale fiecaruia.
De aici incepe haosul genetic dintre neurostiintele cognitive ce studiaza functionarea creierului si psihologia socială, ce se apleacă asupra modului în care oamenii se înţeleg unii cu ceilalţi; cu alte cuvinte cunoasterea lumii care ne inconjoara este strict conditionata de modul si gradul cum ne cunoastem pe noi insine.
Kevin Ochsner, directorul Laboratorului de Neuroştiinţe Social Cognitive din cadrul Universităţii Columbia din New York sintetizeaza astfel aceasta „determinare” inca nedeterminata/in curs de cunoastere: „Cunoaşterea de sine este capacitatea de a ieşi în afara propriei fiinţe şi de a de ne percepe cât mai obiectiv cu putinţă. De multe ori, acest lucru înseamnă a adopta perspectiva altcuiva asupra noastră, imaginându-ne că ne vedem prin ochii altei persoane. Astfel, eu aş deveni camera, privindu-mă pe mine, observând care este răspunsul meu. A deveni conştient de sine, a avea o meta-perspectivă asupra propriei persoane, este ca şi cum am interacţiona cu o alta. Acesta este un aspect fundamental pe care neuroştiinţele sociale încearcă să-l facă înţeles”.
Fiecare dintre noi se naşte având capacitatea de a crea în creier reprezentări interne ale lumii exterioare, reprezentări ce poartă numele de hărţi, reţele sau circuite. Hărţile se dezvoltă în funcţie de lucrurile la care suntem atenţi de-a lungul timpului. Aşadar, pentru un acelasi “ceva” din exterior fiecare va avea o holograma mai simpla/ordinara sau complexa/sofisticata.
La perceperea lumii inconjuratoare creierul păstrează un volum uriaş de informaţii despre istoria personală şi despre cea a altor persoane utilizand atat retele standard cat si retele proprii narative, asimilarea informatiei se realizeaza printr-o serie de filtre care ajuta la intelegerea si detalierea fiecarui detaliu, se coloreaza/aromatizeaza/armonizeaza cu interpretările personale si se obtine holograma personalizata proprie/imaginea de ansamblu a acelui „ceva” concret/real (un “spatiu” in “timp”).
„Prin înţelegerea propriului creier ne creştem capacitatea de a-l schimba”, explică David Rock, autorul cărţii „Your Brain at Work”, care mai spune că „pe măsură ce observăm mai mult din propria experienţă, cu atât vom avea mai multe oportunităţi să fim conştienţi. Nu este nevoie să medităm pe un vârf de munte pentru a deveni mai conştienţi, putem face acest lucru şi în timp ce muncim”. Cu alte cuvinte suntem „fotografi” cu diferite calificari si diverse grade de „profesionalism”; intervin aici bagajul/zestrea de natura biologica/genetica, cat si gradul de cultura/educatie/instructie, religie, anturaj, autoeducatie/autocunoastere/antrenament dedicat s.a.m.d. S-a stabilit in mod cert, ca antrenamentul cognitiv îmbunătăţeşte substanţial abilităţile intelectuale; cât de mult poate beneficia fiecare dintre noi de antrenamentul cognitiv şi care sunt cele mai bune metode de îmbunătăţire a inteligenţei reprezintă două întrebări la care oamenii de ştiinţă încă încearcă să ofere un răspuns, însă acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, dat fiind că noua ştiinţă a amplificării puterii cerebrale se datoreaza in principal cercetarilor din ultimii 10 ani.

Mai întâi, trebuie spus că există şi alte dimen­siuni, în infinitul mic, dincolo de capacitatea noastră de percepţie, unde guvernează cu totul alte legi decât în lumea macroscopică accesibilă nouă. Pentru com­paraţie, vom exemplifica prin constatarea că pe vârful unui ac se pot găsi miliarde de bacterii. Există deci un univers, exprimat prin termenii de profunzimi ale materiei, hiperspaţiu, vid cuantic, câmp cuantic sau, vom vedea de ce, spaţiu spiritual. Oricât ar părea de incredibil, şi la acest nivel sunt spaţii largi şi forme diverse, spaţii uriaşe dacă le privim la scara lor de mărime.
Fizicianul David Bohm situează aceste profunzimi ale materiei la dimensiuni infinit mici considerand ultimul spaţiu ce poate fi obiectivat cu actualele mijloacele fizice disponibile. Aici s-ar situa deci ceea ce numim câmp cuantic sau potenţial cuantic. La acest nivel electronul ar fi mobilizat, pus în mişcare de informaţie, iar infor­maţia este emanaţia unei inteligenţe.
Pe de alta parte, universul - spune David Bohm, este o hologramă gigantă, o holomişcare a lumii înfăşurate, care se află toată adunată într-un singur punct, către lumea noastră desfăşurată perceptibilă. In ordinea înfăşurată, fiind totul în totul interconectat, fiecare acţiune exercitată într-un punct se reflectă asupra întregului şi invers. Având indubitabile consecinţe, aşa după cum vom discuta, prin conştiinţă, prin modul în care gândirea noastră are o finalitate constructivă sau, dimpotrivă, distructivă, vom exercita un efect de aceeaşi natură asupra Universului. Chiar dacă din ignoranţă noi credem că Universul este indiferent la ceea ce facem noi, fizica cuantică ne spune că prin conştiinţa noastră ne implicăm în ordinea sau în dezordinea sa. Cum fiecare dintre noi este un univers aparte, înţelegem că la nivel de conştiinţă ne intersectăm cu universurile tuturor semenilor şi cu marele Univers de dincolo de noi.
Concluzionand: pe de o parte avem mediul inconjurator exterior noua (un “spatiu” in “timp”) care poate fi perceput simplu, obiectiv prin fotografiere si imagini 2D (cu un sarac continut de informatii) sau holografic – 3G/4G, care combina/mixeaza/complementeaza fizicul real/concret cu factorul uman; ne referim la holograma mentala/virtuala/neuronala si nu la holograma propriu-zisa ale carei principii teoretice au fost initiate de Enstein in 1916 – incercari experimentale in SUA de catre Charles Townes si concomitent in URSS de Nikolai Basov/Aleksandr Prohorov in 1953 – primele rezultate finale realizate de Theodore Maiman/Ali Javan in 1960.
Aparent/la prima vedere/in mod simplist si intuitiv s-ar parea/crede ca avem un traseu de la stanga la dreapta: (realitate ---- holograma mentala), cu scurgerea/trecerea timpului normala.
Tulburator daca avansam ideea reciprocitatii, a directiei inverse, cu modificarea sensului si „vitezei” TIMPULUI; anumiti „oameni” deosebiti/speciali/unici isi „concep/construiesc/creaza s.a.m.d.” o holograma mentala si prin mecanisme/procese/mijloace/energii-informatii inca necunoscute/nedescifrate/neintelese/neexplicate, reusesc sa influenteze/schimbe/modifice realitatea/mediul inconjurator exterior, fie contemporan lor (la timpul conventional „zero”), fie din viitorul lor (inversarea scurgerii/trecerii timpului, gen „amintiri din viitor”).
Pentru aceasta trebuie sa existe o CREDINTA infinita, cum de exemplu a avut ANDRA; de aici si lozinca (proletara ?!?): „daca vrei – POTI !” Problematica este frumos expusa/tratata de calugarul Nicolae Aurelian Steinhardt in Jurnalul fericirii. Poate din cauza acestor cautari/intrebari/dorinte si Zoe Dumitrescu Busulenga, spre sfarsitul vietii, s-a retras la Manastirea Varatec (Maica Benedicta); sa nu mai pomenim de fizicieni celebri/consacrati de la CERN - Geneva care dupa identificarea/gasirea bosonului Higgs (prezis/descris teoretic de Peter Higgs in 1964, probabil din/prin „citirea” hologramei lui interioare !), actiune/realizare dorita a fi 100 % sigura/certa (nivelul patru sigma), considera unanim faptul ca „Aflarea particulei lui Dumnezeu este considerata esentiala in descifrarea Universului”.
Cu titlul de inventar sumar enumerativ (aleatoriu partial/incomplet), sa ne gandim la urmatoarele astfel de entitati:
·         profeti, prooroci: Iisus Hristos – mantuitorul lumii; Moise, Mahomed;
·         prezicatori, sfatuitori, bioterapeuti: Michel de Nostredame, parintele Arsenie Boca, Djuna (Giuna) Eugenia Davidasvili, inginerul Valeriu Popa;
·         artisti: Michelangelo Buonarroti, Leonardo da Vinci;
·         savanti, cercetatori, filozofi, medici, fizicieni, ingineri: Albert Einstein, Stephen Hawking, Werner Heisenberg, Nikola Tesla, Hippocrates din Cos, Aristotel, Immanuel Kant;
Sa nu omitem/uitam dramele si tragismul unor astfel de creatori care depuneau eforturi disperate sa se situeze contra „curentului” si sa reziste nelinistii starii de cautare a intelegerii raportului intre om si univers: Mihai Eminescu, Van Gogh/Vincent Willem, William Shakespeare, George Gordon Noel Byron etc.
In loc de INCHEIER:
1 - nu conteaza, in mod absolut, realitatea; esentiala/fundamentala este holograma mentala a noastra asupra/despre/referitoare la subiectul/cazul/situatia/concretul respectiv;
    2 - Ion Baiesu – in volumul Sufereau impreuna/nuvela Acceleratorul, indica doua metode: a - modificarea timpului (interior) trait (comprimarea timpului real la durere/suferinta/necazuri si dilatarea/stoparea la fericire/speranta/optimism); b – citat/extras: [Solitudinea sau mizeria sufletească te îndeamnă să recurgi la cele mai proaste alegeri şi să îţi închizi ochii, lăsându-te pradă monotonului, rutinei, fadului, neputinţei şi indolenţei. Ce faci atunci când simţi că viaţa nu are un gust bun, iar drumurile pe care le încerci te duc doar către moartea provocată ? … "Deşi presimţea că individul este un derbedeu şi că se va chinui alături de el, G. îl urmă fără să-şi reproşeze nimic, nutrind chiar o anumită plăcere. Era o fiinţă din acelea care suferă de boala cumplită a obişnuinţei: primesc orice vine din afară, numai să nu facă personal vreun efort ..." … "Ideea sinuciderii o vizita în fiecare zi. Se gândea ore întregi la o asemenea posibilitate, încercând să se convingă de avantajele pe care le-ar putea avea. Practic ştia însă că nu era capabilă să săvârşească gestul, aproape că leşina de spaimă numai la gândul de a se şti legănându-se într-un ştreang ..."];
3 -  fie „sa nu (mai) gandesti/ci numai sa muncesti” sau sa „lasi mintea sa se prabuseasca”; prabusirea din asta viata spre dincolo la intalnirea cu cei dragi pierduti ...

… sau cum zicea ANDRA: „si daca DA ???”