miercuri, 31 decembrie 2014

speranta






"Vechea Gardă moare, dar nu se predă!" sau  Speranta moare ultima” …  Cand sunt spuse aceste vorbe ? Cand ti-ai mobilizat intrega fiinta intr-un anume proiect care parca-parca numa’ si numa’ nu vrea sa mearga cum trebuie si/sau cum ai vrea. Atunci strangi din dinti si scrâşneşti din pumni (sau invers) zicand: … "Vechea Gardă moare, dar nu se predă!" sau  Speranta moare ultima” … In ciuda tuturor evidentelor, speri ca totusi la capat va fi bine. Te chiar incapatanezi sa speri. Oare o fi buna incapatanarea asta ?
Nu am niciun talent si totusi ma regasesc adesea/mai mereu partial/pe aproape/tangential/collateral/conjunctural in poezi si texte, melodii, picturi/pictoriale; poate astfel se explica si pacatul meu si “pofta” multora pentru “pps.-urile” de pe net/web, “minivideo-clipurile” de pe youtube sau actiunile de “like/imi place-comenteaza-distribuie” de pe facebook ….
… adica fiecare dintre noi –“vechea garda” refuza sa se predea dar nici nu-I prea vine a muri si a nu mai SPERA !
Intrebarea fundamentala/capitala/esentiala : “ce mai poate spera ???
EU – ce mai pot sper ???

… raspuns: sper … SPERANTA !!!



Pe strada mea luminile nu ard

de Elyanna Dorina Omota
(01.10.2014)
E timpul să îmi iau la revedere
Sau poate mai degrabă un adio,
De la tristeţea grea, de la durere
Şi să le depăşesc cu brio ...
E timpul să fiu iar eu însămi,
Să râd din nou şi să iubesc,
Fără sa-mi fie incontinuu teamă,
Că-n viaţa n-am să izbutesc !
E timpul să vorbesc cu sufletul,
Sa-l cert pentru atâta disperare.
Să alung din mine întunericul,
Să văd numai lumină şi culoare.
E timpul să arunc înspre uitare,
Bagajul ce mă leagă de trecut
Şi să prefac în ploaie de petale,
Tot ce-a fost rău şi m-a durut ...
E timpul dar nu pot să fac nimic,
În visul meu nu este loc de alb
Şi nu am cum să ies din întuneric,
Pe strada mea luminile nu ard ...